REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.9° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
11.9° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Nici un coordonator de practică pentru auditorii de justiţie constănţeni

Nici un coordonator de practică pentru auditorii de justiţie constănţeni

Replica API 14 decembrie 2013 | 00:00 121

Unul s-a retras din concurs, iar ceilalţi nu au trecut proba interviului

Unul s-a retras din concurs, iar ceilalţi nu au trecut proba interviului

Institutul Naţional al Magistraturii (INM) a anunţat, la data de 30 septembrie 2013, declanşarea procedurilor de recrutare pentru ocuparea posturilor de coordonatori de practică pentru auditorii de justiţie din anul II de studiu în cadrul Departamentului de formare iniţială al INM. Conform anunţului, un post de coordonator de practică a fost scos la concurs pentru auditorii de justiţie, în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa şi unul în cadrul Judecătoriei Constanţa. Pentru cel dintâi post şi-a depus candidatura procurorul Parchetului Judecătoriei Violeta Julieta Păun care, alături de ceilalţi colegi din ţară, a trebuit să treacă prin mai multe etape eliminatorii. După prima etapă, care a constat în selecţia dosarelor, s-a calificat la proba interviului. Acesta s-a desfăşurat în perioada 27 noiembrie, respectiv 5 decembrie. După susţinerea acestei probe, comisia de selecţie a realizat un clasament al tuturor candidaţilor, constatând că 5 din cei 6 candidaţi prezenţi (de la celelalte instanţe din ţară) au întrunit punctajul minim 8, calificându-se pentru următoarea probă constând în susţinerea unei perioade de probă în cadrul programului destagiu al auditorilor de justiţie din anul II de studiu. Pe listă nu se află şi procurorul constănţean. În ceea ce priveşte postul de coordonator de practică pentru auditorii de justiţie, în cadrul Judecătoriei Constanţa şi-au depus candidatura magistraţii Victor Văduva, respectiv Mihaela Cristina Mocanu. Până la susţinerea interviului, cel dintâi s-a retras din concurs, iar Mocanu, care a participat la această probă ce a fost programată în perioada 2-5 decembrie, nu a întrunit punctajul minim 8, necalificându-se pentru proba scrisă. Precizăm că auditorii de justiţie sunt persoanele declarate admise în magistratură şi care urmează cursurile Institutului Naţional al Magistraturii. Durata cursurilor de pregătire a magistraţilor în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii este de 2 ani. După primul an de cursuri, auditorii de justiţie optează, în ordinea mediilor şi în raport cu numărul posturilor, pentru funcţia de judecător sau procuror. Admiterea cursanţilor în Institutul Naţional al Magistraturii se face pe bază de concurs.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218