REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.7° Constanța Mar., 16 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6701
15.7° Constanța Marți, 16 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6701
 

Nicuşor Constantinescu, în atenţia Curţii Supreme

Nicuşor Constantinescu, în atenţia Curţii Supreme

Replica API 29 aprilie 2015 | 22:49 203

Nicuşor Daniel Constantinescu

Curtea Supremă se pronunţă miercuri în dosarul în care au fost trimişi în judecată 19 inculpaţi, persoane fizice şi juridice, în legătură cu un presupus prejudiciu de peste 30 de milioane de lei în dauna Consiliului Judeţean Constanţa şi de peste un milion de lei în dauna statului român. Printre inculpaţii cauzei se află Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, Adrian George Gâmbuţeanu, director general al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa sau Ruxandra Luminiţa Darie, notar public. Inculpaţii au formulat, pe 15 ianuarie a.c., o contestaţie împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti, instanţă care a respins, ca nefondate, excepţia necompetenţie teritoriale şi cererile şi excepţiile cu privire la regularitatea şi legalitatea actului de sesizare, a administrării probelor şi efectuării actelor de către organele de urmărire penală, ridicate în cauză de inculpaţii Nicuşor Daniel Constantinescu, Felicia Tăicuţu, Titi Cenuşă, Lucian Simion, Adian George Gâmbuţeanu, Ene Gică, Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa, Popa Daniel Dan, Ruxandra Luminiţa Darie, Florin Georgel Onescu, Nela Geileanu, Ionuţ Ţiţimeaua, Costică Zelcă, SC Stop SRL şi Pârvu Tudorel. Instanţa a constatat legalitatea actului de sesizare, legalitatea administrării probelor şi efectuării actelor de către organele de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369