REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
17.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Nicolae Ciucă, despre preţul carburanţilor: O abordare politicianistă este total neproductivă

Nicolae Ciucă, despre preţul carburanţilor: O abordare politicianistă este total neproductivă

Replica API 24 iunie 2022 | 00:00 860

Premierul Nicolae Ciucă spune că reducerea preţului la pompă pentru carburanţi cu 50 de bani reprezintă o măsură echilibrată. El a adăugat că nu este momentul pentru concurenţă politică pe subiecte care „impactează viaţa oamenilor”.

„Am considerat că este necesar să avem o abordare cât se poate de echitabilă faţă de toţi jucătorii în domeniu şi am ajuns la o concluzie clară, că este nevoie de o măsură cât se poate de echitabilă şi de o măsură prin care să protejăm cetăţenii, să protejăm economia şi, de asemenea, să putem să luăm o măsura pe care ne-o permitem, pentru că aici discutăm despre o serie întreagă de crize care afectează atât cetăţenii, care afectează economia, viaţa noastră de zi cu zi şi pe care Guvernul trebuie să le gestioneze şi să ia măsuri simultan şi înlănţuite şi chiar suprapuse”, a spus premierul într-un interviu difuzat de postul public de radio, potrivit Agerpres.

„În analiza care s-a făcut la nivelul specialiştilor, am putut să luăm această decizie ca, începând cu 1 iulie, pe o perioadă de 3 luni de zile, împreună cu industria, să asigurăm o reducere a preţului la pompă cu 50 de bani şi chestiunea aceasta se va vedea direct pe bonul fiscal. Deducerea se va vedea pe bonul fiscal, fără să fie nevoie de alte artificii birocratice. Ministerul Finanţelor, împreună cu Ministerul Energiei, au identificat mecanismele necesare. Ele urmează să fie puse în pagină procedural, astfel încât printr-un act normativ emis la nivelul Guvernului să putem să şi reglementăm decizia pe care am luat-o astăzi”, a explicat Ciucă.

El a precizat că în decizia luată s-a ţinut cont şi de exemplele din alte ţări, precum Spania şi Franţa.

„Am ţinut cont că într-o situaţie de criză este nevoie de măsuri echilibrate şi putem să vedem în ţările vecine ce se întâmplă atunci când intervii brusc cu măsuri care produc efecte nedorite în economia acestei activităţi specifice de asigurare a produselor petroliere. Şi fiind vorba de o piaţă liberă, ştim cu toţii că există şi o reacţie a pieţei. Ca atare, am convenit şi aş fi vrut cu toată dorinţa personală şi dorinţa Guvernului să fi putut mai mult decât atât. Nu pot să vin în faţa oamenilor şi să anunţ o măsură pe care nu o putem susţine administrativ. În aceste momente este nevoie de onestitate şi de transparenţă şi să spunem oamenilor adevărul”, a adăugat premierul.

Ciucă a subliniat că în contextul crizelor succesive este nevoie de măsuri echilibrate.

„Cred că mai important decât orice în momentul de faţă este să asigurăm stabilitatea şi să asigurăm echilibrul din toate punctele de vedere. O abordare politicianistă în astfel de situaţii este total neproductivă şi nu cred că cetăţenii, românii, merită să fie păcăliţi, să li se inducă aşteptări care ulterior să nu se întâmple.

Am preferat de fiecare dată să vorbesc mai puţin, să apar mai puţin în expunerea aceasta media şi să fac ceea ce am de făcut, pentru că o astfel de situaţie se gestionează cu foarte mult discernământ, cu foarte mult efort de echipă şi cu oameni care înţeleg cu adevărat care este situaţia. Cred că mai presus de partea aceasta politică trebuie să punem responsabilitatea faţă de ţară şi responsabilitatea faţă de cetăţeni. Nu cred că este momentul în care să abordăm un demers de concurenţă politică pe subiecte care sunt cât se poate de serioase şi care impactează viaţa oamenilor”, a mai spus premierul, scrie digi24.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218