REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

"Nemirschi se inscrie in PNL, este una din variantele coalitiei cu PSD pentru Primarie"

"Nemirschi se inscrie in PNL, este una din variantele coalitiei cu PSD pentru Primarie"

Replica API 27 ianuarie 2011 | 00:00 175

Deputatul Gheorghe Dragomir, presedintele PNL Constanta:

Deputatul Gheorghe Dragomir, presedintele PNL Constanta:

Fostul viceprimar, ministru şi lider PSD Constanţa, Nicolae Nemirschi, se va înscrie în PNL, în perioada imediat următoare, a declarat, în exclusivitate pentru "Replica", liderul liberalilor constănţeni, deputatul Gheorghe Dragomir. Nemirschi nu va veni singur, ci va aduce cu el "mai mulţi prieteni", iar surprizele vor continua, din acest punct de vedere, a completat Dragomir.

"Nicolae Nemirschi nu a fost varianta sigură a PNL pentru Primăria Constanţa, mai aveam două variante, la fel de interesante. Cert este că Nemirschi se va înscrie în PNL şi va fi una din propunerile noastre pentru o construcţie viitoare. Am avut dintotdeauna un respect deosebit pentru Nemirschi, face parte din oamenii politici pe care i-am admirat de-a lungul timpului pentru profesionalismul de care au dat dovadă, indiferent de culoarea lor politică ", a mai spus deputatul Dragomir. "Şi alţi oameni importanţi se vor înscrie în PNL Constanţa, iar surprizele vor continua, chiar şi după parafarea coaliţiei cu PSD", a precizat liderul liberal. Deputatul a ţinut să adauge faptul că nu se poate vorbi, la acest moment, de un candidat al PNL la Primăria Constanţa, pentru că totul depinde de protocolul care va fi semnat la 5 februarie între PNL şi PSD. "Dacă protocolul nu ne permite un candidat propriu, vom merge alături de PSD pe un candidat unic. Şi cum Radu Mazăre este primarul în funcţie şi dacă va dori să candideze, nu ştiu dacă mai încape în discuţie o altă variantă", a explicat Gheorghe Dragomir. "Există, bineînţeles, şi varianta în care Radu Mazăre să nu mai dorească să candideze, iar coaliţia să-l susţină atunci pe Nicolae Nemirschi", a punctat deputatul liberal. Declaraţiile lui Dragomir vin după întâlnirea care a avut loc ieri, la sediul central al PNL, între o delegaţie de 20 de persoane, din partea organizaţiei PNL Constanţa şi preşedintele PNL, Crin Antonescu, alături de care s-a aflat şi secretarul general Radu Stroe. "A fost o discuţie relaxată, între un preşedinte de partid şi viitor preşedinte al României colegii săi din Constanţa, pentru că după aceea nu va mai avea ocazia, ca preşedinte al ţării, să se mai vadă cu noi", a spus, amuzat, deputatul Dragomir. "Eu îmi doresc foarte mult ca din această coaliţie cu PSD, PNL să iasă întărit, şi nu invers. Am vrut să-i arătăm preşedintelui Antonescu valoarea organizaţiei noastre şi să-i transmitem că vom susţine deciziile care vor fi luate în privinţa colaborării cu PSD. Poate că ne-am fi dorit să mergem singuri mai departe, pentru că am muncit anii aceştia pentru partid, dar interesele naţionale sunt mai presus de aceste orgolii. Ne dorim, în primul rând, un alt fel de guvern, pentru că România merită mai mult, putem să vorbim de ambiţii locale, de doctrine, strategii, dar nu mai aveau nici o valoare în contextul actualei guvernări. După ce vom normaliza situaţia, putem să vorbim şi de doctrine, principii şi ce mai dorim noi. Este un sacrificiu doctrinar care merită însă făcut pentru a scoate România din situaţia în care se află", a mai declarat deputatul Dragomir. Liderul liberalilor constănţeni a spus că preşedintele Crin Antonescu este foarte apropiat de organizaţia Constanţa, o dovadă în acest sens fiind faptul că a fost singura filială pe care a primit-o ieri pentru discuţii referitoare la viitorul coaliţiei cu PSD.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108