REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.3° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
9.3° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Naşul lui Bercea Mondial, propus spre arestare pentru înşelăciune, evaziune fiscală şi fals în declaraţii

Naşul lui Bercea Mondial, propus spre arestare pentru înşelăciune, evaziune fiscală şi fals în declaraţii

Replica API 5 octombrie 2012 | 00:00 196

La data de 5 octombrie 2012, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus reţinerea pe timp de 24 de ore faţă de inculpatul Radu Birea (n.r. - naşul cunoscutului Bercea Mondial, după cum declară sursele cotidianului Replica), de 36 de ani, din municipiul Drăgăneşti, jud. Olt, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, sub forma tentativei, de evaziune fiscală (prin neînregistrarea în evidenţele financiar-contabile a tuturor facturilor emise şi declararea unui sediu fictiv) şi fals în declaraţii.

Probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat ca stare de fapt că, în calitate de fost reprezentant al SC Adriana Metal Comf SRL Constanţa, în anul 2011 inculpatul a încercat să inducă în eroare primăria unei comune din judeţul Constanţa prin notificarea pentru achitarea sumei de 1.440.981 lei reprezentând contravaloarea unor facturi pretins datorate, derivate din efectuarea în anul 2008 a unor lucrări de montaj a 650 de lămpi de iluminat stradal, deşi în realitate montase doar 150 de astfel de lămpi. Pe de altă parte, s-a stabilit că inculpatul nu a înregistrat în contabilitatea firmei o factură fiscală emisă pentru plata lucrării realizate efectiv şi astfel s-a sustras de la plata impozitului pe profit în cuantum de 23.040 lei şi a TVA în cuantum de 27.360 lei. Nici pentru alte patru facturi în valoare totală de 1.027.340 lei, reprezentând plata pentru lucrări inexistente în beneficiul aceleiaşi primării, inculpatul nu a realizat înregistrări în contabilitatea firmei, aşa încât s-a sustras de la plata impozitului pe profit în cuantum de 138.063 l2i şi a TVA în cuantum de 163.949 lei. Întrucât primăria a refuzat achitarea pretinselor datorii, inculpatul a intentat acţiune civilă la instanţa de judecată, iar în faţa magistraţilor a prezentat ca fiind reale facturile contrafăcute şi a încercat ca prin declaraţii false şi documente nereale să obţină un titlu executoriu pentru pretenţiile sale şi să obţină un folos material injust în dauna primăriei. În timpul investigaţiilor penale s-a constatat că sediul declarat al societăţii comerciale deţinute de inculpat era unul fictiv, manoperă frauduloasă destinată sustragerii de la verificările fiscale.

În cauză a fost formulată propunere de arestare preventivă faţă de inculpat pentru următoarele 29 de zile, propunere ce a fost trimisă spre soluţionare Tribunalului Constanţa.

Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave sub forma tentativei este închisoarea de la 5 la 10 ani, pentru infracţiunea de evaziune fiscală este închisoarea de la 2 la 8 ani şi pentru infracţiunea de fals în declaraţii este închisoarea de la 3 luni la 2 ani, cu precizarea că până la soluţionarea definitivă a cauzei orice învinuit sau inculpat beneficiază pe parcursul procedurilor judiciare penale de prezumţia constituţională de nevinovăţie, potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Adăugăm că, potrivit surselor noastre, este vorba despre comuna Pecineaga.

Fostul primar din Pecineaga, Niculae Stan, a confirmat informaţia, precizând, printre altele, că: "Pe mine nu mă interesează că e naşul lui Bercea. El a încercat să ia nişte bani făcând un fals".

Vom reveni.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614