rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 24 ianuarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Nelu Iordache a înşelat BCR cu 15,7 milioane euro, bani luaţi cu acte false pentru proiectul autostrăzii

Nelu Iordache, administratorul firmei Romstrade, a înşelat BCR un 15,7 milioane de euro, bani pe care i-a luat pentru proiectul primului tronson al autostrăzii Nădlac-Arad folosind acte false şi le-a ascuns asociaţilor celorlalte două firme partenere cum a obţinut finanţarea. Nelu Iordache, administratorul firmei Romstrade, a fost trimis în judecată în dosarul privind deturnarea fondurilor primite pentru primul tronson din autostrada Nădlac - Arad, de aproximativ 22 de kilometri, fiind acuzat de delapidare, fals în înscrisuri, spălare de bani şi înşelăciune.

Procurorii îl acuză pe Nelu Iordache că a înşelat atât Banca Comercială Română, cât şi partenerii de afaceri, firmele din asocierea Romstrade SRL - Monteadriano Engenharia E Construcao SA - SC Donrep Construct SRL, atunci când a participat la licitaţia pentru primul tronson din autostrada Nădlac-Arad.

Potrivit rechizitoriului trimis de procurori Tribunalului Bucureşti, instanţa care va judeca dosarul, pentru a îndeplini condiţiile de participare la licitaţia organizată de CNADNR SA, Romstrade avea nevoie de susţinerea celor două firme partenere.

"În acest scop, inculpatul Nelu Iordache i-a indus în eroare pe reprezentanţii celor două societăţi cu privire la modalitatea în care a asigurat finanţarea proiectului, ascunzându-le faptul că a încheiat un contract de finanţare cu BCR şi a cesionat toate veniturile asocierii, fără acordul lor. Astfel, sumelor cuvenite nu au mai fost virate în conturile asociaţilor. Pentru a justifica acest lucru, inculpatul s-a prevalat de secretul bancar şi a invocat presupusul refuz al BCR de a le efectua plăţi în lipsa unor scrisori de garanţie emise în formatul şi condiţiile stabilite de bancă despre care susţinea că le respingea toate scrisorile de garanţie", au arătat procurorii în documentul citat.

Pentru realizarea lucrărilor contractate, Nelu Iordache a semnat cu BCR un contract de facilitate de credit, în baza căruia s-a obligat să direcţioneze toate încasările din contractele atribuite în urma licitaţiei privind proiectul Coridorul IV - Tronsonul Nădlac - Arad prin conturile deschise la BCR şi să cedeze în favoarea băncii toate drepturile de încasare ce provin din contragaranţiile emise de către partenerii de asociere, susţin procurorii.

Ca să poată obţine acest credit, Nelu Iordache a prezentat la BCR documente false din care rezulta că este împuternicit de "Membrii AGA" să semneze cu banca acest contract.

Procurorii susţin că Nelu Iordache a înşelat BCR prezentând la plată facturi şi centralizatoare de plată fictive, contracte de vânzare-cumpărare terenuri cu semnături false, hotărâri ale Adunării Generale a Asociaţilor cu semnături falsificate, folosind totodată facilitatea de creditare pe documente de livrare.

"Astfel, pentru a obţine acordarea facilităţii de credit pe documente de livrare, inculpatul Iordache Nelu i-a indus în eroare reprezentanţii BCR, declarând în fals că are un titlu valabil asupra creanţei rezultată dintr-o factură emisă către CNADNR SA, toate acestea în condiţiile în care cunoştea că factura nu a fost aprobată de CNADNR SA şi a fost returnată către SC Romstrade SRL", notează anchetatorii în actul de sesizare a instanţei.

Totodată, pentru ca BCR să nu suspende plăţile şi să nu-i calculeze penalităţi contractuale, Nelu Iordache a prezentat în numele Romstrade o adresă falsificată din care rezulta că factura este înregistrată la CNADNR împreună cu situaţia de lucrări confirmată, iar plata va fi făcută până la 31 decembrie 2011.

Procurorii îl mai acuză pe Nelu Iordache că, în perioada iunie 2011 - noiembrie 2012, în calitate de administrator al SC Romstrade SRL, şi-a însuşit nelegal 79.624.828 de lei, după ce a semnat, personal sau prin împuternicit, 136 de dispoziţii de plată potrivit cărora banii reprezintă avans pentru achiziţia de terenuri. O parte din aceşti bani, respectiv 9.861.000 de lei, erau din avansul obţinut de SC Romstrade SRL prin contractul de construire a autostrăzii Nădlac - Arad.

CNADNR SA s-a constituit parte civilă în acest dosar cu suma de 1.113.180.217,03 lei, reprezentând corecţii, garanţie de bună execuţie şi penalităţi calculate pentru valoarea avansului nerecuperat, de 555.972 de lei.

Banca Comercială Română cere instanţei să dispună restituirea sumei de 69.298.785,36 lei (15,75 milioane euro), prejudiciul care ar fi fost produs în urma încheierii şi derulării contractului de facilitate de credit cu firma lui Nelu Iordache.

Şi firmele partenere s-au constituit părţi civile în cauză, firma Monteadriano Engenharia E Construcao cerând recuperarea prejudiciului de 5.512.611,65 lei, iar SC Donrep Construct urmând să precizeze în faţa instanţei pretenţiile.

Romstrade SRL, prin lichidatorul judiciar, este parte civilă în dosar şi va menţiona la termenele din dosar ce prejudiciu a fost produs firmei de Nelu Iordache prin delapidare şi folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii.

Procurorii au pus sechestru asigurător pe terenuri aparţinând lui Nelu Iordache în valoare de 7.873.486 de lei, pentru recuperarea prejudiciului.

Mai mult pe www.mediafax.ro

marţi, 30 aprilie 2013148
Comentarii

00speranta(30 apr 08:45)
sper sa-si fi pus ceva deoparte ca parnae va face pe baratelea.
mai mult...Economic
24 ian 00:00EconomicConsiliul Fiscal: Deficitul bugetar ar putea creşte până la 4,8% din PIB în 2020

Consiliul Fiscal (CF) estimează un nivel probabil al deficitului bugetar pentru anul 2020 cuprins între 4,6 - 4,8% din...151

24 ian 00:00EconomicTransportatorii români solicită ASF măsuri pentru creşterea concurenţei pe piaţa RCA154
24 ian 00:00EconomicBAAR: Service-urile auto, trend ascendent al cifrei de afaceri şi profitului în perioada 2013-2018153
24 ian 00:00EconomicMinisterul Energiei: România nu are probleme privind asigurarea cu gaze naturale a consumatorilor în perioada de iarnă 2019-2020

Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri informează că nu există probleme privind asigurarea cu gaze...148

24 ian 00:00EconomicLeul s-a depreciat joi în raport cu principalele valute150
24 ian 00:00EconomicInspecţia Muncii a desfăşurat 121.273 de controale şi a aplicat amenzi de 127 milioane de lei în 2019147
23 ian 00:00EconomicIndustria din România a intrat în contracţie puternică, în decembrie 2019

Activitatea din industrie a înregistrat, în decembrie 2019, o contracţie puternică, iar scăderea comenzilor pentru...341

23 ian 00:00EconomicPAID România a plătit cu 60% mai multe despăgubiri în 2019; inundaţiile au produs cele mai multe daune278
23 ian 00:00EconomicEnel a fost inclusă pentru prima dată în Indicele Bloomberg al egalităţii de gen296
23 ian 00:00EconomicRomânia a preluat preşedinţia OCEMN de la 1 ianuarie. CCIR va conduce Consiliul de Afaceri al organizaţiei

România a preluat, începând cu data de 1 ianuarie 2020, Preşedinţia-în-Exerciţiu (PiE) a Organizaţiei de...303

23 ian 00:00EconomicEurostat: Germania, Polonia, Ungaria şi România, cele mai multe accidente feroviare din UE286
23 ian 00:00EconomicRomânia, campioană în UE la deficitul guvernamental şi la creşterea datoriei guvernamentale, în trimestrul trei 2019284
Vremea
5.5°4.2° - 5.5° vineri, 24 ianuarie 2020
ConstanțaUmiditate: 47%
Vânt: 3.09 m/s
Presiune: 1032 milibari

Loto
6/4911324323942
5/402814284034
joker1410111420
Horoscop
mai mult...SPSportRT
24 ian 00:00SportCând se joacă Simona Halep – Yulia Putintseva în turul 3 la Australian Open

Simona Halep o va înfrunta pe Yulia Putintseva, locul 38 WTA, în turul 3 de la Australian Open 2020. Duelul dintre...441

24 ian 00:00SportNaţionala masculină de tenis de masă a României a ratat şansa de a se califica la JO, la turneul preolimpic de la Gondomar

Naţionala masculină de tenis de masă a României a fost învinsă, joi, de selecţionata Slovaciei, scor 3-2, în...215

24 ian 00:00SportSCM Râmnicu Vâlcea a avut ghinion la tragerea la sorți din Cupă: înfruntă singura echipă care a învins-o în campionat

Campioana SCM Rm. Vâlcea a avut ghinion la tragerea la sorți a optimilor de finală în Cupa României. Echipa...202

24 ian 00:00SportCristiano Ronaldo a intrat în top cinci al celor mai buni marcatori din istorie. Portughezul, start fenomenal de 2020

Cristiano Ronaldo este unul dintre cei mai buni fotbaliști din istorie, iar starul portughez continuă să uimească...263

Local
24 ian 00:00LocalDoi tineri, ÎNCĂTUȘAȚI pentru furt! Au dat iama într-o locuință din Lumina

În urma cercetărilor în cazul săvârșirii unei infracțiuni de furt, polițiști din cadrul Postului de Poliție...219

24 ian 00:00LocalConcert CARITABIL Dan Bittman și Marius Baţu, pentru copiii cu AUTISM

Campania "Music for Autism" invită constănţenii la primul eveniment caritabil din 2020, joi 23 ianuarie de la ora 20...201

24 ian 00:00LocalCondamnați pentru infracțiuni la regimul rutier, DEPISTAȚI și INTRODUȘI în penitenciar

Polițiștii constănțeni au pus îna plicare două mandate de executare a pedepsei! La data de 21 ianuarie a.c.,...207

24 ian 00:00LocalO minoră a dispărut dintr-un centru de plasament din Constanța

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei minore, Diana Lucia Axente, de 16 ani, din municipiul...244

24 ian 00:00LocalWeekend plin pentru jandarmii constănțeni

În acest sfârșit de săptămână, jandarmii constănțeni vor asigura măsurile de ordine publică cu ocazia...200

24 ian 00:00LocalReclamații cu privire la cornurile primite în școlile constănțene! Video

În ultima vreme, constănțenii au făcut tot mai multe sesizări legate de cornurile pe care copiii lor le primesc de...285

24 ian 00:00LocalCreșteri ale încasărilor în prima săptămână de lucru, la SPIT Constanța

În prima săptămână de lucru cu publicul, la standul Serviciului Public de Impozite și Taxe Constanța (SPIT),...190

24 ian 00:00LocalAccident rutier pe bulevardul Tomis: o persoană a ajuns la spital!

Un accident rutier a avut loc, joi, 23 ianuarie, în jurul orei 11.30, în zona Tomis III, pe bulevardul Tomis, vizavi...372

24 ian 00:00LocalUn bărbat condamnat, PRINS de polițiști în momentul în care încerca să treacă frontiera

În Punctul comun de Trecere a Frontierei Ostrov-Silistra s-a prezentat un cetăţean român pe numele căruia...202

24 ian 00:00LocalPolițiștii, sfaturi importante pentru siguranța copiilor

Polițiștii constănțeni continuă activitățile preventive în școli. La data de 22 ianuarie a.c, poliţiştii...644

Politică
24 ian 00:00PoliticăTurcan: Am declanşat calendarul de anticipate; intenţionăm să ne angajăm răspunderea şi pe alte proiecte care vor crea nemulţumire în PSD

Calendarul alegerilor anticipate a fost declanşat, iar după ce proiectul de lege privind alegerea primarilor în două...159

24 ian 00:00PoliticăOrban, despre angajarea răspunderii pe tăierea pensiilor parlamentarilor: Vom anunţa o decizie; e un act de curaj

Premierul Ludovic Orban a precizat joi că Guvernul nu a luat încă o decizie cu privire la angajarea răspunderii...169

24 ian 00:00PoliticăSenatul - convocat în sesiune ordinară pe 3 februarie

"În temeiul prevederilor articolului 66 alineatele (1) şi (3) din Constituţia României, republicată, precum şi ale...142

24 ian 00:00PoliticăOrganizaţia de Tineret a PMP propune înscrierea obligatorie în noul act de identitate a grupei de sânge şi a RH-ului

Organizaţia de Tineret a PMP a transmis, joi, Ministerului Afacerilor Interne câteva propuneri privind ordonanţa care...147

24 ian 00:00PoliticăOrban, referitor la întâlnirea cu reprezentanţii CSM: Nu a existat nicio concluzie; urmează să analizăm

Premierul Ludovic Orban a declarat că argumentele prezentate de conducerea CSM la întâlnirea care a avut loc la...156

24 ian 00:00PoliticăMinisterul Dezvoltării: 608 milioane de lei alocaţi localităţilor pentru plata lucrărilor executate prin PNDL

Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei a anunţat joi că a alocat peste 608 milioane de lei...158

24 ian 00:00PoliticăCiolacu se declară dezamăgit că Tăriceanu şi Băsescu nu iau atitudine faţă de modificarea legislaţiei electorale

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, că se aştepta ca Traian Băsescu şi Călin...157

24 ian 00:00PoliticăOrban: Ministrul Finanţelor va vorbi în Parlament despre împrumuturile externe

Premierul Ludovic Orban a declarat joi că ministrul Finanţelor Publice va merge în Parlament "când este posibil"...147

24 ian 00:00PoliticăNechifor (ProRomânia): Moţiunea va trece cu voturile PNL, care vrea să devină un nou PSD, dar mai dictatorial

Liderul judeţean al Pro România, deputatul Ioan Cătălin Nechifor, a declarat într-o conferinţă de presă, joi,...145

24 ian 00:00PoliticăCiolacu: Senatorii PSD vor hotărî cine va fi candidatul partidului la şefia Senatului

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, că senatorii social-democraţi vor fi cei care...159

Monden
24 ian 00:00MondenCe a spus Pepe despre Oana Zăvoranu, după ce i-a trimis un mesaj de sărbători

În prag de sărbători, Oana Zăvoranu l-a căutat pe fostul ei soț. Vedeta a făcut public mesajul pe care i l-a...248

24 ian 00:00MondenBogdan Ionescu, nedespărţit de iubita turcoaică. Fostul ginere al lui Traian Băsescu, cu copiii şi mama-vitregă, la munte

Bogdan Ionescu nu stă rău pe plan amoros. A pus punct relaţiei cu fotomodelul Maria Grigoriu, a mai bifat câteva...282

24 ian 00:00MondenRaluca de la Bambi, criticată de Raluca Bădulescu la „Bravo, ai stil“: „Nu ştiu cât te regăseşti în acest băboi elegant“

Prima ediţie a emisiunii "Bravo, ai stil! Celebrities" a început în forţă, miercuri seară, la Kanal d, emoţiile...187

24 ian 18:48MondenOana Andoni se întoarce la pupitrul ştirilor Pro TV

Oana Andoni revine săptămâna aceasta la ştirile PRO TV. În fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 19:00, ea le...200

24 ian 00:00MondenDana Săvuică şi-a „tunat“ decolteul la 50 de ani. Apariţie sexy pe plajă, în Brazilia

Dana Săvuică a fugit direct din cabinetul medicului estetician pe plajele însorite din Brazilia, unde face furori în...239

24 ian 00:00MondenParis Hilton își plimbă câinele cu bolidul cameleonic

Paris Hilton, 38 de ani, a făcut senzație prin Beverly Hills zilele trecute după ce și-a scos la plimbare bolidul ei...189

24 ian 00:00MondenCântăreața Jessica Simpson a povestit că a fost abuzată sexual în copilărie: „Mă omoram cu alcool și pastile“

Cântăreaţa şi actriţa americană Jessica Simpson a dezvăluit recent că a fost abuzată sexual în copilărie şi...195

24 ian 00:00MondenMama cântăreței Taylor Swift a fost diagnosticată din nou cu tumoră cerebrală

Deși se bucură de mult succes în viața profesională, Taylor Swift primește lovituri dure în cea familială,...150

24 ian 00:00MondenPrima lovitură financiară pentru Ducii de Sussex

În comunicatul în care prinţul Harry şi Meghan Markle îşi anunţau intenţia de a face un pas înapoi de la...257

24 ian 00:00MondenFostul director al Grammy Awards respinge categoric acuzaţiile de viol formulate împotriva sa

Fostul director executiv al Academiei de arte şi ştiinţe ale înregistrării, asociaţie americană a...159

Mapamond
24 ian 00:00MapamondMarea Britanie: Acordul privind Brexit-ul a devenit oficial lege, după promulgarea de către regina Elisabeta a II-a

Proiectul pentru implementarea acordului de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană a devenit oficial joi lege,...152

24 ian 00:00MapamondStupoare la Bruxelles după ce Von der Leyen a anunţat încheierea rapidă a unui acord comercial UE-SUA

''Nimeni nu ştie nimic'': uimirea predomina joi la Bruxelles după anunţul făcut în ziua precedentă la Davos de...171

24 ian 00:00MapamondLa ceremoniile de la Ierusalim, preşedintele rus Putin n-a dorit să dea mâna cu vicepreşedintele american Pence

Preşedintele rus, Vladimir Putin, la sosirea joi în sala unde urma să înceapă forumul dedicat comemorării...186

24 ian 00:00MapamondKievul şi Moscova au început discuţiile despre eliberarea ucrainenilor deţinuţi în Rusia

Kievul a început tratativele cu Rusia cu privire la eliberarea ucrainenilor deţinuţi în Rusia şi în estul...147

24 ian 00:00MapamondSistemul antiaerian rus S-400 nu constituie un pericol pentru NATO, susţine ministrul de externe turc

Ministrul de externe turc, Mevlut Cavusoglu, a afirmat joi că sistemul rus de apărare antiaeriană S-400 este...158

24 ian 00:00MapamondCoreea de Nord, invitată pentru prima oară la Conferinţa de securitate de la Munchen

Coreea de Nord a fost invitată pentru prima oară să participe la Conferinţa pe teme de securitate de la Munchen, ce...159

24 ian 00:00MapamondGrecia anunţă că va închide în câteva luni taberele pentru migranţi din insule

Grecia va închide în câteva luni marile tabere pentru migranţi din insulele din Marea Egee şi le va înlocui cu...156

24 ian 00:00MapamondVolodimir Zelenski susţine, într-un discurs de Ziua unităţii Ucrainei, că „Bucovina de Nord a fost ocupată de români“

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a lansat miercuri un apel la solidaritate adresat conaţionalilor săi,...180

24 ian 00:00MapamondDuma de Stat a aprobat în prima lectură propunerea lui Vladimir Putin de revizuire a Constituţiei

Deputaţii ruşi au aprobat joi cu unanimitate de voturi şi după mai puţin de două ore de dezbateri toate...145

24 ian 00:00MapamondDonald Trump va fi primul preşedinte ce va participa la marşul anual anti-avort

Donald Trump va participa vineri, la Washington, la ''Marşul pentru viaţă'' şi va deveni astfel primul preşedinte...151

Sănătate
23 ian 07:25SănătateDupă ce a blocat timp de doi ani legea, PSD cere acum vaccinare obligatorie: „Este o necesitate și o urgență”

Legea care prevede obligativitatea vaccinării este blocată de mai bine de doi ani în comisiile parlamentare de la...219

23 ian 07:24SănătateO pacientă le-a luat foc pe masă, dar Ministerul Sănătății dă avizul de funcționare Spitalului Floreasca

Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din București respectă normele de siguranță a pacientului, este concluzia...251

24 ian 00:00SănătateUnsprezece metode eficiente prin care poti tine gripa la distanta

Temperaturile scazute si virusurile gripale iti pun sanatatea in pericol, iar daca vrei sa previi gripa fara sa iti faci...185

24 ian 00:00SănătateCum trebuie gestionate fracturile osoase la vârstnici

Pentru vârstnici, accidentele soldate cu oase fracturate reprezintă o adevărată provocare. În timp ce pentru copii...164

24 ian 16:57SănătateApa minerală: Beneficii și contraindicații

Apa minerală, carbogazoasă sau plată, provine din izvoare de mare adâncime și are o compoziție chimică deosebit...187

24 ian 00:00SănătateBeneficiile antistres ale unui acvariu cu pești

Dacă te gândești să îți iei un acvariu cu pești în casă, atunci te poți aștepta la mai mult decât la un...156

23 ian 00:00SănătateNouă plante care purifică aerul din casă

Unele specii de plante, cum ar fi iedera sau crizantema, îmbunătățesc calitatea aerului prin absorbția anumitor...386

23 ian 07:18SănătateȘcolile și grădinițele din Constanța au primit dezinfectanți și covorașe pentru prevenirea gripei

Școlile și grădinițele din Constanța au primit dezinfectanți și covorașe pentru prevenirea gripei. Cadrele...274

23 ian 00:00SănătateCoronavirusului din China: Seamănă foarte mult cu gripa, iar medicii spun că, dacă vor exista cazuri în România, bolnavii pot fi tratați în țară

Boala provocată de noul coronavirus care a ucis 9 oameni în China se aseamănă foarte mult cu gripa, principalele...345

22 ian 00:00SănătateAmeliorarea prognosticului în melanomul malign

Melanomul malign reprezintă o formă de cancer dezvoltat în țesuturile pigmentate, precum piele, ochi, intestine,...416