REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
16.2° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

NICUȘOR CONSTANTINESCU va fi TRIMIS în JUDECATĂ într-un NOU DOSAR

NICUȘOR CONSTANTINESCU va fi TRIMIS în JUDECATĂ într-un NOU DOSAR

Replica API 1 iulie 2020 | 00:00 5162

Fostul președinte al Consiliului Județean, Nicușor Constantinescu, urmează să fie, din nou, trimis în judecată pentru infracțiuni de corupție, într-un dosar instrumentat de DNA Constanța, încă din 2015. Concret, Constantinescu este acuzat că a încheiat un contract de prestări servicii și 10 acte adiționale, semnate între C.J. Constanța și cu o societate din Constanța. Potrivit unor surse, contractele au depășit suma inițială licitată. În urma acestui fapt, Consiliul Județean a fost prejudiciat cu suma de , în valoare de 2.267.119 lei, aprox. 550.000 euro. De altfel, DNA Constanța a transmis o solicitare Consiliului Județean, în data de 5 iunie 2020,s ă comunice, în regim de urgență, dacă se constituite parte civilă în dosar.

Totodată, organul de cercetare penală a adus la cunoștința CJC faptul că, prin Ordonanța din data de 27.05.2020 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale. Începerea urmării penale a fost dispusă,d e către procuror, pe 21 decembrie 2015, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, conflict de interese și folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității. Pe 22 noiembrie 2019,s –a dispus efectuarea în continuare a urmării penale față de Constantinescu și alți doi funcționari din cadrul CJ.

Ancheta penală, finalizată, dosarul ajunge în instanță

Pe 27 mai a.c. s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale. Dosarul urmează să ajungă în instanță, însă după ce CJ răspunde la solicitarea DNA. Consilierii județeni au decis să se constituie parte civilă în dosar.

Din cercetările efectuate a rezultat faptul că CJ a încheiat contractul de prestări servicii de pază și protecție a unor imobile aflate în administrare, respectiv pentru paza CJ, a bazelor de salvare acvatică situate în SIND Năvodari, Belona Eforie, plaja Modern-Constanța și Azur-Mamaia etc. S-a constatat că încheierea actelor adiționale s-a făcut cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare la data respectivă, în domeniul achizițiilor publice.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Auuuu Nicule iar
2
0
Replica, replica.... te deranjeaza unele comentarii...
2
1
Cat mai multe dosare si ani fara numar in puscarie pentru acest butoi de rahat!
3
0
Ia aminte,odata intrat in hora... ...
2
0
porcul asta parca era bolnav de moarte, uite ca au trecut atatia ani si n-a murit, deci n-are nici pe dracu
6
0
HUSEIN OZGHEN E PUSCULITA. ARE PROTECTIE ZDRAVANA DIN PARTEA SERVICIILOR. NU SE POATE ATINGE NIMENI DE EL.
5
0
Putrezi-ti-ar oasele alea grase in puscarie de pegra comunista ticaloasa! Si tie si Mascariciului pansat, ca si tuturor argatilor vostri!
7
0
Dar la Valu?
3
1
numai papagalii fac puscarie
3
2
Mazare la cat a vandut sa stea doar la puscarie la fel si fagadau care da autorizatii si vinde si el ce a mai ramas
17
0
Nicusor.Constantinescu,R.Mazare sau L.Dragnea nu au furat un leu de la statul Roman ci au muncit pentru tara si partid,dar perocurori lui Kovesi si Iohanis le-au fabricat dosare.
5
13
Si Gambuteanu varsa tot, ca e cald tare in celula. Mai bine scrie la birou, la aer conditionat
12
1
asa o sa vina si celelalte dosare, stai sa vezi si la pastaie cum ies dosarele
13
0
Multi ani, sanatos!
10
0
banii lui sunt pe numele lui Husein Ozghen, mai verificati, si nepotul lu' Husein Ozghen, Smeu Elvis este in inchisoare pentru trafic de droguri, cercetati si o sa va ingroziti ce o sa aflati, poate ca banii lui Nicusor erau rulati si-n traficul de droguri si nu numai in Silozul Magura sau miile de hectare care sunt pe numele lui Husein Ozghen cu buza lui atarnata de dupa pareza sau preinfarct
14
2
Aoleu Niculeee iarrr
9
3
CRISTINEL DRAGOMIR CA SA SCAPE A TURNAT TOT. SI MAI ARE DE TURNAT CA FOST BAGAT IN TOATE NENOROCIRILE
13
0
Alt derbedeu. Atunci cind i-a luat foc casa nu a vrut sa stea de vorba cu presa si a dat ordin pompierilor sa-i ude cu apa ceea ce a si facut. La fata locului se afla si slugile lui de la paza in frunte cu un anume nanora sorin fost pirnaias. Deh, cine se aseamana se aduna.
9
3
Lasati omul liber si sa-i fie luati banii ! Este printre cei mai bogati din oras .De unde atatea matusi Tamara ?
6
9
Dragomir cristinel
11
2
Sa stea acolo ca sta bine, vine randu si lu Radu sa intre din una in alta, astia sunt prostii din curtea scolii si o sa faca puscarie pana se schimba banii!
25
3
Cristinele, esti multumit? Rodul colaborarii tale cu DNA da rezultate. Sobolan turnator !
10
19

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367