REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Navă cu 29 de refugiaţi din Afganistan, interceptată la Constanţa - video

Navă cu 29 de refugiaţi din Afganistan, interceptată la Constanţa - video

Replica API 30 decembrie 2013 | 00:00 84

În atenţia medicilor: 11 persoane prezentau stări febrile

În atenţia medicilor: 11 persoane prezentau stări febrile

O navă cu 29 de refugiaţi din Afganistan a ajuns, sâmbătă seara, în Portul Constanţa. Un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa s-a deplasat la faţa locului pentru a consulta persoanele şi pentru a face triajul. Refugiaţii, însoţiţi de echipajul SAJ, vor fi transportaţi la Centrul de Refugiaţi din Galaţi, au declarat, pentru "Replica" de Constanţa, cadrele medicale. Cei 29 de refugiaţi au avut, potrivit autorităţilor, următorul traseu: din Afganistan în Iran, apoi Turcia, iar din Turcia, pe mare, au ajuns la Constanţa. Navele Gărzii de Coastă au interceptat ţinta, ce s-a dovedit a fi o ambarcaţiune de mici dimensiuni, cu o lungime de 9 metri, fără a avea pavilion arborat. Ambarcaţiunea suspectă avea probleme tehnice la sistemul de propulsie, ceea ce a determinat o navă a Gărzii de Coastă să o tracteze în zona bazinului portuar al G.N. Constanţa în vederea efectuării controlului specific. Întrucât au cerut azil, declarându-se refugiaţi, poliţiştii au sesizat ambulanţa, pentru triaj, iar apoi pentru transport la Galaţi, unde se află cel mai apropiat Centru de Refugiaţi. Conform cadrelor medicale, afganii sunt nemâncaţi de mai multe zile. Cercetările au stabilit faptul că la bord se aflau 29 de persoane, din care 17 bărbaţi, 4 femei şi 8 copii. Micuţii au vârste cuprinse între 6 luni şi 11 ani. 13 persoane a necesitat intervenţie de specialitate din partea autorităţilor medicale din Constanţa, 11 fiind transportate pentru investigaţii la o unitate medicală deoarece acuzau o stare febrilă. Poliţiştii de frontieră efectuează în prezent cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de "intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat", faptă prevăzută şi sancţionată de art. 70, alin. 1 din O.U.G. 105/2001, urmând ca la finalizarea cazului să fie luate masurile legale, se arată într-un comunicat al Gărzii de Coastă.

Liliana CHIRU, Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218