REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.6° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.6° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Nicuşor Constantinescu, dispus să achite un prejudiciu de 80.000 lei

Nicuşor Constantinescu, dispus să achite un prejudiciu de 80.000 lei

Replica API 1 octombrie 2015 | 00:00 114

La Tribunalul Constanţa, în dosarul CMZ

La Tribunalul Constanţa, în dosarul CMZ

Nicuşor Constantinescu

Nicuşor Constantinescu a ajuns, miercuri, la Tribunalul Constanţa, în dosarul în care este acuzat de subfinanţarea Centrului Militar Zonal. În sala de judecată, avocatul preşedintelui ales al Consiliului Judeţean Constanţa a anunţat că preşedintele ales al Consiliului Judeţean Constanţa intenţionează să plătească prejudiciul, specificând, totodată, că nu-şi asumă acuzaţiile aduse de DNA. Constantinescu a declarat instanţei că este nevinovat. În opinia sa, votul dat de consilierii judeţeni nu este supus legii penale şi tot ceea ce a făcut, a făcut pentru locuitorii judeţului. Chiar şi aşa, procurorul de caz a solicitat instanţei o pedeapsă cu executare, între 3 şi 15 ani.

Prejudiciul este de aproximativ 80.000 lei. Reamintim că procurorii DNA l-au acuzat de abuz în serviciu întrucât, „în perioada 2009 - 27.11.2013, cu ştiinţă, în exercitarea atribuţiilor care decurgeau din calitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel nu şi-a îndeplinit sau şi-a îndeplinit în mod defectuos obligaţiile care îi incumbau potrivit art.76 din Legea nr.446/2006, în raport de funcţia publică deţinută, neasigurând finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa, neefectuând reparaţiile necesare la sediul acestuia, dispunând rezilierea contractelor pentru furnizarea de utilităţi şi servicii de pază necesare funcţionării în condiţii normale a Centrului Militar Zonal Constanţa şi încercând de mai multe ori să evacueze instituţia din sediul pe care îl ocupă în prezent, fapte care au provocat vătămări ale drepturilor şi intereselor legale ale Ministerului Apărării Naţionale precum şi pagube acestei instituţii“, după cum se arată în rechizitoriu.

Președintele CJC a explicat că acuzațiile sunt nefondate, că intenția lui a fost de a muta o parte din arhivele județului într-un spațiu nefolosit, proprietatea CJC. Mutarea arhivelor era necesară, mai spune Constantinescu, în întrucât o parte dintre documentele județului stau în condiții proaste. Magistraţii se vor pronunţa în acest dosar pe 14 octombrie, însă decizia nu va fi definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614