REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
16.2° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

NICOLETA PLOSCARU: Noi nu avem politicieni cu proiecte pentru Constanța! VIDEO

NICOLETA PLOSCARU: Noi nu avem politicieni cu proiecte pentru Constanța! VIDEO

Replica API 25 septembrie 2021 | 00:36 1875

Nicoleta Ploscaru, fondatorul Asociației „Constanța, Dragostea mea“, a fost prezentă în studioul Replica de Constanța, vineri, 24 septembrie. În cadrul interviului, discuția a atins puncte sensibile, dar de interes pentru cetățeni. Din peisaj nu au lipsit nici opiniile în contradictoriu.

Activitatea Asociației Constanța, dragostea mea

”Activitatea este aceeași cu care am demarat. Analizele noastre au scos la iveală probleme de care nu discută nimeni. Toată lumea aleargă după știri politice, în schimb noi ne-am aplecat asupra unor studii și, așa cum știți, Constanța nu stă bine deloc. Știm foarte bine că toate sunt minciuni indiferent de cine o spune. Constănțenii o duc rău, sunt săraci. Cum să le spui acestor oameni că o duc bine? Eu am scos la suprafață că a noastră Constanța a scăzut pe locul 18 la economie. Era pe locul 2 după București. Constanța este un oraș îmbătrânit cu media de vârstă de 44 de ani. Constanța a pierdut 100.000 de locuitori. Din păcate au plecat oameni tineri, forța de muncă. Nu stăm deloc bine, oricât ne-ar spune politicienii că o ducem bine. Suntem pe locuri sinistre la mortalitate infantilă, la neonatalitate stăm foarte rău. Toți politicienii ne mint că vom avea Spital Regional. Toată lumea dă vina pe celălalt. În anul 2016 s-a votat înființarea unui spital de Oncologie și Neonatologie în locul Spitalului de Oase de la Eforie. De atunci nu s-a întâmplat nimic. În schimb, ne-am ales cu distrugerea Spitalului de oase. Constanța este zona cu cele mai puține spitale. Avem mai multe private și mai puține de stat. Banii pentru sănătate sunt înghițiți de privați. Bugetul Casei de Sănătate Constanța a fost de câteva milioane de euro și nu se văd investiți nicăieri”, a spus Nicoleta Ploscaru.

Dacă aș fi văzut un candidat serios pentru Constanța, nu aș fi intrat în această bătălie

”Dacă eu aș fi văzut un candidat serios pentru Constanța, unul care avea un proiect serios pentru Constanța, nu aș fi intrat în această bătălie electorală. Pe mine mă interesează să îmbătrânesc în Constanța, să avem servicii medicale de calitate. Sunt oameni de calitate dar nu sunt în funcții de decizie. În campanie au fost scrise numai minciuni. Lor chiar nu le pasă de ceea ce au scris și au mințit în față oamenii?”, potrivit Nicoletei Ploscaru.

”Scandalul politic de la București nu ne afectează”

”Constănțenii pot sta liniștiți, scandalul de la București nu ne afectează pentru că în Constanța nu avem politicieni care să facă proiecte, noi nu suntem în cărți, nu existăm. Bătălia mare este la Cluj, au proiecte de 4 miliarde de euro. Pe noi de ce să ne afecteze? USR-ul este la guvernarea locală dar nici ei nu știu dacă sunt sau nu. Realitatea este că totul este pe combinații în CL. Parteneriatul nu funcționează cu USR. Voturile nu se dau pe ochi frumoși. Oricât ai spune că treaba unui primar este să măture străzile, rolul unui primar este să crească calitatea vieții cetățenilor. Eu asta mi-am propus, eu asta am vrut. Domnul primar a avut o glumă de program”, a spus Ploscaru.

Scenariu: Nicoleta Ploscaru, primar de un an de zile

”Un an de zile din mandat înseamnă că 25% din mandat s-a dus. Nu s-a întâmplat nimic la Constanța. Domnul primar nu face nimic. Dar… mai bine să nu facă nimic decât dezastre. I-am spus domnului primar că Sala Polivalentă a fost construită degeaba. Aici o să facem conferințe de partid și nunți. Chițac continuă proiectele defecte ale lui Făgădău. Se puteau construi mii de locuri de parcare în spic. E o nenorocire la nivel de parcări în Constanța. Dacă eu aș fi fost primar, într-un an de zile am fi avut bani pentru construcția unui spital, bani pentru o centrală de cogenerare… Spuneam că ne vom exploda facturile și iată că am prevăzut acest lucru. Cum vor putea pensionarii sau tinerii să plătească facturile? Centrala în cogenerare e o afacere foarte bună iar randamentul este foarte bun. Aș fi demarat procesul de renovare al clădirilor din Constanța, aș fi redus cu 25% costurile la întreținere. Chițac a spus că face un parc industrial. Cum poți să vii cu această aberație în Constanța? Continui lupta și îi rog pe constănțeni să mă urmărească și să vină alături de mine. Trebuie să fim uniți și implicați pentru că dacă nu ne facem noi, nu ne face nimeni”, a explicat Nicoleta Ploscaru.

Va candida peste 3 ani

”Să fim sănătoși și da, voi candida peste 3 ani. Eu fac cu pasiune ceea ce fac. Eu îmi sacrific viața personală, îmi dedic timpul. Proiectele mele sunt după mii de ore de muncă în spate. Eu nu am nimic cu persoanele. Un spital privat la Constanța s-a construit cu aceeași bani cu care la Spitalul Județean s-a renovat o secție. Eu nu am nimic cu viața personală a lui Chițac. Sunt femeie și asta este soarta noastră, a femeilor. M-au defăimat. Chițac a fost senator, apoi a venit după 4 ani și după un an de primar nu a făcut nimic. Avertizam acum 2 ani că Făgădău ne bagă mortul în casă cu magistralele CET. Iată că s-a întâmplat. Până să preia magistralele, pierderile erau ale CET-ului, acum, pierderile sunt ale constănțenilor. Constănțenii s-au săturat de răul cel mai mic. Adevărata schimbare era să fiu eu viitorul primar. Sper, împreună cu constănțenii să oprim activitatea deraiată a domnului primar. De asemenea, continui cu proiectele mele pentru vreau să mă trăiesc în orașul copilăriei mele. Acesta avea un aer de vacanță, dar acum totul este trist. Mă întreabă turiștii: „Ce s-a întâmplat în Constanța?”. De ce noi să nu beneficiem de proiecte, de bani de la buget, de ce?”, a declarat Nicoleta Ploscaru.

Mai multe detalii puteți urmări în materialul video de mai jos.

Liliana IONIȚĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367