REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.9° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
16.9° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Nelu Tătaru, despre infectările cu noul coronavirus: Suntem pe o ascensiune uşoară

Nelu Tătaru, despre infectările cu noul coronavirus: Suntem pe o ascensiune uşoară

Replica API 18 iulie 2020 | 00:00 1080

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat vineri că România încă se află pe "o ascensiune uşoară" a infectărilor cu noul coronavirus, pe fondul relaxărilor şi nerespectării regulilor.

"Încă suntem pe o ascensiune uşoară şi va trebui să ne obişnuim două săptămâni să gestionăm această creştere care a început în acest moment şi pe care trebuie să o punem tocmai pe fondul acestor relaxări şi acelor nerespectări de reguli", a spus ministrul, la Antena 3, scrie Agerpres.

El a afirmat că a fost realizat un număr mare de teste şi este normal să existe mai multe confirmări.

"Avem şi un număr mai mare de teste, este normal să avem şi un număr mai mare de confirmări. Atenţia noastră se îndreaptă foarte mult spre unităţile de primiri urgenţe. Gestionarea acestor secţii de terapie intensivă şi a paturilor de terapie intensivă este în acest moment în centrul atenţiei, tocmai pentru a putea fi punctuali prezenţi acolo unde este nevoie. (...) Acum trei zile au fost cazuri când a trebuit să transferăm un pacient din Bucureşti către acea unitate mobilă ATI care se află la Spitalul din Ploieşti", a susţinut Tătaru.

Potrivit acestuia, în zonele unde este deficit de locuri în terapie intensivă vor funcţiona unităţile mobile de terapie intensivă, care au câte 12 paturi fiecare.

"În acest moment avem doar zone punctuale unde este acest necesar de paturi de terapie intensivă", a afirmat Tătaru.

El le-a transmis celor care s-au relaxat că nu este timpul şi că trebuie făcut încă un efort pentru eradicarea virusului.

"Două mesaje. Pentru cei care s-au relaxat în acest moment să le spun că încă nu este timpul, mai trebuie să mai facem un efort ca să putem eradica şi acest prim moment pandemic. Pentru cei care nu cred, i-aş invita să vadă în acest zile cum merg lucrurile în spitalele din ţară şi să nu îşi dorească ca ce vedem noi acum în spitale să fie întâlnit şi la cei apropiaţi lor sau chiar lor personal, fiindcă într-adevăr este o boală care nu alege şi nici nu iartă", a mai arătat ministrul Sănătăţii.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218