Nicole Cherry, cununie și botez în aceeași zi!
Nicole Cherry se pregătește temeinic pentru două dintre cele mai importante și emoționante evenimente din viața sa, pe care a ales să le organizeze în aceeași zi! Ultimele detalii sunt puse la punct cu grijă de către tânăra mămică, însă stresul se pare că își spune, încet, încet, cuvântul. Iată ce a declarat Nicole Cherry!
Nicole Cherry și-a dorit să împuște doi iepuri dintr-o lovitură și să organizeze cununia civilă cu partenerul ei, Florin, dar și botezul fetiței lor, Anastasia, în aceeași zi. Deși spunea în urmă cu ceva vreme că nu se grăbește să facă pasul cel mare, se pare că artista e mai decisă ca oricând să devină soție și cu acte în regulă.
Nicole Cherry, pregătiri intense pentru botez și cununie
Recent, cântăreața și-a luat un moment de respiro pentru a împărtăși cu urmăritorii săi cum merg pregătirile din această perioadă.
„Nu am mai apucat să vorbesc deloc cu voi, se apropie botezul și sunt stresată un pic, recunosc. Sper să reușim să ținem mai aproape toate lucrurile și oricum vreau să vă arăt tot ce se va întâmpla acolo pentru că o să fie foarte frumos și abia aștept. Am emoții!”, a mărturisit Nicole Cherry, în secțiunea InstaStory.
Se pare că evenimentele sunt deja planificate în cel mai mic detaliu, iar acum Nicole speră doar ca acestea să îi iasă exact așa cum își dorește. Ceremoniile urmează să fie organizate în această lună, așadar mai e doar puțin până când solista va păși în fața ofițerului Stării Civile.
De asemenea, la fel de puțin mai este și până când tânăra mămică își va vedea micuța botezată, urmând să simtă din plin emoțiile zilei creștinării. De altfel, Nicole ne-a declarat recent că acesta este evenimentul pe care se concentrează, cununia fiind doar un plus.
„În luna mai, atunci când vom face botezul Anastasiei, eu și Florin vom avea și cununia civilă, dar adevărata nuntă o vom face atunci când va fi momentul potrivit. Acum, ne vom axa doar pe botezul micuței noastre, nu pe noi doi.
Chiar și invitația am făcut-o strict pentru botez. Ne dorim ca toată lumea, și noi de altfel, să acordam toată atenția acestui eveniment. Acum, este cu și doar despre Anastasia.”, ne-a spus recent cântăreața, în exclusivitate. Tot atunci, tânăra atristă a dezvăluit pentru Click! că ar fi pregătită să devină din nou mămică.

Romanii nu au bani sa isi plateasca Facturile la ENEL si voi scrieti de prostituate !
Secretarul general al NATO, Mircea Geoană, își pregătește terenul pentru candidatura la alegerile prezidențiale...72
Un fost model brazilian, care s-a alăturat armatei ucrainene în urmă cu doar trei săptămâni, a murit într-un...248
Până miercuri, 6 iulie, au fost emise 1 milion de carduri pe care se încarcă ajutorul de 250 de lei pentru alimente...138
Pompierii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în cursul zilei de miercuri, 6 iulie, în...315


ConstanțaUmiditate: 47%
Vânt: 5.03 m/s
Presiune: 1012 milibari

Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic (3 ATP, principal favorit) s-a calificat miercuri în semifinalele turneului de...341
David Popovici, dublu campion mondial de seniori, s-a calificat cu al doilea timp în finala probei de 200 m liber,...324
Starul baschetului feminin din SUA și, totodată, una dintre cele mai bune jucătoare de baschet din lume, Brittney...785
Un fotbalist din Premier League, care era așteptat să participe la Cupa Mondială din această iarnă, a fost arestat...479


Serviciul Județean de Ambulanță a fost solicitat să intervină marți, 5 iulie, în Techirghiol, la Zarguzon, acolo...686
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă informează marţi că 28 de pompieri români cu trei maşini de stingere...358
Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța continuă seria reparațiilor imobilelor...379
Având în vedere obiectivele specifice ale Inspecției Muncii stabilite prin lege cât și prin Programul Cadru de...458
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că în prezent nu există "un plan" pentru România de a intra...315
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că "este nevoie de revizuirea şi modernizarea Constituţiei", dar acest...281
Ministrul Familiei, Gabriela Firea anunţă că părinţii copiilor cu afecţiuni grave - precum boli ale structurilor...476
DNA a primit răspuns negativ din partea magistraților Curții de Apel București la cererea de sesizare a Curții...385
A lăsat mediul de afaceri, după 30 de ani, pentru a începe o carieră în politică. Are încredere că poate schimba...7193
Într-o perioadă în care toată lumea aleargă după putere și funcții, Tit Liviu Brăiloiu, fost senator PSD de...4185
Dacă în plan personal, Radu Cristian se poate lăuda cu o avere de invidiat, nu același lucru se poate spune despre...5783
Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, a fost prezent în studioul Replica de Constanţa, miercuri, 4 mai, în...2741
Lindsay Lohan, în vârstă de 36 de ani, este gata să lase trecutul întunecat în urmă și să înceapă o nouă...257
Într-o apariție rară în spațiul public, regizorul și scenaristul Woody Allen, câștigător al premiului Oscar,...167
Gala Premiilor UNITER 2022, ediţia a 30-a, care anul acesta îi este dedicată lui Ion Caramitru, are loc la Palatul...251
Warner Bros. Discovery a decis că este timpul să facă economii şi a oprit producţia de conţinut local din multe...191
Suedia și Finlanda sunt așteptate au semnat marți protocolul oficial pentru aderarea la NATO. Cele două țări...328
Două rachete rusești au lovit săptămâna trecută un bloc de apartamente cu mai multe etaje și un centru de...409
Italia a declarat luni stare de urgenţă în cinci regiuni din nord şi a anunţat deblocarea unui fond de 36,5...406
Cel puţin şase persoane au fost ucise, iar alte 24 au fost rănite într-un atac armat, luni, în nordul Statelor...1235
Spitalele din landul Schleswig-Holstein, situat în nordul Germaniei, se confruntă cu o penurie severă de personal...196
Fenomenul mamelor minore este unul cronicizat în România, susţin reprezentanţii organizaţiei Salvaţi Copiii, fiind...158
O pacientă care suferă de diabet zaharat de mai bine de 14 ani și care era dependentă de injecțiile cu insulină a...175
Un număr de 7.726 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în perioada 27 iunie - 3...175
sine intereseaza ce face nicoleta cirease a**a ?