REPLICA ONLINE CONSTANTA

3.7° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
3.7° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Nelu Tătaru: Starea de urgenţă nu o iau în calcul în acest moment, dar vedem şi evoluţia ulterioară

Nelu Tătaru: Starea de urgenţă nu o iau în calcul în acest moment, dar vedem şi evoluţia ulterioară

Replica API 10 iulie 2020 | 00:00 849

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat miercuri, la Constanţa, privind posibilitatea organizării alegerilor locale la toamnă, că mai întâi vrea să vadă că nu vor mai fi creşteri ale numărului cazurilor de coronavirus şi că există o legislaţie specifică, menţionând totodată că în prezent nu ia în calcul reintroducerea stării de urgenţă.

Nelu Tătaru

"Nu vreau să mă gândesc la alegeri acum. Sunt un ministru al Sănătăţii, gestionăm o criză de pandemie la nivelul ţării noastre, avem o recrudescenţă a creşterii numărului de cazuri, după ce plecasem pe o pantă descendentă. Vreau să văd că ne stabilizăm ca şi număr de cazuri noi, vreau să văd că avem o legislaţie care să ne permită să ne desfăşurăm activitatea, iar după aceste momente, când vom reveni poate la acelaşi 0,6 - 0,7 ca şi transmitere, (...) noi să ne gândim şi la o parte politică", a spus Tătaru, scrie Agerpres.

Referitor la posibilitatea reintroducerii stării de urgenţă, el a afirmat că decizia se va lua în funcţie de rezultate evaluărilor privind cazurile de coronavirus, dar că în acest moment nu ia în calcul o astfel de măsură.

"Noi facem evaluări de la zi la zi, săptămânal, la două săptămâni, prin INSP şi Ministerul Sănătăţii facem o propunere către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, iar starea de urgenţă este atributul preşedintelui României care va lua o decizie. (...) În acest moment nu iau în calcul, dar vedem şi evoluţia ulterioară. Va fi o altfel de vară, un altfel de sezon estival, haideţi să ne bucurăm de vară, dar în anumite condiţii.", a declarat ministrul.

Întrebat de la ce număr de cazuri s-ar putea declanşa starea de urgenţă, el a spus că în funcţie de situaţie s-ar putea introduce măsuri suplimentare celor din starea de alertă.

"Nu e cu număr de cazuri, este creşterea numărului de cazuri de la o zi la alta exponenţial cu forţarea unităţilor de primire urgenţe şi atunci se poate declara o stare suplimentară decât starea de alertă. Dar v-am spus, evaluarea de la zi la zi, evaluarea săptămânală, evaluarea la cele 14 zile ne va da şi răspunsul. Odată cu 1 iulie nu am mai făcut măsuri de relaxare, erau pregătite multe măsuri de relaxare, dar evoluţia ne-a arătat că nu este încă momentul şi atunci am reaşezat ce înseamnă simptomatologia şi ce înseamnă asimptomaticul în infecţia Covid, am preferat să mergem cu test a şaptea zi şi a opta zi răspuns, a zecea zi externarea, iar în funcţie de rezultatul din a opta zi să avem şi o izolare la domiciliu şi am amânat relaxările pentru perioada următoare. Această perioadă depinde foarte mult de evoluţie, iar evoluţia depinde foarte mult de respectarea acestor reguli", a afirmat Tătaru.

Potrivit acestuia, în prezent 5-6% din testele efectuate sunt pozitive.

"Ieri am avut 397 de cazuri pe 11.800 de teste lucrate, după cum am avut cu o zi înainte peste 250 într-un context de 4.800 de teste lucrate. Suntem la un 5-6% din teste care sunt pozitive în fiecare zi. Ieri am avut 31 de decese, am avut 231 de cazuri, cel mai mare număr de cazuri în Terapie Intensivă din ultima perioadă. (...) În ultimele zile, jumătate din numărul de cazuri erau în trei, patru judeţe plus Bucureşti. Argeş, Prahova, Galaţi, Bucureşti erau peste jumătate din cazurile raportate zilnic. În orice zonă care a ţinut de o mişcare mai intensă a populaţiei, s-a putut vedea şi o creştere. La Constanţa aveam 492 de cazuri total infectate, un rezultat bun pe tot parcursul pandemiei. Şi la ultima mea vizită aici specificam că deşi a fost o zonă de tranzit, deşi am avut multe zone de carantină, s-a putut menţine şi a fost o decizie managerială sau o decizie la nivelului judeţului, a DSP-ului, corectă", a declarat ministrul Sănătăţii.

Nelu Tătaru îndeamnă populaţia să respecte regulile de igienă şi distanţare socială.

"Respectarea regulilor, respectarea distanţării fizice, respectarea principiilor de igienă, respectarea indicaţiei medicului şi chiar dacă nu avem o formă legislativă în acest moment, internarea în spital, tratarea pentru cei asimptomatici până la cele zece zile, pentru cei asimptomatici pozitivi încă patru zile la externare. Trebuie să respectăm aceleaşi reguli pe care le-am respectat şi până acum", a menţionat ministrul Sănătăţii.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920