REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.6° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
18.6° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Nave bulgăreşti, dintre care una a Frontierei, blocate între sloiuri la Ostrov

Nave bulgăreşti, dintre care una a Frontierei, blocate între sloiuri la Ostrov

Replica API 29 februarie 2012 | 00:00 247

Două nave bulgăreşti, dintre care una a Poliţiei de Frontieră, sunt blocate de pe 27 februarie între sloiurile de gheaţă de pe Dunăre, pe braţul Ostrov. Garda de Coastă română monitorizează situaţia şi este pregătită să intervină pentru salvarea celor patru persoane aflate la bordul navelor, comunicând în permanenţă cu autorităţile bulgare. Potrivit purtătorului de cuvânt al Gărzii de Coastă, Marius Niculescu, o navă de agrement bulgărească, cu doi cetăţeni bulgari la bord, a fost purtată de sloiurile de gheaţă ale Dunării de pe ţărmul vecin până pe braţul Ostrov, unde a rămas blocată. Poliţia de Frontieră bulgărească, solicitată să intervină, a trimis o navă proprie, cu doi oameni la bord, care a dus carburant vasului de agrement, după care a rămas şi ea blocată, între sloiurile de gheaţă. În prezent, autorităţile celor două state monitorizează situaţia şi sunt pregătite să intervină. Cele patru persoane aflate la bordul navelor nu sunt, deocamdată, în pericol, dar nimeni nu poate şti cum pot evolua lucrurile, sloiurile uriaşe de gheaţă de pe Dunăre putând oricând provoca incidente grave.

Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218