REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
21.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Năvodărean, escortat de polițiști și introdus în penitenciar. Condamnat, pentru a doua oară, pentru că s-a urcat băut la volan

Năvodărean, escortat de polițiști și introdus în penitenciar. Condamnat, pentru a doua oară, pentru că s-a urcat băut la volan

Replica API 17 decembrie 2018 | 22:38 229

Condamnat pentru că s-a urcat băut la volan! Un năvodărean nu s-a învățat minte după ce a executat doi ani de zile o pedeapsă cu închisoarea pentru că a condus beat pe drumurile publice. Judecătorii au decis să-l trimită, din nou, la închisoare, pentru aceeași faptă, în speranță că omul se reabilitează. Vineri, 14 decembrie, Laurențiu I., căci despre el este vorba, a fost depistat de polițiștii din Năvodari, după ce, pe numele lui, instanța de judecată a emis un mandat de executare a pedepsei de un an și două luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului în stare de recidivă postexecutorie. A fost escortat și introdus în Penitenciarul Poarta Albă.

Concret, prin actul de sesizare, s-a reținut în fapt, că la data de 24 noiembrie 2016 , în jurul orelor 17:30, individul a condus autoturismul marca BMW în localitatea Valu luio Traian, sub influența băuturilor alcoolice, având o concentrație alcoolică de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat și o îmbibație alcoolică peste limita legală și anume 1,00 g/l alcool pur în sânge. Fapta surveni după ce, pe 26 august 2014, a fost eliberat condiționat din executarea unei pedepse de 2 ani și 4 luni închisoare aplicată în 2012 pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conduce, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului, așadar infracțiuni îndreptate împotriva siguranței circulației pe drumurile publice.

Instanța a considerat că, în continuare, individul npăscut în Hârșova, dar domiciliat în Năvodari, manifestă dispreț față de normele legale în materia circulației pe drumurile publice, chiar după ce a executat o pedeapsă în mediul penitenciar, mmotiv pentru care a apreciat că nu i se poate aplica acestuia pedeapsa amenzii penale așa cum a solicitat apărarea. Magistrații au considerat că o pedeapsă de 1 an și 2 luni închisoare este suficientă pentru ca individul să conștientizeze pe deplin gravitatea faptei. Laurențiu I. are 37 de ani, este divorțat și de meserie este zidar.

M.P.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Lasa ma ca dau astia amnistia si gratierea. Ne vedem la carciuma. Hai noroc
5
0
IEPURASULE DACA NU AI BANI SA DAI SPAGA DUTE LA BULAU.EU AM OMORAT O FEMEIE PE TRECEREA DE PIETONI FIIND BEAT MORTES SI DROGAT SUNT ASTAZI LIBER FIINDCA AM DAT EURO LA GREU.TRAIASCA SPR CONSTANTA SI JUSTITIA DIN CONSTANTA CARE MI-AU DAT LIBERTATE TOTALA.
4
3

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367