rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 24 septembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Interviu preluat din Gândul.info

Naştere naturală versus cezariană. Medic: „Nici una dintre cele două variante nu este perfectă. În obstetrică, nu există riscuri zero”

Profesor Dan Mihu

Momentul venirii pe lume a unui copil este extrem de important, iar modul în care acesta se produce este deopotrivă determinat de mamă şi de medic. Şeful Clinicii de Obstetrică-Ginecologie ”Dominic Stanca” Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Dan Mihu, susţine că nu se poate afirma la ora actuală că există o cale perfectă de naştere. Naşterile naturale sau prin operaţie de cezariană au, fiecare, avantajele şi dezavantajele lor.

Medicul consideră că alegerea se face de către echipa medicală cu acceptul pacientei, prin informarea acesteia, astfel încât să se aleagă acea cale de naştere care are cele mai mici riscuri pentru mamă şi făt. Prof. univ. dr. Dan Mihu, care are o experienţă de 28 de ani în obstretică-ginecologie, a vorbit în interviu şi despre un fenomen pe care l-a constatat în ultimii ani, şi anume creşterea vârstei la care femeile nasc primul copil, între 30 şi 35 de ani, aspect care nu era prezent în trecut.

D-le profesor Dan Mihu, lucraţi în cadrul Clinicii Obstetrică-Ginecologie ”Dominic Stanca” de 28 de ani, iar din 2009 sunteţi şeful acestei instituţii. Câţi copii aţi asistat la naştere în această perioadă?

Din 1990, de când lucrez în această clinică, am asistat, probabil, peste 5.000 de naşteri. La început am fost medic rezident, activitatea fiind mai redusă. Pe măsura desăvârşirii carierei mele profesionale, atât pe parte medicală cât şi didactică, am fost mai mult implicat.

Vă mai amintiţi prima naştere?

Probabil că prima naştere la care am asistat a fost în facultate. Nu pot spune că am fost plăcut impresionat ca student în anul VI. Naşterea în sine este, într-adevăr, spectaculoasă şi cred că fiecare student la medicină şi-ar dori să observe cum se petrece o naştere. Naşterea rămâne un fenomen biologic unic prin specificitatea lui şi nu poate fi comparat cu nimic altceva. Dar poate că, pentru unii, nu este întotdeauna o imagine foarte plăcută, există uneori o pierdere de sânge mai importantă, în special la operaţia cezariană, ceea ce poate creea o stare neplăcută asupra studenţilor tineri sau chiar a rezidenţilor. Cât despre prima naştere pe care am asistat-o, cred că s-a întâmplat la începutul carierei mele, prin anul 1990, an în care am venit prin concurs la Clinica <>.

Cum vedeţi evoluţia în timp, din 1990 până în prezent, a vârstei femeilor care nasc? Aţi întâlnit şi cazuri de tinere de 12-13 ani care au născut, dar şi de femei trecute de 45 de ani?

Sunt extreme ale vârstei de fertilitate. Eu consider că, în general, perioada de fertilitate a unei femei se menţine neschimbată, pentru că este un fenomen biologic pe care nu putem să îl influenţăm, dar care a suferit în timp modificări. Desigur, evoluţia socio-economică îşi spune cuvântul asupra aspectelor fiziologice ale reproducerii umane. Asistăm naşteri care au loc la tinere de 12 – 13 ani, dar avem şi paciente care, în urma procedurile de reproducere asistată, ajung să procreeze la vârste la care nu se spera acum 10 ani. Cea mai vârstnică pacientă pe care am avut-o în clinică şi care a născut a avut 51 de ani. A obţinut o sarcină prin fertilizare in vitro, cu siguranţă cu ovul donat. Sarcina a evoluat la termen şi a născut prin operaţie cezariană. Vârsta de fertilitate maximă rămâne cea consacrată, între 20 şi 30 de ani. Asistăm în zilele noastre şi la un fenomen de amânare a vârstei la care femeile aleg să aducă pe lume un copil din cauza implicării lor tot mai accentuate în viaţa comunităţii – economică, carieră profesională. Se întâmplă frecvent să avem paciente care nasc primul copil în jurul vâstei de 30 – 35 de ani, aspect care nu era prezent în urmă cu 30 de ani, când pacientele năşteau primul copil la vârste cuprinse între 20 şi 25 de ani. Vârsta căsătoriei, a desăvârşirii profesionale a unei femei sau a unui cuplu suferă modificări în zilele noastre. Este foarte important ca un cuplu să aleagă momentul în care doreşte să procreeze. Sigur, constatăm că vârsta s-a modificat, dar aceasta nu înseamnă că o femeie la 30 – 35 de ani nu poate să prezinte o sarcină fiziologică şi nu poate să nască în condiţii optime un copil sănătos. Nu putem considera această vârstă ca fiind una improprie pentru procreere.

Aţi adus pe lume şi tripleţi?

Da, am avut şi sarcini cu tripleţi. Aceasta este o sarcină multiplă, obţinută printr-o procedură de reproducere asistată, dar şi pe cale naturală. În ultimul caz de tripleţi am avut o pacientă cu infertilitate, care a urmat un tratament şi a rămas însărcinată cu tripleţi. Am reuşit să ducem această sarcină la bun sfârşit şi s-au născut prin operaţie cezariană trei băieţi sănătoşi.

Există o discuţie la ora actuală despre naşterea naturală versus naşterea prin cezariană. Există o mai mare tendinţă spre naşterea prin cezariană? Din punctul dvs de vedere, care ar fi varianta optimă de naştere?

Există numai două căi de naştere, nu avem alte posibilităţi de a alege finalizarea unei sarcini decât pe cale naturală sau prin cezariană. Nu există a treia cale şi nu cred că se va inventa în viitor. Niciuna dintre cele două variante nu este perfectă pentru că, dacă s-ar fi constatat că naşterea printr-o operaţia de cezariană este mai sigură pentru pacientă şi pentru copil, atunci s-ar fi abandonat naşterea pe cale naturală de-a lungul evoluţiei obstetricii. Dar nu s-a ajuns la această concluzie. Eu consider că echipa medicală care este implicată în asistenţa la naştere trebuie să aleagă pentru o pacientă acea cale de naştere care este cu cele mai mici riscuri pentru ea şi pentru făt în acel moment. Uneori, acest lucru este destul de dificil de cântărit, care sunt riscurile mai mici sau care sunt riscurile mai mari. De multe ori, alegerea căii de naştere nu este un lucru foarte uşor de realizat. A existat şi există o anumită opţiune a pacientelor pentru calea de naştere şi eu consider că trebuie să existe o astfel de opţiune. Nu cred că medicul obstetrician are singur dreptul de a impune o anumită cale de naştere. Calea de naştere trebuie să se stabilească printr-o consiliere a pacientei, printr-o informare, printr-o discuţie pe care medicul trebuie să o aibă cu pacienta în preajma evenimentului. Eu, în general, nu abordez subiectul naşterii la începutul sarcinii, acest subiect fiind discutat doar înainte de momentul respectiv. Consider că este normal şi corect în această relaţie dintre medic şi pacient, de comun acord să se discute despre aceste aspecte, iar pacienta să fie consiliată, informată despre avantajele şi dezavantajele fiecărei căi de naştere. La finalul sarcinii se conturează întotdeauna un prognostic de naştere. Sunt nişte elemente care se iau în considerare, cum ar fi: vârsta pacientei, vârsta gestaţională, prezentaţia fătului, o anumită patologie pe care mama o prezintă. Astfel, se poate contura un prognostic favorabil de naştere pe cale naturală şi să propunem pacientei această variantă, sau se conturează un prognostic rezervat de naştere pe cale naturală. De exemplu, avem o pacientă de 40 de ani, la prima naştere, cu un făt în prezentanţie pelviană, sau cu o anumită patologie a sarcinii, sau cu o tulburare intrauterină de creştere a fătului. Aceste aspecte determină ca naşterea pe cale vaginală să fie considerată cu riscuri mai mari pentru mamă şi făt decât naşterea prin cezariană. Această comunicare pe care medicul trebuie să o aibă cu pacienta este cel mai important aspect prin care se decide calea de naştere. Nu consider că este adecvată nici impunerea unei căi de naştere de către medic, fără ca pacienta să fie informată, dar nu consider că este corectă nici decizia prin care pacienta solicită o anumită cale de naştere. Cred că informarea şi comunicarea vor duce la soluţia cea mai înţeleaptă, cea mai bună, iar pacienta se va simţi în siguranţă. Pacienta doreşte siguranţă atât pentru ea, cât şi pentru făt. De multe ori, mamele pun pe primul plan siguranţa copilului. Am avut situaţii în care pacienta a spus că vrea să fie aleasă cea mai bună soluţie pentru ca fătul să fie bine. Deci ea are, deja, de la statutul de femeie însărcinată, acest instinct de sacrificiu pentru viitorul ei copil, pentru că întotdeauna un părinte se va sacrifica pentru propriul copil. Probabil că acest sentiment se dezvoltă şi se cultivă din perioada de sarcină, de multe ori pacientele îmi spun: aşa să facem cum este mai bine pentru copilul meu.Poate că această decizie nu este întotdeauna cea mai bună pentru starea ei, dar este dispusă să îşi asume nişte riscuri, pentru binele copilului. De multe ori, această decizie nu este uşor de luat, dar consider că trebuie să fie rezultatul unui proces de dialog şi de informare a pacientei. În general, pacientele noastre se informează din diferite surse. Cred că o pacientă care îşi urmăreşte sarcina la medic trebuie să primească toate informaţiile de la acel medic. Acesta are obligaţia să îşi rezerve timp şi pentru discuţii cu pacienta în condiţiile în care, în medicină, comunicarea este foarte importantă. În clinica noastră, în anul 2017 au fost înregistrate 2.630 de naşteri, dintre care cezariene 1.100, ceea ce înseamnă un procent de aproximativ 40%.

Care ar fi avantajele şi dezavantajele naşterii pe cale naturală şi prin cezariană?

Naşterea pe cale naturală este un proces fiziologic, natural, cu menţiunea că nu întotdeauna ce este natural este şi bun. Ca avantaje ar fi faptul că este un proces natural, iar toate fenomenele legate de naştere se derulează în condiţii fiziologice şi au un rol benefic asupra fătului pentru că acesta traversează filiera pelvi-genitală în intervalul de naştere. Se produc nişte modificări asupra fătului chiar şi în aceste ore de final a sarcinii, în cursul travaliului, care sunt favorabile acestuia. Se pare că fenomenele de declanşare a secreţiei lactate sunt optime în condiţiile unei naşteri pe cale vaginală. De asemenea, se consideră că fenomenele de involuţie ale uterului se produc în condiţii mai fiziologice. Sunt de luat în calcul şi aspectele psihologice ale femeii care spune că a născut natural, la fel cum au făcut şi mamele şi bunicile lor. Dezavantajele acestei variante ar fi intervalul mai lung de timp, în condiţiile în care naşterea poate dura 12 – 14 ore. Derularea fenomenului de naştere o apreciem pe baza unor elemente clinice. Putem să vizualizăm dilatarea colului, dar nu putem evidenţia mecanismul de naştere. Fătul trebuie să exercite anumite mişcări în timpul naşterii pentru a putea traversa filiera pelvi-genitală care este un bazin osos. Dar toate aceste fenomene nu se produc la vedere. Noi apreciem că se derulează în condiţii optime sau nu pe baza unor elemente clinice, palpatorii, dar nu vizualizăm actul respectiv. De asemenea, trebuie monitorizat permanent comportamentul fătului, să apreciem dacă suportă travaliul, sau dacă apare o stare de suferinţă. Chiar şi un făt normal poate să sufere în timpul naşterii în condiţiile unui travaliu normal sau un făt care a fost fragilizat, care este prematur să nu se comporte adecvat în timpul naşterii şi să nu suporte bine dinamica uterină în condiţiile naşterii pe cale vaginală. Ceea ce este un dezavantaj pentru o cale de naştere, este un avantaj pentru cealaltă. Cezariana este o naştere mult mai scurtă, nu durează ore, pentru că timpul din momentul în care se decide operaţia până la extragerea fătului poate fi de câteva minute, deci din acest punct de vedere fătul este mult mai protejat, nefiind expus riscului de parcurgere a filierei pelvi-genitale care poate dura 12 – 14 ore. Un alt avantaj este faptul că toate aceste stări de anxietate ale pacientei nu mai există. Dezavantajul este că, fiind o naştere chirurgicală, pot apărea mai multe complicaţii. Este nevoie de o anestezie, apoi pot exista complicaţii intraoperatorii (hemoragii, lezarea unui organ de vecinătate, cum ar fi intestin, vezica urinară). De asemenea, cantitatea de sânge pe care o pacientă o pierde la o operaţie prin cezariană este mai mare decât la o naştere pe cale vaginală (700 – 1.000 de ml de sânge faţă de 500 de ml). Există şi riscuri infecţioase mai mari la o naştere prin cezariană, riscuri de complicaţii trombembolice. Chiar şi cicatricea uterină în sine, care rămâne, poate crea un oarecare neajuns pentru că femeia rămâne cu acest uter cicatricial care, la o sarcină ulterioară, poate favoriza anumite patologii. Deci nu putem spune la ora actuală că există o cale perfectă de naştere, iar alegerea unei căi de naştere se face de către echipa medicală cu acceptul pacientei, prin informarea acesteia, astfel încât să se aleagă acea cale de naştere care are cele mai mici riscuri pentru mamă şi făt. În obstetrică, nu există riscuri zero, nici la naşterea pe cale vaginală, nici la naşterea prin cezariană.

Se poate spune că sunt două naşteri la fel?

Naşterea este un fenomen biologic, fiziologic, care cuprinde fenomene active, cum ar fi contracţia uterului, şi fenomene pasive, (dilatarea colului, progresiunea prezentaţiei), care se produc la fel la toate pacientele. Nicio femeie nu va putea naşte fără contracţii uterine, fără dilataţia colului, fără progresiunea fătului prin filiera pelvi-genitală, fără expulzia acestuia, fără decolarea placentei. Toate aceste fenomene se desfăşoară la fel, dar percepţia nu este identică la toate pacientele, iar derularea acestor fenomene poate suferi modificări de o pacientă la alta. De asemenea, evoluţia sarcinii este diferită, chiar paciente care au avut trei sau patru sarcini pot percepe diferit evoluţia unei sarcini şi, cu atât mai mult, naşterea. La aceeaşi pacientă se poate întâmpla ca o naştere să fie extrem de uşoară, iar o alta să fie extrem de dificilă. Nu putem spune azi că dacă o femeie naşte pe cale vaginală doi sau trei copii este obligatoriu să îl nască la fel pe cel de-al patrulea.

Cum apreciaţi gradul actual de informare prenatală al pacientelor?

Există diferite categorii de paciente, pentru că sunt multiple categorii de oameni, iar pacientele noastre care nasc sunt componentele acestei societăţi. Zona în care trăim şi populaţia pe care o deservim noi în asistenţa prenatală şi de asistenţă la naştere este una majoritar informată. Tot mai multe paciente vin informate sau cer informaţii de la persoane abilitate, cum ar fi: medici obstetricieni, medici de familie sau asistente medicale şi vor să fie informate despre riscurile care există. Pacienta trebuie să se simtă în siguranţă când vine la medic, să se simtă ocrotită. Sarcina trebuie urmărită 24 de ore din 24 şi pacienta trebuie să ştie că orice problemă care apare, poate fi rezolvată şi cum să reacţioneze în cazul unei urgenţe.

La Clinica ”Dominic Stanca” vin să nască paciente nu doar din Cluj-Napoca şi judeţul Cluj, ci şi din alte zone ale ţării. De unde această atractivitate?

Am avut paciente din zona Banatului, a Moldovei sau Munteniei, venite de la distanţe foarte mari, de sute de kilometri. Este un aspect care ne bucură, dar ne şi obligă şi ne responsabilizează în acelaşi timp. Cred că prestigiul colectivului şi acestei clinici vine şi prin tradiţie, dar şi prin ceea ce este în prezent. Clinica noastră a fost primul spital de femei din Cluj, are o vechime de peste 100 de ani. Oricine din Cluj ştie unde este <>. Suntem o secţie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca dar, deoarece suntem într-un pavilion separat, mai departe de zona Clinicilor, suntem percepuţi ca un spital, ca o maternitate separată. Cred că ne desfăşurăm activitatea într-un loc binecuvântat. Foarte multe paciente când vin aici spun că au avut o experienţă pozitivă privind asistenţa medicală. Este vorba de paciente care pot compara serviciile medicale. Noi încercăm să păstrăm tradiţia. Avem obligaţia să clădim, la rândul nostru, să ducem mai departe renumele clinicii şi să îl predăm celor care vin după noi. Când vorbim de renume, vorbim de colectivul clinicii, care este unul tânăr, bine pregătit din punct de vedere profesional, cu disponibilitate de comunicare şi colaborare. Ne caracterizează modestia. Cred că oferim condiţii de spitalizare decente în care pacientele se pot simţi în siguranţă. De multe ori, pacientele aleg siguranţa în detrimentul unor condiţii hoteliere de excepţie şi de aceea aleg un serviciu public, cum este clinica noastră.

Sursa

duminică, 18 februarie 20182331
Comentarii

02,,,,(24 mar 17:33)
Te refereai la ma-ta, nu?!
20,,,,,,,,,,,,,(16 mar 21:21)
nu mai raman gravide ,,ca iau la cioc.
01Dana(3 mar 13:35)
Pai cum dku sa fie altdel cind aveti un meneger de institutie un fooooost chirurg azi slugaaaaa politica Facator de nimic completiind cu fitileala Faptic omul ii o pers cu dizanilitati diferenta fiind sal baban pe care il ridica lunar.Nu ma indoiesc ca muti din med de la sf Andrei stiu si evita contactele de orce fel cu molusca euglena verde Catalin slugoiuuu.
11CARLAS(22 feb 10:25)
GRASA SA NE DECALOTEZI LA PENIS.
12jariste(21 feb 13:42)
grasa o mai regulezi pe maata.
22Nasterea pe gura e cea mai bun(18 feb 13:02)
Ca doar pe acolo au ramas insarcinate
mai mult...Sănătate
22 sep 01:02SănătateSemnal de ALARMĂ al medicilor: 'Ucigaşul silenţios' afectează zeci de mii de români

O substanţă din alimentaţie este numit și „ucigașul silențios”, pentru că produce pagube întregului...1738

18 sep 16:33SănătateUn reputat chirurg pediatru din Turcia vine la Constanţa. Şansă în plus pentru copiii nascuţi cu malformaţii grave591
17 sep 01:03Sănătate„11 căi de luptă împotriva depresiei” – ghid practic, în biblioteca virtuală Baylor708
15 sep 00:49SănătateSANAMED nu are contract cu CJAS: ‘În cazul analizelor pentru copii este nevoie de un bilet de trimitere cu parafa medicului!’

Mămica unui băiețel de trei ani a reclamat, zilele trecute, faptul că în momentul în care s-a prezentat la...1459

13 sep 00:38SănătateVeste bună pentru copiii și tinerii cu DIABET: statul va deconta aparatele de monitorizare a glicemiei2076
14 sep 00:28SănătateEchipa de baschet feminin a Constanţei, pregătită de noul sezon competiţional!633
13 sep 00:38SănătateLupta împotriva depresiei continuă: '11 căi de luptă împotriva depresiei'

Se crede, în mod greşit, că depresia este o stare pe care persoanele afectate şi-o pot controla sau schimba brusc,...864

12 sep 23:20SănătateSimpozion dedicat medicilor din rețeaua sanitară a MAI, în stațiunea Mamaia689
10 sep 00:53SănătateInfarctul miocardic acut, cel mai mare „ucigaș” în 2017841
8 sep 00:40SănătateRujeola face noi victime: alte 78 de cazuri în ultima săptămână

Alte 78 de cazuri nou-confirmate de rujeolă au fost raportate în ultima săptămână, cele mai multe fiind în...641

5 sep 00:55SănătateMinisterul Sănătăţii depune plângere penală împotriva celor care au promovat şi distribuit informaţii potrivit cărora vaccinurile ar fi ineficiente679
6 sep 16:24SănătateFuncția de manager la Sanatoriul Techirghiol, scoasă la concurs2173
Vremea
20.4°20° - 20.4° duminică, 23 septembrie 2018
ploaie ușoarăUmiditate: 0%
Vânt: 5.22 m/s din NNE
Presiune: 1031.26 milibari

Loto
6/4941415233447
5/4061823384016
joker222427394017
Horoscop
mai mult...SPSportRT
24 sep 00:00SportLiga I: FCSB - Dunărea Călăraşi 2 - 0

FCSB a învins-o pe Dunărea Călăraşi cu scorul de 2-0 (2-0), duminică seara, pe teren propriu, la Voluntari,...140

24 sep 01:00SportClaudiu Niculescu, noul antrenor al echipei Dinamo

Fostul atacant Claudiu Niculescu a fost numit, duminică, în funcţia de antrenor principal al echipei de fotbal Dinamo...181

24 sep 00:57SportUmilință totală pentru Basel! A pierdut în campionatul pe care îl domina autoritar cu 7-1

Basel, formația care a dominat ca nimeni alta fotbalul elvețian în ultimele două decenii, a suferit o umilință...215

24 sep 00:59SportTenis: Dominic Thiem a câştigat turneul ATP de la Sankt Petersburg

Turneul ATP de la Sankt Petersburg, dotat cu premii totale de 1.175.190 dolari, s-a încheiat cu victoria tenismanului...119

Local
24 sep 01:14LocalNu uitaţi! Urmează 3 zile fără apă caldă!

Electrocentrale Constanța S.A. informează consumatorii că va efectua revizia anuală a instalației de producere și...2621

24 sep 01:12LocalBărbat strivit de mașină la Ovidiu!

Medicii constănțeni au fost solicitați să intervină la Ovidiu, pe strada Trandafirului, după ce au fost alertați...3856

24 sep 01:18LocalMii de acțiuni și intervenții ale polițiștilor

Polițiștii au intervenit, în cursul zilei de sâmbătă, la peste 3.400 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112....391

24 sep 01:06LocalZeci de kilograme de droguri și sume de bani, confiscate de polițiști

Pe parcursul ultimelor două săptămâni, Poliţia Română și D.I.I.C.O.T. au efectuat 96 de percheziţii, pentru...678

24 sep 01:20LocalSe va moderniza Casa de Cultură ‘Carsium’ din orașul Hârșova

Veste bună pentru hârșoveni! A fost semnat contractul de finanțare ce are în vedere modernizarea și dotarea Casei...432

24 sep 01:20LocalCa să nu se plictisească. Primăria Constanța organizează concurs de table pentru pensionari

Cât e ziua de lungă, pensionarii Constanței își trăiesc bătrânețea la cluburile amenajate de primărie. Pentru...1174

24 sep 01:15LocalFOTO! Campania ‘Verde la educație pentru circulație ‘ în Constanța

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Constanța au fost prezenți în data de 22 septembrie a.c., începând cu...392

24 sep 01:13LocalTronson al bulevardului Tomis intră în reabilitare

Atenţie! Porțiunea dintre străzile Farului și Poporului va intra în reabilitare în vederea asfaltării, luni și...504

24 sep 01:04LocalBărbat rănit ușor în urma unui accident rutier

În data de 22 septembrie a.c., ora 07.30, un bărbat de 28 ani care se afla la volanul unui autoturism Mercedes, pe DN...612

24 sep 00:58LocalINCONȘTIENȚĂ! Trei minori au făcut praf o mașină. Unul dintre puști este în comă

Teribilism! Un minor în vârstă de 17 ani a luat maşina părinţilor şi a plecat în plimbare, având alături de el...4682

Politică
24 sep 01:13PoliticăGabriel Oprea revine în forţă: Anunţ despre noi proiecte alături de sindicalişti

Fostul vicepremier Gabriel Oprea anunţă o nouă colaborare cu sindicaliştii din Ministerul de Interne şi din...326

24 sep 01:09PoliticăPNL renunţă la strategia de neagresiune faţă de USR: 'Sunt semnături de persoane decedate, după modelul Dragnea'

Cazul controversat al semnăturilor strânse de USR în campania Fără Penali la Arad aprinde fitilul bătăliei dintre...215

24 sep 01:21PoliticăMinisterul Finanțelor vine cu SUPER VEȘTI - 5.000 de noi locuri de muncă în România

Ministerul Finanţelor a anunţat, duminică, că au fost depuse 32 de cereri pentru investiţii, în baza schemei de...280

24 sep 01:09PoliticăDe ”Ziua Mondială a Curățeniei”, femeile din ALDE Constanţa au făcut ordine în parcul de la Gară

În fiecare an, la 23 septembrie, se sărbătorește "Ziua Mondială a Curățeniei ", ce are ca scop conștientizarea...812

24 sep 01:09PoliticăS-a CONVOCAT! Când are loc prima confruntare dintre Liviu Dragnea și Gabriela Firea după CEx-ul exploziv de vineri

Luni, va avea loc ședința Biroului Politic Național al PSD, ședință la care Liviu Dragnea și Gabriela Firea vor...259

24 sep 01:22PoliticăToni Greblă, REACȚIE FULGER la URMĂRIREA lui Valer Dorneanu de către #rezist

Fostul judecător al CCR, Toni Greblă, a declarat, duminică pentru MEDIAFAX, că organele de ordine ar trebui să ia...662

24 sep 01:08PoliticăProtestatarii #rezist l-au URMĂRIT și CERTAT pe președintele CCR, până acasă

Un filmuleț postat pe Facebook îi arată pe câțiva protestatari #rezist, printre care Cristian Dide și Marin...367

24 sep 01:07PoliticăTraian Băsescu este revoltat: 'Opoziția pare a face un blat rușinos cu PSD'

Fostul președinte Traian Băsescu este de-a dreptul indignat de ceea ce încearcă să facă opoziția, PNL și USR,...341

24 sep 00:59PoliticăCine a cerut în şedinţa PSD excluderea Gabrielei Firea!

Surprinzător cine a cerut, în şedinţa CEx a PSD, eliminarea Gabrielei Firea din toate funcţiile de la partid! Cel...638

24 sep 00:58PoliticăVeşti proaste pentru năvodăreni: Creşte preţul la gigacalorie!

Veşti proaste pentru locuitorii oraşului Năvodari! Confruntaţi cu problema furnizării agentului termic - în sensul...3024

Monden
24 sep 17:29MondenCezar Ouatu, concurent la „X Factor” în Marea Britanie. Artistul a ridicat juriul în picioare

Surpriză pe scena „X Factor” din Marea Britanie. Cezar Ouatu a venit la audiții și a reușit să ridice juriul...92

24 sep 00:00MondenEduard Malareu, Ed Sheeran de pe scena de la Vocea României. A interpretat piesa „Perfect”

Eduard Malareu, un tânăr din Chișinău, a cântat piesa „Perfect” a artistului britanic Ed Sheeran, la audițiile...82

24 sep 00:00MondenNarcisa Suciu vrea să se întoarcă în România. Soțul ei finlandez e de acord

De mai bine de 8 ani, Narcisa Suciu locuiește în Finlanda, cu soțul și cu fiica ei. A prins drag de ținutul nordic,...103

24 sep 00:00MondenDorian Popa va prezenta “Xtra Night Show”, alături de Dan Capatos și Cătălin Bordea

Dan Capatos va avea un nou co-prezentator la „Xtra Night Show”, începând de luni, 24 septembrie, de la ora 23.00,...84

24 sep 00:00MondenAmalia și noua iubită a lui Ilie Năstase au dat nas în nas la un eveniment organizat de Nadia Comăneci

Ilie Năstase și actuala iubită, Ioana Simion nu se mai ascund. Cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste și...98

24 sep 00:00MondenRihanna, numită oficial ambasadoare a statului Barbados

Rihanna a fost numită oficial ambasadoare a Barbados, ţara sa de origine, de către guvernul din acest mic stat...86

24 sep 00:00MondenFostul iubit al Mădălinei Ghenea și-a pus manechinele să defileze aproape dezbrăcate la show-ul de modă de la Milano

Philipp Plein și-a prezentat pe 22 septembrie noua colecție în cadrul show-ului de modă de la Milano. Designerul...91

24 sep 00:00MondenElton John a câştigat un proces intentat pentru defăimare publicaţiei The Sun

Cântăreţul Elton John a câştigat un proces intentat pentru defăimare grupului media care deţine publicaţia The...90

24 sep 00:00MondenDanny de Vito, recompensat cu premiul Donostia la Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastian

Celebrul actor american Danny de Vito le-a dedicat fanilor săi premiul Donostia pentru întreaga sa carieră, acordat...86

24 sep 00:00MondenRobert Redford nu mai vrea să vorbească despre retragerea din activitatea de actor

La mai puţin de o lună după ce a anunţat sfârşitul carierei sale de actor, Robert Redford a revenit asupra...85

Mapamond
24 sep 00:00MapamondRusia: 3.000 de manifestanţi la Moscova împotriva reformei pensiilor

Aproximativ 3.000 de persoane au manifestat sâmbătă la Moscova împotriva proiectului nepopular al guvernului de a...91

24 sep 00:00MapamondMarea Britanie: Liderul Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, se opune organizării unui nou referendum privind Brexit-ul

Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist, principala formaţiune de opoziţie din Marea Britanie, s-a declarat...91

24 sep 00:00MapamondPanama anunţă că va retrage pavilionul acordat navei umanitare Aquarius 2

Panama a anunţat sâmbătă că-şi va retrage pavilionul acordat navei umanitare Aquarius 2, după o măsură...95

24 sep 00:00MapamondSUA: Angajaţi ai Google au vrut să contracareze ordinul antiimigraţie al lui Trump prin modificarea rezultatelor căutărilor

Angajaţi ai Google au discutat strategii pentru a contracara ordinul executiv în domeniul imigraţiei semnat de...92

24 sep 00:00MapamondPreşedintele Ucrainei a dat în judecată BBC pentru calomnie

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a atacat în justiţie postul BBC pentru calomnie, în urma unui articol în...95

24 sep 00:00MapamondElveţia: 20.000 de participanţi la o manifestaţie pentru egalitatea salarială între bărbaţi şi femei

Aproximativ 20.000 de persoane au manifestat sâmbătă la Berna pentru a cere egalitate salarială între bărbaţi şi...86

24 sep 00:00MapamondPolonia: Manifestaţie a bugetarilor pentru a cere majorarea salariilor

Mii de angajaţi ai sistemului public, în special profesori, au manifestat sâmbătă la Varşovia pentru a cere...93

24 sep 00:00MapamondOlanda: Patru persoane au murit într-un incendiu, inclusiv doi copii

Patru persoane, între care doi copii, şi-au pierdut viaţa într-un incendiu la o locuinţă din Papendrecht, în...83

24 sep 00:00MapamondAfganistan: Nouă copii ucişi şi patru răniţi de o bombă la un punct de control în nordul ţării

Nouă copii au fost ucişi în explozia unei bombe în provincia afgană Faryab, în nordul ţării, transmite...88

24 sep 00:00MapamondUn jurnalist a fost ucis în sudul Mexicului, al nouălea în acest an

Un jurnalist al cotidianului El Heraldo de Chiapas a fost asasinat vineri în statul Chiapas din sudul Mexicului, a...87