REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.1° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.1° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Nicolae Ciucă rămâne premier – Rotativa guvernamentală se amână

Nicolae Ciucă rămâne premier – Rotativa guvernamentală se amână

Victor ROTARU 26 mai 2023 | 09:28 1251

Nicolae Ciucă rămâne premier, astfel, rotativa guvernamentală se amână din cauza grevei profesorilor. Şeful PNL a anunțat că liderii coaliţiei au decis să continue dialogul cu sindicatele din învăţământ, precizând că a convenit cu partenerii de coaliţie ca până la soluţionarea problemelor să nu îşi depună mandatul şi să îşi asume în continuare responsabilitatea de şef al Executivului.

Nicolae Ciuca ramane premier – Rotativa guvernamentala se amana

"Am preluat mandatul de prim-ministru într-o perioadă similară cu cea de acum și am putut atunci să găsim soluții pentru criza sanitară, din energie, conflictul din Ucraina, inflația și împreună coaliția de guvernare am reușit să depășim aceste crize succesive. Ne-am asumat cu responsabilitate și am identificat soluții pentru toate problemele. Guvernul pe care îl conduc are o susţinere politică, parlamentară consolidată. Am căzut cu toţii de acord că singura şansă este să stabilim o coaliţie stabilă, ceea ce am şi realizat. Am putut să gestionăm şi criza energetică, efectele inflaţiei şi efectele războiului din Ucraina", a declarat Nicolae Ciucă. 

"Astăzi ar fi trebuit să îmi depun mandatul în condițiile în care situația se menținea la un anumit echilibru. Ținând cont de faptul că așa cum am găsit soluții, nu am dat înapoi din fața responsabilității, după discuțiile pe care le-am avut în coaliție, am decis să continuăm dialogul cu sindicatele din învățământ, să menținem acest dialog să găsim soluții pentru problemele cadrelor didactice şi să facem în așa fel încât împreună cu dumnealor să găsim soluții, dar nu se pot rezolva printr-o singură decizie, sunt probleme acumulate în 30 de ani. 

Suntem de asemenea conștienți de nevoia de a ridica nivelul de salarizare a cadrelor didactice la nivelul de recunoaștere pentru ceea ce înseamnă haina de profesor în România. Este foarte clar că ne dorim cu toții ca viitorul acestei țări să aibă predictibilitate. Viitorul ține de educația copiilor noștri. Toate acestea se fac prin asigurarea unui cadru cât mai bine așezat și cât mai complex în ceea ce privește atât dotarea tehnică a sistemului de învățământ cât și specializarea cadrelor didactice, precum și printr-un nivel de salarizare. Doar că în acest moment, făcând apel la rațiunea cadrelor didactice, nu ne putem asuma ca printr-o măsură unidirecțională să dezechilibrăm întreg bugetul de stat. Vom continua să menținem dialogul cu sindicatele, le-am pus în față toate datele cât se poate de onest. Sperăm să ajungem la o soluție pentru protestul pe care l-au declanșat", a declarat premierul Ciucă.

Rotativa, amânată din cauza grevei din Educaţie

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, joi la Sibiu, că procedurile pentru rotativa guvernamentală ar trebui să înceapă în cursul zilei de vineri, dar doar dacă se încheie greva din Educaţie. ”Nu cred că se va face rotaţia în timpul unor negocieri”, a adăugat şeful statului.

Guvernul a propus joi seară sindicaliştilor din educaţie mărirea veniturilor personalului nedidactic în medie cu 9%, precum şi acordarea a două prime de câte 500 de lei, în lunile iunie şi octombrie, măsura vizând 55.000 de angajaţi, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru. El a adăugat că pentru personalul didactic şi didactic auxiliar sunt prevăzute prime de 1.000 de lei în luna iunie, respectiv 1.500 de lei în luna octombrie. Cărbunaru a prezentat noi drepturi pe care Legile Educaţiei, care vor intra în vigoare de la 1 septembrie, le vor aduce pentru angajaţii din învăţământul preuniversitar şi universitar.

"Aş spune că e o ofertă complet neinspirată! (...) Ceea ce a oferit Guvernul în această seară este acelaşi lucru cu ce s-a întâmplat aseară. Nu se mai numesc vouchere, ci primă. Suma este aceeaşi. Este departe de ceea ce noi am cerut astăzi", a fost reacţia liderului sindical Simion Hăncescu, potrivit observatornews.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Si sustinatorilor sai,asta se traduce mwe PNL si PSD caci astia sunt cei mai mari sustinatori ai PNListilor sustinatori nu de buna voie ci din interes,iar motivul asta cu greva profesorilor stie toata tara ca este doar o gaselnita pentru ca PNL,PSD si UDMR nu s-au inteles la cascaval si dece nu s-au inteles se stie,PSD tine cu dinti de min. Transporturilor,minister care la rotativa le-ar fi revenit PNListilor.
1
0
Degringolada mai mare ca acum la pnl si presedintie nu cred ca a mai fost niciodata; psd conduce in mod clar tara acum si se face numai ce doreste psd inclusiv marirea refuzata profesorilor; sa te contrazici in decurs de 2 zile - o performanta pe care parca nu am mai vazut-o pana acum in 33 de ani; expresia pnl ospatarul psd capata tot mai multe argumente; profesorii au dreptate : cu infractorii de la guvernare si salarii de mizerie in conditiile celei mai mari inflatii din ue greva este singura solutie; trebuiau sa iasa si ceilalti nemultumiti
1
0
Multa mwe cu kkt pnl si tuturor sustinatorilor sai
1
1
greva din invatamint( ma feresc sa spun a profesorilor, sau a meditatiilor mai bine spus), le da ocazia sa mai ofere spectacole grotesti.
1
1
Vrajeala, se amana datorita banilor ciorditi cu carul datorita razboiului din Ucraina si a banilor milioane de euro de la UE investiti in fel de fel de reparatii coordonate de " DOREL " .
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614