REPLICA ONLINE CONSTANTA

14° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
14° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

NEREGULILE cu maşinile de Bulgaria: de la ITP, asigurare şi până la producerea unui accident rutier

NEREGULILE cu maşinile de Bulgaria: de la ITP, asigurare şi până la producerea unui accident rutier

Replica API 21 mai 2015 | 23:15 781

“Texanele” se menţin pe primul loc la necazuri

“Texanele” se menţin pe primul loc la necazuri

Acte false, ITP şi asigurare expirate de ani de zile şi câte şi mai câte sunt puse în “cârca” maşinilor înmatriculate în ţara vecină. Însă, pe lângă toate neregulile legate de acestea, încă o problemă se naşte atunci când un autoturism înmatrculat în Bulgaria este implicat într-un accident rutier. Ce trebuie făcut într-o asemenea situaţie? Obţineţi o copie după cartea verde şi apoi intraţi pe site-ul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR).

Valul maşinilor de Bulgaria a poposit la malul mării încă de prin 2008, când constănţenii au dat buluc pentru a-şi achiziţiona autoturisme ieftine. Dacă unii oameni, de bună credinţă, au văzut în acest lucru doar o oportunitate de a-şi achiziţiona o maşină, alţii s-au gândit la… „afaceri” personale. Aşa au ajuns infractorii să le folosească drept paravan în comiterea unor fapte penale, iar samsarii au început să-şi frece mâinile. Este cunoscut faptul că multe dintre aceste maşini nu sunt într-o stare tehnică bună, iar actele nu sunt tocmai în regulă, întrucât autovehiculele sunt înmatriculate pe numele unor bulgari care, dacă-i iei la bani mărunţi, vei observa că au pe numele lor zeci, chiar sute de maşini. În alte cazuri, şi mai puţin fericite, actele sunt false. Pe baza unei procuri, omul pleca spre România, observând la destinaţie că, de fapt, au permisiunea de a folosi o drujbă, înrucât asta scria pe document. Şi, dacă tot am ajuns la procură, multe dintre autoturisme au fost vândute şi iar vândute, fără a fi înnoite actele, de nu se mai ştie cine conduce maşina, asta în caz că se întâmplă ceva şi şoferul este căutat de poliţie. Ulterior s-a pus problema ITP-ului şi a asigurării. Prin 2009 luaseră amploare anunţurile prin care diferiţi indivizi ofereau astfel de servicii. Nu trebuia decât să duci actele maşinii şi ţi se aduceau, după câteva zile, asigurarea şi tot ce trebuie. Şi aici s-a descoperit că mai toate procedurile erau unele false. Un caz concret a fost scos la iveală de poliţişti în luna martie anul curent.

“Depozit” de FALSIFICARE acte, la Ovidiu

Petrişor Olteanu este absolvent al Academiei Navale Mircea cel Bătrân, dar a găsit un prilej taman bun de a-şi înfiinţa o “afacere” profitabilă. Astfel, la domiciliul lui din Ovidiu, în perioada 2013 – 2015, a falsificat documente oficiale, respectiv cărţi de identitate, paşapoarte, permise de conducere, documente auto constând în asigurare tip carte verde, certificate de înmatriculare, certificate de inspecţie tehnică şi tichete, în schimbul primirii unor sume de bani cuprinse între 150 euro pentru falsificarea unei cărţi de identitate şi 600 lei pentru falsificarea unui permis de conducere. Astfel, la data de 24.03.2015 inculpatul a fost prins în flagrant de lucrătorii de poliţie de frontieră, în timp ce preda unui investigator sub acoperire o carte de identitate falsificată pe numele unei tinere şi primea suma de 600 lei pentru falsificarea altei cărţi de identitate. Cu prilejul percheziţiilor domiciliare efectuate la locuinţa inculpatului şi în locaţiile persoanelor cu care acesta relaţiona în activitatea infracţională, au fost descoperite şi ridicate mai multe fotografii ale unor persoane, certificate de inspecţie tehnică, certificate de înmatriculare şi tichete de inspecţie tehnică periodică, toate purtând însemnele autorităţilor din Republica Bulgaria, paşapoarte cu valabilitatea expirată, folii din plastic transparent pentru plastifiat, aparatură informatică şi medii de stocare a datelor folosite la falsificarea documentelor oficiale, un laminator prin presare la cald şi la rece, o menghină metalică, hârtie cartonată pentru imprimarea documentelor falsificate, cantitatea de 70 grame aur în bijuterii, suma de 11.000 lei şi documente de cumpărare a unor bijuterii din aur de la diferite case de amanet.

Ce se întâmplă în caz de accident rutier?

Astfel, cum problemele se ţin lanţ în ceea ce priveşte maşinile înmatriculate în ţara vecină, încă una ar fi în cazul producerii unui accident rutier. Prin urmare, dacă exemplul legat de Petrişor Olteanu, care falsifica asigurări şi toate cele, este valabil şi în cazul de faţă, lucrurile se complică. Nu există asigurare şi începe bâlciul, iar daunele nu se ştie dacă vor mai fi acoperite. În caz contrar, când totul este în regulă, procedurile sunt unele de durată. Laborios este şi procedeul legat de firmele de asigurări din ţară, ce să mai vorbim de altele. Aşadar, potrivit avocat.net, în primul rând trebuie să obtineţi un document în care să fie consemnate circumstanţele în care s-a produs accidentul, aici fiind vorba de un proces verbal sau o constatare amiabilă încheiată între părţi. Ulterior, trebuie să obţineţi o copie după documentul de asigurare Carte Verde al autovehiculului din străinătate şi aflaţi corespondentul companiei de asigurări străine pe teritoriul României. După ce aţi aflat care societate de asigurare din România este corespondentul celei străine, o veţi aviza cu privire la accident şi îi veţi solicita să deschidă dosar de daună. Trebuie să anexaţi toate documentele pe care le deţineţi referitor la evenimentul rutier produs. Corespondentul nu va putea să se angajeze în plata daunelor până nu primeşte confirmarea de la asigurătorul străin că poliţa şoferului care v-a păgubit este valabilă. Până atunci, societatea de asigurare română poate, cel mult, să constate avariile autoturismului. Dacă asigurătorul din străinătate nu are un corespondent în România, gestionarea cazului de dauna se va face de către Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR). “Soluţionarea în cadrul Sistemului Internaţional Carte Verde a cazurilor de daună rezultate în urmă accidentelor provocate pe teritoriul României de autovehicule înmatriculate în străinătate, începând cu data de 1 mai 2010, se va face de către: Corespondentul din România al asiguratorului din străinătate; B.A.A.R. dacă nu există un corespondent, autovehiculul vinovat nu este asigurat sau este asigurat cu o Asigurare de Frontieră”, potrivit BAAR. Dacă deţineţi copia documentului Carte Verde puteţi încerca să identificaţi corespondentul accesând baar.ro, pagina “Identificare corespondent”. Dacă identificaţi corespondentul, accesaţi link-ul: “http://www.baar.ro/corespondenţi_şi_agenţi.html” pentru a afla datele de contact ale acestuia.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218