REPLICA ONLINE CONSTANTA

20° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Născuţi pentru a fura: după escrocheria Eco Ledo, gruparea Racz- Bivolaru loveşte prin Romeco Internaţional

Născuţi pentru a fura: după escrocheria Eco Ledo, gruparea Racz- Bivolaru loveşte prin Romeco Internaţional

Replica API 19 noiembrie 2012 | 00:00 281

Creditorii rafinăriei fantomă din Năvodari au rămas cu buzele umflate

Creditorii rafinăriei fantomă din Năvodari au rămas cu buzele umflate

Magistraţii constănţeani au închis, pe 30.04.2012, procedura insolvenţei faţă de celebra SC Eco Ledo Net SRL din Năvodari, precum şi radierea firmei, constatându-se, după un proces de aproape 4 ani, că debitoarea nu are bunuri prin care să se achite datoriile faţă de debitori. Asta în condiţiile în care, în primăvara lui 2010, lichidatorul judiciar al firmei năvodărene, BDO Business Restructuring SPRL, cerea instanţei constănţene constatarea escrocheriei săvârşite de patronatul Eco Ledo Net, care a trecut toate bunurile societăţii unei firme-clonă, Romeco Internaţional Service Company SRL. Lichidatorul arăta că Eco Ledo Net şi Romeco sunt deţinute, practic, de aceeaşi persoană, Attila Peter Racz, între timp arestat şi judecat în mega-dosarele de evaziune în care este implicat şi fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar. Cu toate acestea, magistraţii au considerat că Racz a fost de bună credinţă când a scos din buzunarul Eco Ledo Net, pentru a le băga în celălalt, Romeco Internaţional, bunurile de pe urma cărora ar fi putut să-şi achite măcar o parte din debite.

Aşa s-a ajuns la deznodământul din aprilie 2012, dată la care creditorii firmei năvodărene, KLG Debit Service and Factoring Limited, Toreador Resources Corporation USA, Petrom SA, Administraţia Fondului pentru Mediu, CN Administraţia Porturilor Maritime SA, Arcelormittal Hunedoara SA şi Enel Energie SA Unitatea Teritorială Constanţa, au aflat că nu mai văd nici un chior de pe urma escrocului Racz. În timpul procesului de faliment, toate activele şi întreaga activitate Eco Ledo Net au trecut către Romeco Internaţional, chiar dacă prima firmă continua, teoretic, să existe. Romeco, de altfel, funcţionează şi în prezent, dar cu alţi patroni, după ce Racz i-a cedat afacerea unui alt afacerist extrem de cunoscut. Astfel, deşi Attila Peter Racz a rămas în peisaj, prin intermediul interpusului său, Laszlo Galambos, în calitatea acestuia de curator special al Eco Ledo Net, Romeco a ajuns în posesia a câtorva off shore-uri din Seychelles- Darmon Holding Ltd, iar de aici pe numele Barkin Ventures Ltd şi Goldberg Business Corporation, toate înregistrate la aceeaşi căsuţă poştală. Off-shore-uri controlate, după cum arăta "Replica" încă din anul 2010, de fostul deputat PDSR Gabriel Bivolaru şi sora acestuia, Mihaela Ene, fraţii şi mai celebrului guru Gregorian Bivolaru. Şi pentru ca tabloul marilor evazionişti să fie complet, dacă tot vorbeam de Racz, apoi de puşcăriaşul Bivolaru, nu-l puteam omite pe Marian Iancu, finanţatorul Poli Timişoara, prezent şi el, la un moment dat, în caracatiţa Eco Ledo Net, prin intermediul Georgianei Roşianu (soţia lui Emil Roşianu, asociatul lui Iancu din toate afecerile acestuia) şi a Luizei Mărgărit (avocata milionarului Iancu şi soţia lui Constantin Mărgărit, un alt apropiat şi asociat al patronului de la Poli, dar şi, culmea, fosta avocată a lui Gabriel Bivolaru). Odată cu radierea Eco Ledo Net, frăţia evazioniştilor Racz- Bivolaru- Iancu poate răsufla uşurată, tunurile de sute de miliarde date de aceştia, de-a lungul timpului, prin intermediul firmei năvodărene, devenind istorie. Dar, cum pentru unii hoţia e scrisă parcă în sânge, urmaşa Eco Ledo Net, respectiv Romeco Internaţional, deţinută în prezent de Gabriel Bivolaru, prin off-shore-urile Barkin Ventures şi Goldberg Business, s-a apucat şi ea de ţepe. Aşa se face că Romeco este executată silit, în prezent, de către Fiscul constăţean, pentru datorii la stat de peste un miliard de lei vechi.

Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367