REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
10.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Nicuşor Constantinescu, sancţionat disciplinar de comisia de disciplină din cadrul Penitenciarului Poarta Albă

Nicuşor Constantinescu, sancţionat disciplinar de comisia de disciplină din cadrul Penitenciarului Poarta Albă

Replica API 25 septembrie 2018 | 10:25 195

A contestat decizia!

A contestat decizia!

Nicuşor Constantinescu

Deținuții s-au plâns de nenumărate ori de condițiile din penitenciare, aceștia semnalând, cel mai des, supraaglomerarea din celule, dar şi condiţiile improprii. Plângerile ajung, în primul rând, la conducerea penitenicarului, dar și la judecătorul delegat al comisiei de discipline. La același judecător ajung și cazuri în materie de disciplină, condamnații prinși pe picior greșit fiind sancționați, conform legii. Nemulțumiți de deciziile comisiei, deținuții le contestă în instanță.

Printre multitudinea de contestații înregistrate pe rolul Judecătoriei Medgidia, formulate pe Legea 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare, se numără și cele ale lui Nicușor Daniel Constantinescu, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, condamnat la 5 ani de închisoare cu executare, în dosarul Centrului Militar Zonal. Una dintre ele face referire la o hotărâre a comisiei de disciplină, prin intermediul căreia i-a fost aplicată o sancțiune disciplinară.

Contestațiile depuse de Nicușor Daniel Constantinescu sunt patru la număr, formulate în decurs de câteva luni, însă a avut câștig de cauză doar într-un dosar, unul l-a pierdut, iar celelalte sunt în curs de soluționare. Una dintre plângeri are la bază articolul 104, din Legea 254/2013. Concret, este vorba despre contestația unei hotătâri prin intermediul căreia i-a fost aplicată o sancțiune disciplinară. În acest dosar, instanța a stabilit termen pentru 27 septembrie.

Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate nu poate fi îngrădită decât în limitele și în condițiile prevazute de Constituție și lege, spune articolul 56. Împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de articolul mai sus menționat, luate de către administrația penitenciarului, Constantinescu a făcut o altă plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate.

Instanța i-a respins cererea, pe 3 septembrie, însă Constantinescu a efectuat recurs, pe 12 septembrie. Un proces câștigat de fostul șef al CJC constă în plângerea formulată în baza articolelor 39, respectiv 40 din Legea 254/2013 și vizează schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate. Astfel, Constantinescu a formulat contestație la Judecătoria Medgidia împotriva încheierii nr. 618 din 12.07.2018, dată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate pentru Penitenciarul Poarta Albă în dosarul nr. 577/2018.

Judecătorul delegat a desființat încheierea nr. 618 şi raportul comisiei constituite în baza art. 32 din Legea nr. 254/2013 nr. 1428/25.06.2018 și a dispus modificarea regimului de executare stabilit din regim semideschis în regim deschis. Concret, judecătorul a dispus repartizarea lui Constantinscu în regimul de executare a pedepsei deschis.

Contactat telefonic pentru mai multe lămuriri în legătură cu contestațiile lui Constantinescu, Gabi Botezan, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Poarta Albă, a declarat: ”Nu e nimic anormal. El, ca și ceilalți deținuți, a contestat anumite hotărâri ale comisiei de disciplină. Nu e nimic ieșit din comun. Este vorba de uzul lor legal. Nemulțumiți de decizia judecătorului delegat, o contestă în instanță, conform prevederilor legale”.

Cerere de revizuire a hotărârii care l-a trimis după gratii!

Referitor la dosarul Centrului Militar Zonal, din cauza căruia Nicușor Constantinescu a ajuns după gratii, trebuie precizat faptul că acesta a formulat o acțiune înstanță de revizuire a hotărârii care l-a trimis în închisoare pentru cinci ani. La primul termen de judecată, Constantinescu a formulat cerere de amânare pentru a-i da posibilitatea de a-şi angaja apărător şi pentru citarea persoanelor interesate.

Cererea a fost admisă, așa că judecătorul a stabilit un nou termen pentru 10 octombrie. Cu referire la același dosar, trebuie specificat faptul că fostul șef trebuie să plătească Consiliului Județean Constanța suma de 61.591,20 de lei, reprezentând contravaloarea penalităţi de întârziere la plata utilităţilor facturate Centrului Militar Zonal Constanţa.

Decizia nu este definitivă, Constantinescu efectuând recurs. Reamintim că Nicușor Constantinescu a fost condamnat la cinci ani, în anul 2016, în dosarul Centrului Militar Zonal. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, în perioada 2009 – 27 noiembrie 2013, inculpatul, cu ştiinţă și în exercitarea atribuţiilor care decurgeau din calitatea de Preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, în mai multe rânduri nu şi-a îndeplinit sau şi-a îndeplinit în mod defectuos obligaţiile potrivit art.76 din Legea nr.446/2006.

Potrivit acestui articol “ consiliile judeţene/locale şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti sunt obligate să asigure centrelor militare din raza lor de activitate terenurile, localurile, instalaţiile de telecomunicaţii, sistemele şi serviciile informatice, autoturismele, alte dotări şi materiale, precum şi fondurile necesare desfăşurării activităţii specifice, potrivit normelor stabilite prin hotărâre a Guvernului.(…)”.

Astfel, în raport de funcţia publică deţinută, inculpatul nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa, neefectuând reparaţiile necesare la sediul acestuia și a dispus rezilierea contractelor pentru furnizarea de utilităţi şi servicii de pază necesare funcţionării în condiţii normale a acestei instituții. De asemenea, a încercat de mai multe ori să evacueze instituţia din sediul pe care îl ocupa, fapte care au provocat vătămări ale drepturilor şi intereselor legale ale Ministerului Apărării Naţionale precum şi pagube acestei instituţii.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Marii banditi ai lui Basina sunt liberi, Iohannis fura case fara jena, iar justitia il baga la puscarie pe Constantinescu fiindca a indraznit sa-i dea un sut in cur lui Mos Teaca!
3
17
acolo ajung si psd ii si pnleii toti sunt jeguri sa-si pregateasca cocosile ca platesc pentru ceea ce fac
5
3
Jeguruile astea Nicusor,Mazare,Stroe,Fagadau si echipa lor din IPJ,DNA si PCA C-ta,au ras Constanta cu furaciunile.
15
3
Am crezut ca este BOLNAV grav!
12
3
luati p.la in gura jegurilor umane. slugi nesimtite.OMUL ii suuuper OK
6
24
CARE CONDUC ACESTE GHETOURI NAZISTE NUMITE PUSCARII...
9
3
n-a luat inca africana in celula,che mazarel s-a dus dupa ea,hoti pesedei
17
4
Tot in faza terminala este?
23
8

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614