REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
14.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Nicolae Matei, declaraţii incendiare despre situaţia sa

Nicolae Matei, declaraţii incendiare despre situaţia sa

Replica API 4 august 2014 | 00:00 164

Primăria Năvodari se scaldă în ape tulburi. Edilul Nicolae Matei nu ştie ce se va întâmpla cu el şi cu oraşul Năvodari din toamnă. El nu exclude varianta de a fi înlăturat din administraţia locală. "Năvodariul cunoaşte cea mai mare dezvoltare din istoria sa. Avem în derulare proiecte europene de peste 60 de milioane de euro. Năvodariul este campion naţional în atragerea fondurilor europene. (...) Am cel mai bun viceprimar (Florin Chelaru - n.r.) şi cel mai bun Consiliu Local. Năvodariul are cel mai bun primar. Să ştiţi că după ce nu o să mai fiu primar o să se cunoască lipsa lui Matei. Eu am mare încredere în viceprimar. Problemele judiciare prin care am trecut eu au făcut şi oraşul să sufere din punct de vedere al credibilităţii. Avem foarte multe proiecte cu fonduri europene accesate. Să accesez un proiect, legea mandatează pe primar. Am încercat să-l mandatăm pe viceprimar, însă toate instituţiile vor să stea de vorbă cu primarul. Oamenii vor să discute cu primarul", a declarat edilul.

"Din toamnă nu ştiu ce se va întâmpla cu oraşul Năvodari. Există şi posibilitatea de a fi smuls de la Primăria Năvodari peste voinţa mea şi peste voinţa năvodărenilor. Sistemul nemernic, dar şi răutăţi din partea colegilor mei de partid au stat în spate, dar nu vreau să nominalizez. Nici lor nu le este bine şi am ajuns să-i plâng. Nu vrea să fac referire la Nicuşor Constantinescu", a adăugat Matei. Edilul a sărbătorit duminică, 3 august, 47 de ani. "Sărbătorim zilele oraşului Năvodari. Mâine (duminică - n.r.) împlinesc 47 de ani şi nu aveţi în faţă un primar fericit. Asta este România în care trăim. Nu este uşor să trăieşti cu perspectiva unei condamnări de trei ani şi jumătate cu executate. Percepţia mea este sumbră şi pentru viitor. Toţi oamenii patrioţi îi băgăm astăzi în puşcărie şi promovăm nişte neica-nimeni", a mai declarat Matei. De precizat şi faptul că avocatul Pavel Abraham a declarat în utimele zile că Dumitru Ştefan Preda, fost agent sub acoperire, cunoscut ca "Bătrânul de la Bucureşti" din dosarul Băsescu - Bercea, ar fi avut afaceri în Năvodari. "Eu iubesc Antena 3, dar am înnebunit când l-am văzut pe domnul Abraham că l-a adus pe Bătrânul de la Bucureşti şi la Năvodari, spunând că ar fi făcut afaceri cu Primăria de sute de miliarde de dolari. Nu există. Nu este adevărat aşa ceva. Aproape toate lucrările le facem cu firma oraşului Năvodari pe bani foarte puţini. Facem lucruri de calitate, trainice şi la cele mai mici preţuri cu firma la care Consiliul oraşului Năvodari este asociat unic, cu Termica Distribuţie. Ceea ce nu putem construim noi scoatem la licitaţii pe SEAP. Primăria Năvodari nu este implicată în nici un fel de afacere necurată. Trăim numai în miciună. Nu am făcut afaceri cu ţiganii ăştia, cu Bătrânul, de sute de miliarde", a spus Matei.

"Am deranjat pe toată lumea cu libertatea mea!"

În cele două mandate de primar al oraşului Năvodari, Nicolae Matei este conştient că a deranjat multă lume. "Iubesc atât de mult oraşul Năvodari şi pe cei care m-au făcut primar şi au investit atât de multă încredere în mine încât şi mort aş avea grijă de oraşul Năvodari. Am deranjat prin felul meu de a apăra oraşul Năvodari, să nu facem centru internaţional de deşeuri industriale. Din cel mai industrializat oraş din România, din Năvodariul cenuşiu, am făcut staţiune balneoclimaterică şi am creat perspectivele dezvoltării extraordinare din punct de vedere turistic. (...) Am deranjat pentru că nu am lăsat Tabăra Năvodari altora să o mătrăşească. Să ştiţi că dacă nu eram mână forte pe teritoriul actualei tabere apăreau numai fundaţii. Am adus Tabăra la oraş şi încerc cu disperare să o conserv, să păstrez patrimoniul acesta. Am deranjat pentru că şi acum ne judecăm cu Constanţa pentru limita de teritoriu. Am deranjat şi deranjez în continuare cu libertatea mea, cu sănătatea mea şi încerc să apăr oraşul Năvodari", a declarat Matei. La cei 47 de ani, edilul a transmis un mesaj pentru toţi localnicii: "Nu lăsaţi Năvodariul pe mâinile străinilor!".

"Războiul cu timpul şi cu oamenii o să-l câştig eu"

Edilul se declară nemulţumit de cum decurg lucrurile în propriul partid: "Mămăliga asta va exploda. Poate asta se şi vrea". Matei este ferm convins că: "Războiul cu timpul şi cu oamenii o să-l câştig eu. Sunt convins de treaba aceasta". "Am şi eu copii, nepoate, care vo să se facă avocaţi. Într-o zi cei care au făcut abuzuri va trebui să dea socoteală. Nu trebuie să mai aşteptăm 30-40 de ani cum a trebuit să aştepte societatea românească să dea socoteală torţionarii. Cred că în 5-6 ani cei care astăzi fac abuzuri, sub perdeaua diverselor instituţii, vor da socoteală. Copii, nepoţii mei, nu or să mă lase nerăzbunat. Sufletul meu nu va avea niciodată linişte până când nu îşi va găsi dreptatea. Nu ştiu dacă am făcut suficient bine, dar rău nu am făcut societăţii româneşti. În viaţă trebuie să fie şi nuntă şi botez şi înmormântare. Viaţa trebuie să meargă mai departe. Fiecare dintre noi a sădit un pom, a crescut un copil. Eu le-am făcut pe toate bine şi sunt înmpăcat cu ceea ce am făct. Mă rog la Dumnezeu să îmi dea şansa să duc proiectele mai departe. (...) În afară de moarte nu mai au ce să îmi facă. Iar de acolo de unde m-au trimis cu siguranţă am să mă şi întorc", a declarat edilul Năvodariului.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367