rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 23 septembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Nemulţumit de modul cum evoluează Brexitul, Nigel Farage revine în politică

Nigel Farage

Fostul lider al partidului britanic antieuropean Ukip, Nigel Farage, a fost numit sâmbătă vice-preşedinte al mişcării pro-Brexit ''Leave Means Leave'' şi s-a declarat hotărât să încerce cu ajutorul acestei mişcări să relanseze campania pentru o ruptură clară de Uniunea Europeană, informează AFP, citat de Agerpres.

Într-un articol publicat în cotidianul The Daily Telegraph, Farage a menţionat că doreşte să contracareze planul privind Brexitul prezentat la începutul lunii iulie de premierul Theresa May, pe care el îl descrie drept o iniţiativă ''frauduloasă''.

Respectivul plan al premierului Theresa May, denumit ''planul Chequers'' (după numele reşedinţei de vară a prim-miniştrilor britanici) are în vedere ca Marea Britanie să menţină la capitolul comerţului cu bunuri relaţii strânse cu UE după ieşirea oficială din blocul comunitar, la 29 martie 2019, propunerile fiind însă mai restrictive la capitolul servicii, capitol care vizează în special centrul financiar londonez. Planul pare astfel să schiţeze un Brexit uşor (soft Brexit) în sectorul comercial şi un Brexit dur (hard Brexit) în cel al serviciilor. Şefa guvernului britanic a încercat astfel să împace două tabere opuse din formaţiunea ei, Partidul Conservator.

Prezentarea acestui plan a provocat demisia ministrului pentru Brexit, David Davis, urmată la scurt timp de cea a ministrului de externe Boris Johnson, amândoi reproşându-i premierului Theresa May că are o abordare prea conciliantă şi cedează prea mult în faţa Uniunii Europene la negocierea condiţiilor Brexitului.

Acest plan este o ''trădare laşă'' şi va împiedica Marea Britanie să ''recâştige controlul asupra frontierelor sale'' sau să desfăşoare liber relaţii comerciale cu statele din afara blocului comunitar, mai scrie Farage în acel articol.

El a promis totodată că va participa activ la următoarea campanie a mişcării ''Leave Means Leave'' (a pleca înseamnă a pleca), în cadrul căreia are în vedere mai ales diferite adunări şi un tur cu autocarul prin Marea Britanie. Fără să se constituie ca partid politic, această mişcare a fost lansată după referendumul din 2016 şi militează pentru un Brexit dur.

''În ultimele luni, şi mai ales după trădarea de la Chequers, numeroase persoane m-au interpelat pe stradă şi m-au întrebat: când reveniţi (în politică)? (...) Ei bine, acum aveţi răspunsul: am revenit'', mai scrie fostul lider al Ukip în articolul din The Daily Telegraph.

Farage a renunţat la şefia acestei formaţiuni după referendumul privind Brexitul din 23 iunie 2016, estimând că în urma votului favorabil privind ieşirea din UE şi-a atins obiectivul politic.

luni, 20 august 2018289
Comentarii

00poponarii din uk(20 aug 23:19)
nu se descurca fara beneficiile asigurate de u.e.?garantat,nu se vor descurca ,fiind o natiune de puturosi comozi.am lucrat cu englezi,scotieni,irlandezi,80%sunt puturosi betivi drogati si nesimtiti si dependenti de est-europeni.
00London Zoo(20 aug 14:35)
Corect, parca nu mai era la fel in cusca maimutelor fara exemplarul asta. Si nu se face, la cel mai plm Zoo din lume.
mai mult...Mapamond
22 sep 16:35MapamondMoscova acuză Washingtonul că vrea să o elimine de pe piaţa armelor cu sancţiunile sale

Sancţiunile adoptate joi seara de către SUA, primele împotriva unor entităţi străine pentru achiziţionarea de...190

22 sep 00:00MapamondPresa britanică: Theresa May a fost "umilită" de liderii europeni211
22 sep 00:00MapamondGermania: Sprijinul popular pentru blocul conservator, la un nou nivel minim185
22 sep 00:00MapamondCancelarul austriac remarcă o legătură între traficanţi şi ONG-urile care salvează migranţi pe Mediterana

Cancelarul austriac, Sebastian Kurz, a vorbit joi despre 'suspiciunea' că în operaţiunile de salvare a refugiaţilor...185

22 sep 00:00MapamondSUA sancţionează China pentru achiziţionarea de armament rusesc; ţinta este de fapt Moscova204
22 sep 00:00MapamondA murit preşedintele Vietnamului, Tran Dai Quang207
22 sep 00:00MapamondSUA: Incident armat în Maryland: Patru morţi, inclusiv atacatoarea

O femeie înarmată cu un pistol Glock calibrul 9 mm a deschis focul joi asupra colegilor de muncă într-un centru de...179

22 sep 00:00MapamondPentru femeile din Afganistan, naşterea are un risc de mortalitate mai mare decât conflictul armat204
22 sep 00:00MapamondTanzania: Cel puţin 42 de morţi după scufundarea unui feribot, posibil peste 200 de victime187
22 sep 00:00MapamondSUA: Incident cu arme în statul New York, soldat cu şapte victime

Şapte oameni, printre care şi copii, au fost împuşcaţi joi în oraşul Syaracuse din statul american New York, a...184

21 sep 00:00MapamondTheresa May: În lipsa unui acord acceptabil, ne vom pregăti pentru un Brexit fără niciun acord244
21 sep 00:00MapamondPreşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, riscă o nouă suspendare, a patra la număr247
Vremea
17°17° - 17° sâmbătă, 22 septembrie 2018
cer seninUmiditate: 100%
Vânt: 5.27 m/s din SSV
Presiune: 1027.28 milibari

Loto
6/4972533353942
5/4063032363821
joker61224313418
Horoscop
mai mult...SPSportRT
22 sep 00:00SportSimona Halep ia postura de lider WTA în serios și se pune contra Serenei în scandalul de sexism: "Arbitrii respectă regulamentul. Nu am altceva de adăugat!"

Simona Halep (26 de ani, 1 WTA) a oferit prima reacție după conflictul iscat de Serena Williams (16 WTA) în finala...409

22 sep 23:28SportȘumudică, declarație de dragoste pentru dictatorul Turciei: "Îl iubesc pe Erdogan"

Marius Șumudică, antrenorul lui Al Shabab, n-a uitat perioada în care a antrenat-o pe Kayserispor și și-a arătat...473

22 sep 23:21SportBate retrogradarea la ușă: colaps pentru Dinamo! A treia înfrângere consecutivă și locul 10 în Liga 1! Ieșenii își bat joc de ”câini”: ”Puteam să le dăm trei!”

Dinamo a pierdut pe terenul lui Poli Iași, scor 0-1, și a ajuns la trei înfrângeri consecutive, după meciurile cu...385

22 sep 00:00SportSepsi - FC Voluntari 1-1. Gazdele, pas greșit în visul de titlu

Sepsi Sf. Gheorghe și FC Voluntari au terminat la egalitate, scor 1-1, în primul meci al etapei cu numărul 9 din Liga...232

Local
22 sep 00:46LocalAccident rutier pe bulevardul Ferdinand: un pieton a fost rănit!

Un accident rutier s-a petrecut în cursul zilei de vineri, 21 septembrie a.c., în jurul orei 17.00, pe bulevardul...1368

22 sep 00:46LocalPod peste granițe între Liceul Tehnologic 'Dragomir Hurmuzescu' și Deutches Rotes Kreuz, Frankfurt

Orice societate are nevoie de oameni cu suflet și disponibilitate, care să facă necondiționat ceva pentru...452

22 sep 00:45LocalAccident rutier în Inel II: două persoane au fost rănite!

Un accident rutier s-a petrecut în cursul zilei de vineri, 21 septembrie a.c., în jurul orei 15.00, pe strada...1717

22 sep 00:35LocalPeste 60 kg peşte fără documente legale, confiscate de polițiștii de frontieră, la Constanţa!

Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța au depistat în zona de competență un cetăţean...579

22 sep 00:17LocalMedgidia nu mai are societate de termoficare! Locuitorii nu mai au apă caldă de patru luni

Situație de criză pentru locuitorii din Medgidia! Orașul a rămas fără societate de termoficare, după ce Apollo...2198

22 sep 00:42LocalPrins băut la volan, în Techirghiol!

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Constanța, la data de 20 septembrie a.c., au depistat un bărbat, în...1604

22 sep 00:37LocalUn puștan din Constanța a tăbărât pe o femeie: i-a smuls lanțul de la gât

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța, la data de 20 septembrie a.c., au depistat un minor, George...1889

22 sep 00:33LocalCând 'GHERȚOII' pun de nuntă: manele și stradă blocată în zona Sabroso!

Nesimțirea continuă la Constanța! Fără a le păsa de cei din jur și acționând ca-n junglă, părinții unor miri...4339

22 sep 00:18LocalCel mai mare CONTRABANDIST de țigări din Constanța, parte dintr-o NOUĂ GRUPARE! A fost arestat din nou

Face ce face și ajunge după gratii! Este vorba despre Liciu Cristian, cel mai mare contrabandist de țigări de la...5259

22 sep 00:19LocalINCENDIU URMAT DE EXPLOZIE! O femeie a primit îngrijiri medicale

Salvatorii Secției de pompieri Măcin au intervenit, vineri, 21 septembrie, în jurul orei 8.30, pentru limitarea...2211

Politică
22 sep 00:00PoliticăCine a cerut în şedinţa PSD excluderea Gabrielei Firea!

Surprinzător cine a cerut, în şedinţa CEx a PSD, eliminarea Gabrielei Firea din toate funcţiile de la partid! Cel...437

22 sep 00:47PoliticăConsilierii de la Eforie, convocaţi în şedinţă

Consilierii locali din Eforie au fost convocaţi în şedinţă, în data de 27 septembrie, pe ordinea de zi figurând,...1275

22 sep 00:44PoliticăPrimarul Decebal Făgădău premiază elevii de 10 ai Constanței!

Primarul Constanței, Decebal Făgădau, va premia cei doi elevi din Constanța care au obținut media 10 la...453

22 sep 00:43PoliticăConsilierii locali municipali, convocați în ședință. Vezi ce proiecte sunt pe ordinea de zi!

Consiliul local al municipiului Constanţa a fost convocat în şedinţă ordinară, joi, 27 septembrie 2018, ora...643

22 sep 00:35PoliticăÎn atenţia năvodărenilor! Numai locatarii blocurilor care şi-au achitat 80% din datorie se bucură de apă caldă!

Năvodărenii consumatori ai Termica Năvodari sunt din nou în atenţia autorităţilor! De data aceasta,...1447

22 sep 00:55PoliticăGabriela Firea, ieșire VIOLENTĂ înainte de CEx: 'Va fi un linșaj politic. Se vrea excluderea mea'

Vicepreședintele PSD Gabriela Firea a declarat, înaintea şedinţei CEx de vineri, că miza este excluderea sa din...474

22 sep 00:35PoliticăConsilierii judeţeni, convocaţi în şedinţă. Iată convocatorul!

În conformitate cu dispoziţiile art. 94 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 215/2001 a Administraţiei Publice Locale,...510

21 sep 01:01PoliticăSONDAJ - Se anunţă o victorie zdrobitoare a taberei 'DA' la referendum

Sâmbătă şi duminică, 6 şi 7 octombrie 2018, va avea loc referendumul pentru modificarea articolului 48 din...713

21 sep 01:00PoliticăVezi ce proiecte a adoptat Guvernul

Guvernul României s-a întrunit joi, 20 septembrie, în şedinţă! Au fost adoptate mai multe proiecte de acte...709

21 sep 00:55PoliticăA fost inaugurat tronsonul de drum reabilitat de pe DJ224, Medgidia - Tortoman - Siliștea! VIDEO

De-a lungul timpului şoferii care tranzitează judeţul Constanţa s-au arătat nemulţumiţi de starea drumurilor. O...1847

Monden
22 sep 00:00MondenAsociația „Dăruiește Viața” a refuzat donația de 11.000 de euro de la Holograf

Asociația „Dăruieşte Viaţă“, care construieşte un spital pentru copii, a anunţat că nu doreşte să accepte...303

22 sep 00:00MondenCristi Borcea și Valentina Pelinel vor fi părinți de gemene. Ce a făcut fostul acționar când a aflat marea veste

Cristi Borcea a aflat recent că va deveni tată de gemene, exact așa cum și-a dorit. De altfel, chiar în ziua în...268

22 sep 00:00MondenSorana Darclee s-a accidentat serios la “Ultimul Trib”. A avut nevoie de intervenția medicilor

Sorana face parte din echipa Lemurii, la" Ultimul Trib", iar în ediția de joi seara, cei mai afectați au ieşit...195

22 sep 00:00MondenCâștigă Ștefan Bănică jr „X Factor”? „Anul acesta grupa mea cred că va oferi o mare surpriză”

Câștigă Ștefan Bănică jr X Factor? O declarație de-a sa ne duce clar cu gândul la asta. Și, oricum,...182

22 sep 00:00MondenRapperul Suge Knight, condamnat la 28 de ani de închisoare pentru o crimă comisă în 2015. A trecut cu mașina peste un fost partener de afaceri

Rapperul Suge Kighnt, cunoscut după ce în anii 90 a lansat cariera mai multor artiști celebri, printre care Snoop Dog...194

22 sep 00:00MondenBeyonce, acuzată de vrăjitorie de fostul ei toboșar. Femeia susține că artista i-a făcut vrăji și i-a omorât pisica

Kimberly Thompson, o tânără muziciană care a colaborat timp de șapte ani cu Beyonce, a depus în instanță...212

22 sep 00:00MondenTake That anunţă un turneu britanic şi un album retrospectiv la 30 de ani de la înfiinţarea trupei

Formaţia Take That a anunţat că va susţine un turneu de amploare în Marea Britanie anul viitor şi va lansa un...171

22 sep 00:00MondenChris Evans va fi protagonistul serialului 'Defending Jacob' difuzat de Apple

Actorul american Chris Evans, cunoscut pentru rolul Captain America în filmele universului Marvel, va fi protagonistul...183

22 sep 00:00MondenGillian Anderson şi Lily James, protagonistele unei adaptări pentru teatru a filmului "All About Eve"

Actriţele Gillian Anderson şi Lily James vor fi protagonistele unei adaptări pentru teatru a filmului "All About...182

22 sep 00:00MondenJ Balvin, marele favorit la premiile Latin Grammy cu opt nominalizări

Academia care decernează Latin Grammy Awards l-a anunţat joi pe artistul columbian de reggaeton J Balvin drept marele...178

Sănătate
18 sep 16:33SănătateUn reputat chirurg pediatru din Turcia vine la Constanţa. Şansă în plus pentru copiii nascuţi cu malformaţii grave

În data de 29 septembrie a.c., prof. dr. Ahmet Alptekin, unul dintre cei mai cunoscuţi chirurgi pediatri din Turcia,...570

17 sep 01:03Sănătate„11 căi de luptă împotriva depresiei” – ghid practic, în biblioteca virtuală Baylor

Biblioteca virtuală Baylor se îmbogăţeşte cu un nou ghid de stil de viaţă: „11 căi de luptă împotriva...685

15 sep 00:49SănătateSANAMED nu are contract cu CJAS: ‘În cazul analizelor pentru copii este nevoie de un bilet de trimitere cu parafa medicului!’

Mămica unui băiețel de trei ani a reclamat, zilele trecute, faptul că în momentul în care s-a prezentat la...1435

13 sep 00:38SănătateVeste bună pentru copiii și tinerii cu DIABET: statul va deconta aparatele de monitorizare a glicemiei

Guvernul a adoptat, în ședința de joi, 13 septembrie a.c., un proiect de modificare a Programului național de diabet...2040

14 sep 00:28SănătateEchipa de baschet feminin a Constanţei, pregătită de noul sezon competiţional!

Nou promovată, PHOENIX CONSTANȚA, începe noul sezon competițional 2018-2019 în Liga Națională de Baschet Feminin...610

13 sep 00:38SănătateLupta împotriva depresiei continuă: '11 căi de luptă împotriva depresiei'

Se crede, în mod greşit, că depresia este o stare pe care persoanele afectate şi-o pot controla sau schimba brusc,...840

12 sep 23:20SănătateSimpozion dedicat medicilor din rețeaua sanitară a MAI, în stațiunea Mamaia

Staţiunea Mamaia va găzdui, în perioada 27 – 29 septembrie a.c., a XXI-a ediţie a Simpozionului Național ”Prof....670

10 sep 00:53SănătateInfarctul miocardic acut, cel mai mare „ucigaș” în 2017

Infarctul miocardic acut a fost, în 2017, motivul medical care a dus la cele mai multe decese, se arată în datele...822

8 sep 00:40SănătateRujeola face noi victime: alte 78 de cazuri în ultima săptămână

Alte 78 de cazuri nou-confirmate de rujeolă au fost raportate în ultima săptămână, cele mai multe fiind în...623

5 sep 00:55SănătateMinisterul Sănătăţii depune plângere penală împotriva celor care au promovat şi distribuit informaţii potrivit cărora vaccinurile ar fi ineficiente

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, miercuri, că instituţia pe care o conduce intenţionează să...661