REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
12.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Nicolae Matei solicită eliberarea pe cauţiune

Nicolae Matei solicită eliberarea pe cauţiune

Replica API 18 decembrie 2012 | 00:00 140

Primarul Năvodariului,

Primarul Năvodariului,

Primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei, nu este împăcat cu ideea de a petrece sărbătorile în arest. Prin urmare, când se credea că a epuizat toate căile de atac împotriva măsurii arestului preventiv, Matei a depus o cerere judecătorilor de la Tribunalul Constanţa privind liberarea provizorie sub control judiciar. Solicitarea urmează să fie analizată mâine, după ce Nicolae Matei face dovada achitării cauţiunii. Oricare ar fi decizia Tribunalului, ea poate fi atacată la Curtea de Apel.

Reamintim că Nicolae Matei a fost arestat şi trimis în judecată pentru dare de mită, conform procurorilor DNA. El ar fi promis că va oferi două terenuri pe malul mării, unui ofiţer superior din conducerea IPJ Constanţa (lui Valentin Burlacu, fostul şef al inspectoratului - n.r.), pentru a interveni în anumite dosare. Denunţător în acest dosar este chiar Valentin Burlacu.

L.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614