rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 18 septembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Nelu Tătaru: Testele Real Time - PCR au ajuns la o valoare de 50 milioane de euro

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat marţi că testele Real Time PCR pentru diagnosticarea COVID-19 au ajuns la o valoare de 50 milioane de euro.

"Noi până acum numai testele pentru Real Time - PCR au ajuns la o valoare de 50 milioane de euro, carantina va merge la acea valoare de 30 de milioane de euro", a spus ministrul, la Digi 24, scrie Agerpres.

El a afirmat că România a cerut 10 milioane de doze de vaccin împotriva noului coronavirus.

"Din ce ştiu eu, până la sfârşitului anului vom avea şi o fază trei, iar în primul trimestru al anului viitor vom avea pe piaţă şi aceste vaccinuri anti-COVID, rămânând ca din a doua jumătate să-l avem în masă în marea populaţie. Am cerut zece milioane de doze, am vrut să acoperim măcar jumătate din populaţie, cu referire specială pentru tot ce înseamnă vârstele extreme, pentru tot ce înseamnă personal medical care este implicat şi pentru tot ce înseamnă comorbidităţi şi patologii conexe în cadrul infecţiei cu coronavirus", a afirmat Tătaru.

Referindu-se la tratamentul cu Remdesivir, Nelu Tătaru a spus că prima tranşă este de 7.000 de doze.

"În acest moment, noi avem o primă tranşă în care au venit aproape 7.000 de doze, urmează în septembrie să ne mai vină 10.000 de doze, iar în octombrie să ne mai vină şi restul de 8.000 de doze până la 25.000. Ele sunt necesarul pentru 4.000 de pacienţi cu tratamentul standard de 5 zile", a arătat ministrul.

Potrivit acestuia, 6% din persoanele infectate cu noul coronavirus au vârste mai mici de 19 ani.

"La evaluările noastre, ce am putut vedea per total, 6% din numărul de cazuri sunt la pacienţi sub 19 ani", a mai spus Tătaru.

joi, 13 august 2020932
Comentarii

21Lasa bah(12 aug 06:58)
Vrajeala. Da ti banii copiilor. Dublati alocatiile. Mariti pensiile cu 40 procente. Respectati legile tarii. Luati le banii multinationalelor. Nu mai furati prin firme interpuse. Douasute cincizeci milioane euro cash a bagat in buzunar Orban. Poate sa incheie guvernarea. E bogat. De fapt chiar i ar conveni in opozitie. Ar canta la mandolina continuu ca pian nu mai are. Mari hoti astia de la pnl sustinuti de usr plus kwj.
07Ieftin(12 aug 00:41)
Slegerile anticipate valorau de 5 ori mai mult. La fel si dvaziunea facuta de mediul privat in Romania. Isr cat fura multinationalele in tarisoata adta face de 100 de ori ce spune ministrelulmasta
17Caca(11 aug 23:01)
Putin 10 pensii speciale face atat intr un an deci mai nimic
36Nae(11 aug 22:50)
Teste ,,Real Time - PCR"?PCR ,adica pile,cunostinte,relatii?
mai mult...Sănătate
18 sep 00:00SănătateCoronavirus: Vaccinul chinez Sinovac, testat pe copii şi adolescenţi la sfârşitul lunii septembrie

Compania farmaceutică chineză Sinovac va începe pe 28 septembrie să testeze vaccinul său împotriva COVID-19 pe...301

18 sep 00:00SănătateLegătură dintre oboseală și problemele tiroidei la femei289
18 sep 20:12SănătateParaziții intestinali la copii, dar și la adulți293
18 sep 00:00SănătateFemeile la postmenopauză, risc crescut de boli hepatice grase non-alcoolice

O evaluare științifică a unui grup de cercetători de la Translational Genomics Research Institute (TGen) sugerează...299

18 sep 00:00SănătateCe efecte are asupra corpului tău hipertensiunea netratată321
18 sep 20:06SănătateBebelușul și animalele de companie: e bine sau nu să ai în casă un companion?304
18 sep 00:00SănătatePiciorul tal valg la bebeluși - cauze și tratament

Piciorul tal valg (Talus valgus) este o deformație rară a piciorului, cu care mulți nou-născuți se nasc. Deși nu...290

18 sep 00:00SănătateRenunță la medicamente, combate anxietatea cu acest ingredient299
18 sep 00:00SănătateAntidepresivele cresc riscul de deces cu 33%264
18 sep 00:00SănătateControlul urologic anual: când se recomandă și ce presupune

Bărbații au tendința de a amâna la nesfârșit vizitele la medic. După o anumită vârstă însă, controlul...292

18 sep 00:00SănătateAi rude cu cancer de piele? Testele genetice îți pot estima riscul266
18 sep 00:00SănătateCe probleme dentare pot să apară la bebeluși și la copiii mici250
Vremea
21.7°21.2° - 21.7° vineri, 18 septembrie 2020
ConstanțaUmiditate: 43%
Vânt: 7.82 m/s
Presiune: 1019 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
18 sep 00:07SportClasament FIFA: Naționala României a urcat 3 poziții și a ajuns pe locul 34

România a urcat 3 poziții în clasamentul FIFA și a ajuns pe locul 34, ca urmare a rezultatelor obținute la...310

18 sep 00:02SportHiguain pleacă de la Juventus Torino

Clubul Juventus Torino a anunţat, joi, că se desparte de Gonzalo Higuain, relaţia contractuală fiind încheiată de...350

18 sep 00:00SportCFR Cluj și-a aflat adversara din turul trei preliminar al Ligii Europa

Formaţia suedeză Djurgarden s-a calificat, joi seară, în turul trei preliminar al Ligii Europa, fază în care va...482

18 sep 23:11SportIanis Hagi, pasă decisivă de gol la meciul Lincoln Red Imps – Glasgow Rangers, scor 0-5

Formaţia Glasgow Rangers, la care joacă Ianis Hagi, s-a calificat, joi, în turul trei preliminar al Ligii Europa,...404

Local
18 sep 22:02LocalTRAGEDIE în TOMIS NORD! O persoană a MURIT după ce i s-a făcut rău în microbuz

Un bărbat în vârstă de 76 de ani s-a stins din viaţă după ce i s-a făcut rău în microbuz. Totul s-a petrecut...1445

18 sep 22:03LocalMarfă contrafăcută, găsită în Portul Constanţa

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Portul Constanţa Sud Agigea, într-un...656

18 sep 22:03LocalSituaţia CORONAVIRUS: 41 de CAZURI NOI la Constanţa!

943

18 sep 22:02LocalOrice călătorie cu CT BUS va putea fi achitată printr-un card contactless

Cardul de călătorie va schimba modul in care folosim transportul in comun. În fiecare autobuz vor fi montate câte 3...788

18 sep 22:02LocalO tânără din Murfatlar s-a ales cu dosar penal pentru că a găsit un portofel burduşit cu bani!

În urma verificărilor și investigațiilor efectuate, la data de 16 septembrie a.c., polițiști din cadrul Postului...1743

18 sep 22:02LocalUn individ din Constanţa şi-a VIOLAT, de mai multe ori, FIICA MINORĂ!

În urma sesizării din data de 13 septembrie a.c., cu privire la comiterea infracțiunii de viol, polițiști din...1322

18 sep 22:03LocalSe asfaltează drumul de acces către Baza Aeromedicală SMURD Constanța

Echipele SC Confort Urban SRL desfășoară în aceste zile lucrări de reabilitare a traseului care traversează zona...700

18 sep 22:03LocalBătaie de joc! Emil BANIAS, REPUS în funcția de consilier județean la final de MANDAT

Consilierii județeni se întrunesc în ședință pe 24 septembrie, ultima dina cest mandat. Pe ordinea de zi se află...778

18 sep 22:03LocalPERCHEZIŢII la indivizi suspectaţi de TRAFIC de DROGURI

729

Politică
18 sep 00:00PoliticăTăriceanu: Cea mai bună măsură ar fi fost amânarea începerii şcolii după alegeri, chiar amânarea alegerilor

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, consideră că începerea anului şcolar ar fi trebuit amânată până...310

18 sep 00:00PoliticăCazanciuc, la recepţia sistemului Patriot: Trăim visul părinţilor şi bunicilor

Preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, a declarat joi, la baza militară de la Capu Midia, la ceremonia...413

18 sep 21:52PoliticăRaluca Turcan s-a întâlnit cu rectorii şi reprezentanţii studenţilor. Tema: deschiderea anului universitar

677

Interviuri
12 sep 15:07InterviuriINTERVIU! Mircea DOBRE: În 30 de ani, în acest municipiu NU s-a MUNCIT

Mircea Titus Dobre, candidatul partidului PRO România la funcția de primar al municipiului Constanța, a acordat un...1344

11 sep 15:07InterviuriCristian Cârjaliu, PRIMARUL care a schimbat FAȚA comunei AGIGEA! Video

Cristian Cârjaliu, primarul comunei Agigea, dorește să câștige un nou mandat la conducerea localității pe care o...2113

11 sep 15:07InterviuriCostin Avătavului: Și colegii de partid ai lui FĂGĂDĂU ar vrea mai mult de la actuala administrație

1286

5 sep 00:39InterviuriRaluca TURCAN: Constanţa arată aşa (...) pentru că PRIMARUL e un administrator SLAB

Decebal Făgădău s-a lăudat, în nenumărate rânduri, cu proiectele sale aflate în derulare ori viitoare, cu bani...2236

27 aug 00:04InterviuriZanfir IORGUȘ: Orașul este administrat pe principiul GOSPODINEI care BAGĂ GUNOIUL sub PREȘ

Zanfir Iorguș a revenit pe scena politică și este candidatul Alianței PSD – PNȚCD- ALDE-PER-PRM-Neamul Românesc...3145

6 aug 16:32InterviuriMOHAMMAD MURAD: FĂGĂDĂU este o mică PRELUNGIRE a lui MAZĂRE! Video

Mohammad Murad a venit în România de peste 30 de ani pentru a studia Medicina şi a ajuns acum unul dintre cei mai...7220

10 sep 12:27InterviuriFrățilă îi arată cartonașul ROȘU lui Vergil Chițac

Constantin Frățilă, candidat din partea partidului LORD la postul de primar al municipiului Constanța, a reacționat...4901

9 sep 15:08InterviuriVergil CHIŢAC: NU sunt omul lui COMĂNESCU. El este OMUL meu

Vergil Chițac, candidatul Partidului Național Liberal la funcția de primar al orașului Constanța, a vorbit în...3055

9 sep 15:08InterviuriHoria Constantinescu: BABU a pus UMĂRUL la ELIBERAREA AUTORIZAŢIILOR de CONSTRUIRE cu ÎNCĂLCAREA LEGII

2362

Monden
18 sep 00:00MondenSharon Stone: „Tinerii vor să-mi vadă sânii, deși am 62 de ani!”

Sharon Stone zice că nu înțelege de ce și acum, la 62 de ani, tinerii încă vor să-i vadă sânii. Ea a făcut...514

18 sep 00:00MondenMasha, mezina Annei Kournikova şi a lui Enrique Iglesias a crescut şi este adorabilă

Nu-i de mirare că mezina celor doi, bebeluşa Masha, în vârstă de şapte luni, este adorabilă. Vorbim de al treilea...403

18 sep 00:00MondenDrew Barrymore: "Nu am mai fost de 5 ani la o întâlnire cu un tip!"

321

Mapamond
18 sep 00:00MapamondCoronavirus: Oraşul Wuhan din China a primit primul său zbor internaţional din ianuarie

Oraşul Wuhan din centrul Chinei, primul loc unde a fost depistat noul coronavirus, în decembrie 2019, a primit primul...278

18 sep 00:00MapamondOlanda: Număr record de noi infectări cu coronavirus. Capacitatea actuală de testare este insuficientă

Numărul cazurilor noi de infectare cu coronavirus a atins joi, pentru a treia zi consecutiv, un record în Olanda, în...334

18 sep 00:00MapamondCoronavirus: Germania atenţionează împotriva călătoriilor la Viena, aceasta fiind declarată zonă de risc

272

18 sep 00:00MapamondCehia impune restricţii mai severe după intensificarea epidemiei de coronavirus

Cehia a impus reguli mai stricte pentru limitarea epidemiei de coronavirus, după ce numărul de cazuri noi a început...267

18 sep 00:00MapamondUNICEF: Pandemia şi măsurile de izolare au crescut cu 150 de milioane numărul copiilor care trăiesc în sărăcie

Pandemia cu noul coronavirus şi măsurile de izolare asociate au determinat creşterea cu 150 de milioane a numărului...263

18 sep 00:00MapamondO anchetă europeană privind pandemia arată dezamăgirea italienilor în faţa UE

272

Sănătate
18 sep 00:00SănătatePiciorul tal valg la bebeluși - cauze și tratament

Piciorul tal valg (Talus valgus) este o deformație rară a piciorului, cu care mulți nou-născuți se nasc. Deși nu...290

18 sep 00:00SănătateRenunță la medicamente, combate anxietatea cu acest ingredient

Anxietatea este tulburarea psihică caracterizată de sentimentul de neliniște și îngrijorare permanentă cu privire...299

18 sep 00:00SănătateAntidepresivele cresc riscul de deces cu 33%

264

18 sep 00:00SănătateFemeile la postmenopauză, risc crescut de boli hepatice grase non-alcoolice

O evaluare științifică a unui grup de cercetători de la Translational Genomics Research Institute (TGen) sugerează...299

18 sep 00:00SănătateCe efecte are asupra corpului tău hipertensiunea netratată

Hipertensiunea arterială (sau tensiunea arterială mare) este atunci când sângele tău circulă prin vasele de sânge...321

18 sep 20:06SănătateBebelușul și animalele de companie: e bine sau nu să ai în casă un companion?

În cazul în care te pregătești să devii mama și ai deja în locuința un animal de companie (câine, pisica,...304

18 sep 00:00SănătateControlul urologic anual: când se recomandă și ce presupune

Bărbații au tendința de a amâna la nesfârșit vizitele la medic. După o anumită vârstă însă, controlul...292

18 sep 00:00SănătateAi rude cu cancer de piele? Testele genetice îți pot estima riscul

În cazul în care ești îngrijorat în legătură cu faptul că poți dezvolta melanom, o formă gravă de cancer de...266

18 sep 00:00SănătateCe probleme dentare pot să apară la bebeluși și la copiii mici

250

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT