REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
11.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Năstase nu poate ocupa nici o funcţie până în iunie 2016

Năstase nu poate ocupa nici o funcţie până în iunie 2016

Replica API 19 martie 2013 | 00:00 62

Fostul premier a fost eliberat

Fostul premier a fost eliberat

Fostul premier Adrian Năstase a fost eliberat luni din Penitenciarul Jilava. "Ne vedem peste câteva zile şi vorbim mai mult", a declarat Adrian Năstase la ieşirea din penitenciar, el fiind aşteptat de fiul său cel mare, Andrei, şi de secretarul general al Consiliului Naţional al PSD, Codrin Ştefănescu. Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis luni eliberarea condiţionată din penitenciar a fostului premier Adrian Năstase. Instanţa de judecată a luat act că Adrian Năstase, în vârstă de 62 ani, a executat fracţia legală de o treime din pedeapsa primită. La momentul discutării cererii la Judecătoria Sectorului 4 el executase deja 284 zile, aici fiind incluse şi zilele câştigate ca urmare a redactării în penitenciar a unei lucrări ştiinţifice. Adrian Năstase a fost condamnat pe 20 iunie 2012 la doi ani de închisoare în dosarul "Trofeul calităţii".

Imediat după eliberare, presa a revenit insistent cu întrebarea: "Ce face mai departe Adrian Năstase? Revine în politică, în partidul din care făcea parte, pe o funcţie de conducere?", liderii PSD evitând să dea un răspuns direct şi concret. Însuşi liderul PSD Victor Ponta a părut că se eschivează să "tranşeze" problema ridicată, el trimiţând presa la studiul legilor în vigoare: "Vom respecta Legea partidelor politice. O să studiez şi eu mai bine ca să vă spun care sunt interdicţiile şi în primul rând după cum se decide şi în hotărârea judecătorească. Statutul PSD nu poate decât să respecte Legea partidelor. Noi nu putem face derogări de la lege în partide. Putem să adoptăm decizii politice, iar decizia de a păstra vacantă funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional este o decizie politică. Nimeni nu ne poate obliga să organizăm alegeri sau să o ocupăm în vreun fel. Altfel, nu poate face un partid derogare de la Legea partidelor, ci trebuie să ne încadrăm", a spus Ponta presei centrale.

Ce spune legea?

Potrivit Legii partidelor politice (L. 14/2003, articolul 6), nu pot fi membri ai unui partid politic persoanele fără drept de vot. Iar Adrian Năstase se află în situaţia prezentată de faţă, potrivit sentinţei din data de 20 iunie 2012, în care se specifică: "În baza art. 334 CpP schimbă încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului Năstase Adrian din infracţiunea prevăzută de art. 13 din legea 78/2000 cu aplicarea art 41. alin 2 CP în infracţiunea prevăzută de art. 13 din legea 78/2000 şi menţine pedeapsa principală de doi ani de închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b şi c din Codul Penal pe o durată de doi ani după executarea pedepsei principale". La art. 64 lit. a, b şi c este vorba despre interzicerea dreptului de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii. Cu alte cuvinte, sentinţa definitivă din data de 20 iunie 2012, Adrian Năstase şi-a pierdut timp de doi ani după executarea pedepsei principale dreptul de a alege şi de a fi ales. Mai mult, neavând drept de vot, nu poate fi nici membru al unui partid politic timp de doi ani, adică până în iunie 2016, când expiră interdicţia. Năstase nu va putea, aşadar, să candideze la prezidenţialele din 2014, dacă şi-ar dori acest lucru, în schimb, va putea candida la parlamentarele din 2016.

Ce spune PSD?

Ei bine, pentru a lămuri "ezitarea" lui Ponta referitoare la răspunsurile aşteptate de presă, este bine de ştiut că, potrivit statutului PSD, nu pot fi membri de partid: "a) persoanele lipsite de drepturi electorale, cu excepţia celor precizate la Art. 13; b) persoanele cărora le este interzisă, prin hotărâre judecătorească definitivă, exercitarea drepturilor politice sau cetăţeneşti sau, prin Constituţie sau lege, le este interzisă asocierea politică", conform articolului 23 din documentul anterior menţionat.

Rocsana CRISTEA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367