REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
7.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Nelu Tătaru: Aştept o evaluare pentru fiecare spital în cazul infecţiilor nosocomiale

Nelu Tătaru: Aştept o evaluare pentru fiecare spital în cazul infecţiilor nosocomiale

Replica API 21 octombrie 2020 | 00:00 1127

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, miercuri, la Cluj, că aşteaptă o evaluare a tuturor cazurilor de infecţii nosocomiale, pentru fiecare spital în care au fost focare de COVID-19.

Nelu Tătaru

"Pacienţii cu COVID desfăşuraţi în focarele din spitale sunt cei care au un caz princeps, sunt cei care sunt contacţi şi iau acea boală în spital. O infecţie nosocomială înseamnă infecţie apărută în spital, la 48 de ore de la internare, pe parcursul spitalizării, până la 30 de zile de la externare. Avem în evaluare în acest moment tot ce înseamnă DSP-uri pentru fiecare spital în parte, fiecare focar desfăşurat. Aştept o evaluare", a spus Nelu Tătaru, care a vizitat Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Spitalul Municipal Cluj-Napoca.

Potrivit acestuia, există 4.825 de pacienţi care au fost în astfel de focare şi fiecare este evaluat.

"Există focare, au fost aceste cazuri. Noi avem în acest moment 346 de focare de la începutul acestei pandemii, cu 4.825 de pacienţi care au fost în aceste focare. Evaluăm fiecare pacient", a mai spus ministrul Nelu Tătaru, scrie Agerpres.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că va solicita Ministerului Sănătăţii o informare în legătură cu infecţiile nosocomiale.

"Despre infecţiile nosocomiale voi cere o informare la Ministerul Sănătăţii, după care putem să vedem de ce s-a raportat zero. Mi se pare cel puţin ciudat, în condiţiile în care s-au luat măsuri de îmbunătăţire a situaţiei, dar de la ce am avut la zero cred că este cale lungă şi voi cere o explicaţie pentru asta", a spus şeful statului, într-o conferinţă de presă, la Palatul Cotroceni.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Daca nu s-a consemnat vreun caz de nozocomiale oficial, o eventuala raportare acum ar parea o inventie. Au trecut totul pe seama covid ignorand orice alta cauza sau schema de tratament in afara de cea pentru covid
0
0
Cred ca jumatate din asa zisii decedati de covid, au trecut pe lumea cealalta din cauza acestor infectii. Dar era mai comod sa se dea vina pe coronavirus!
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614