rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 21 februarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Nimeni nu mai vrea să rămână la Steaua! Srdjan Luchin pleacă din vară

Meciurile proaste făcute de Steaua în 2015 au adus clubul în situaţia de a fi aproape de pierderea titlului, conform prosport.ro. Returul campionatului a prins echipa lui Costel Gâlcă într-un regres de formă, iar o parte din vină o are şi defensiva. Fundaşii campioanei nu au mai avut siguranţa din sezoanele trecute, atunci când Chiricheş, Gardoş sau Szukala făceau cu rândul în centrul liniei defensive a echipei antrenate atunci de Laurenţiu Reghecampf. În acest sezon, Costel Gâlcă a avut probleme mari în a stabili un astfel de cuplu în special după plecarea lui Szukala din iarnă. Cu toate că la echipă a venit în aceeaşi perioadă Gabriel Tamaş, cuplul cu Varela nu a fost făcut de fostul dinamovist, ci de Toşca, cel care a părut să fie preferatul antrenorului.

În tot acest timp, din ecuaţie a lipsit Srdjan Luchin (29 de ani), unul dintre cele mai mari nume transferate de Steaua în ultima perioadă. Adus în august 2014 de la Botev Plovdiv, fundaşul care altădată era convocat şi la echipa naţională a dispărut în anonimat o dată ajuns în curtea Stelei. Apariţiile meteorice din tur au fost completate cum nu se poate mai prost în retur, perioadă în care Luchin a jucat un singur meci, cel pierdut de Steaua în Ghencea, 0-1 cu Rapid. Fostul fotbalist al Timişoarei şi al lui Dinamo s-a accidentat imediat după, însă problemele medicale nu l-au ţinut pe tuşă foarte mult. Chiar şi aşa, Luchin a fost ignorat complet de Costel Gâlcă, cel care l-a preferat pe Toşca, de meserie fundaş stânga, în locul său.

În aceste condiţii, viitorul lui Srdjan Luchin la Steaua pare compromis. Fundaşul şi-a manifestat intenţia de a pleca în perioada de transferuri din vară, nemulţumit că nu primeşte şanse din partea antrenorului şi nici explicaţii din partea conducerii. ”El a aşteptat să reintre pe teren după accidentarea de la începutul anului, însă nu a fost cazul nici chiar atunci când Gâlcă părea că nu are soluţii. A fost forţat acolo Toşca şi nu a mai fost scos deşi a comis-o la mai multe meciuri anul ăsta. Chiar dacă are un contract bun, Luchin nu va accepta să primească bani doar ca să facă duş în vestiarul Stelei. Vrea să plece în vară, speră să fie înţeles de conducere şi să nu i se pună piedici”, au mărturisit pentru ProSport surse apropiate jucătorului. Totuşi, situaţia este departe de a fi rezolvată mai ales pentru că Steaua a investit sume importante în fundaş. Luchin a primit 100.000 de euro în momentul semnării contractului şi a avut un salariu lunar de 12.000 de euro. Astfel, la finalul acestui sezon Luchin va strânge un total de 240.000 de euro de pe urma aventurii sale la Steaua, una în care a păşit pe teren în doar 15 meciuri.

”Transferul la Steaua este o mare oportunitate pentru mine şi sper ca, prin evoluţiile pe care le voi avea, să răsplătesc încrederea celor care m-au dorit la echipă. Îmi doresc să avem rezultate cât mai bune şi cred că mă voi adapta foarte repede la noul colectiv. Îi cunosc pe cei mai mulţi dintre băieţi de la echipa naţională”, era discursul pe care îl avea Luchin în momentul în care îşi punea semnătura pe contractul cu Steaua. Totuşi, nu a apucat să îmbrace tricoul campioanei din ultimele două sezoane de prea multe ori, motiv pentru care şi-a folosit timpul liber pentru activităţi de PR şi promovare. La mijlocul lunii aprilie, Srdjan Luchin a înregistrat un mesaj video în care ura ”la mulţi ani!” Universităţii Ecologice din Bucureşti cu prilejul sărbătoririi unui sfert de secol de la înfiinţare.

marţi, 19 mai 2015599
Comentarii
mai mult...SPSportRT
21 feb 00:00SportCFR Cluj a ratat o victorie istorică, cu FC Sevilla, în ultimele 8 minute ale meciului

CFR Cluj a fost la doar 8 minute distanță de un nou succes istoric în Europa! Campioana României a condus-o pe FC...364

21 feb 00:00SportSimona Halep s-a calificat în semifinalele de la Dubai: A avut nevoie de set decisiv ca să o elimine pe Arina Sabalenka397
21 feb 00:00SportSchiorii români, şase clasări pe podium după primele două zile la FIS SES Nation Cup, care se desfășoară la Poiana Brașov245
21 feb 00:00SportLudogoreţ Razgrad a fost învinsă de Inter Milano, 2-0, în Liga Europa: Rezultatele meciurilor care au început la 20:00

Formaţia Ludogoreţ Razgrad, cu Dragoş Grigore pe teren, a fost învinsă, joi seară, pe teren propriu, cu scorul de...314

21 feb 23:23SportElizabeth Omoregie şi Jelena Grubisic au decis prelungirea contractelor cu CSM Bucureşti204
21 feb 00:00SportDEZVĂLUIRI grave ale unui celebru campion: 'ATP l-a prins de patru ori pe Agassi pentru dopaj, dar nu i-a făcut nimic'305
21 feb 00:00SportVictorii pentru Potaissa Turda şi HC Dobrogea Sud, în Liga Naţională

AHC Potaissa Turda şi AHC Dobrogea Sud au obţinut victorii în meciurile jucate joi în Liga Naţională de handbal...238

21 feb 23:03SportRomânia va organiza Campionatele Mondiale de juniori U20, competiţie care reprezintă criteriu de calificare la JO 2020191
21 feb 00:00SportCSM Bucureşti - CSM Slatina, în sferturile Cupei României192
21 feb 22:42SportIulia Benga a câştigat slalomul uriaş din cadrul FIS SES Nation Cup

Iulia Petruţa Benga a câştigat proba de slalom uriaş de miercuri, din cadrul competiţiei de schi alpin FIS SES...185

21 feb 22:36SportClaude Dielna - Am venit la Universitatea Craiova să lupt pentru titlu205
21 feb 00:00SportRomânia a pierdut onorabil în faţa campioanei mondiale Spania, în preliminariile FIBA EuroBasket 2021208
Vremea
6° - 7° vineri, 21 februarie 2020
ConstanțaUmiditate: 69%
Vânt: 3.49 m/s
Presiune: 1021 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...Replica
21 feb 13:21ReplicaFostul prefect Albu, ARESTAT la domiciliu

Fostul prefect Ioan Albu, implicat în accidentul de la Ciocârlia, în urma căruia a murit un bărbat, a fost propus...1282

21 feb 12:30ReplicaOvidiu Cupșa: Domnul Chițac s-a lansat în politică și și-a făcut notorietatea cu PNL

Ovidiu Cupșa rămâne veșnic al PNL-ului și se pregătește să intre în cursa pentru Primăria Constanța. Este...1074

21 feb 14:25ReplicaNava care s-a SCUFUNDAT în portul Midia va fi adusă la cheu la anul și la mulți ani!

Nava Queen Hind, cea care s-a scufundat la sfârșitul lunii noiembrie a anului 2019 în portul Midia, va fi în zilele...1295

21 feb 00:00ReplicaFratele lui Bâlbă de la Delfinariu a efectuat lucrări ILEGALE la un imobil cu 5 etaje!

Alexandru Ovidiu Bâlbă, fratele directorului de la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii, deține un imobil cu 5...2062

Local
21 feb 00:00LocalLăsatul Secului de Carne pentru Postul Mare

Duminică, 23 februarie, Biserica Ortodoxă va fi în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți sau a Lăsatului sec de...508

21 feb 00:00LocalConstanța și Mamaia, promovate la Târgul de Turism de la Romexpo

Consiliul Județean Constanța este prezent la Târgul de Turism al României, ediția de primăvară, care se...310

21 feb 00:00LocalPrimăria Constanța continuă operațiunea de toaletare a arborilor

Având în vedere temperaturile destul de ridicate înregistrate în această perioadă a anului, Primăria Municipiului...282

21 feb 00:00LocalMarfă contrafăcută, confiscată de polițiștii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Negru Vodă au descoperit și confiscat bunuri...253

21 feb 00:00LocalPrimăra Tuzla scoate la licitație mai multe terenuri

Primăria Comunei Tuzla, cu sediul în comuna Tuzla, strada Constanței numărul 80A, organizează în data de 09...304

21 feb 00:00LocalRAZII pentru DEPISTAREA VITEZOMANILOR, pe drumurile din Constanța și Tulcea!

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea și cei ai Inspectoratului de Poliție...229

21 feb 00:00LocalPrins la volan cu permisul suspendat, pe Lăpușneanu!

Polițiști din cadrul Secției 2, la data de 19 februarie a.c., în jurul orei 4.30, au depistat un bărbat, de 35 de...233

21 feb 00:00LocalPolițiștii constănțeni, de vorbă cu elevii unei școli!

Poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, la data de 19 februarie a.c, au continuat...190

21 feb 00:03LocalDESCINDERI la Constanța, în urma disjungerii dintr-un dosar instrumentat de polițiștii din port! VIDEO

Procurorii din cadrul DIICOT Constanța, împreună cu Poliția Port, la data de 19 februarie anul curent, au efectuat...4072

21 feb 10:20LocalÎn atenția agenților economici: vizarea anuală a avizului/autorizației de funcționare, până la data de 31 martie.

Primăria Municipiului Constanța reamintește operatorilor economici că vizarea anuală a avizului program de...342

Politică
21 feb 00:05PoliticăNicoleta Ploscaru, candidat la Primăria Constanța: Făgădău mai are 4 luni și pleacă!

Nicoleta Ploscaru, candidat independent la Primăria Constanța, a intrat în această cursă în speranța că orașul...450

21 feb 00:00PoliticăIon Mincă s-a întors în Partidul Puterii Umaniste

Ion Mincă, unul dintre liderii familiei umaniste care au contribuit în trecut la extinderea acesteia, se întoarce la...311

21 feb 00:00PoliticăIohannis: Poziţia PSD - incorectă; îi invit să-şi reconsidere punctul de vedere cu privire la participarea la învestirea Guvernului

Preşedintele Klaus Iohannis a catalogat, joi, drept "incorectă" atitudinea parlamentarilor PSD de a nu participa la...230

21 feb 00:00PoliticăOrban: Avem pregătită o soluţie pentru a pune rânduială în haosul pe care îl generează majoritatea PSD în Parlament

Premierul interimar Ludovic Orban a declarat joi seară că liberalii au pregătită o soluţie pe care o testează cu...246

21 feb 00:00PoliticăIohannis: Discuţiile cu PNL - amicale, fără nuanţe complicate; i-am încurajat să continue cu pregătirile pentru toate alegerile

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că discuţiile pe care le-a avut miercuri cu mai mulţi liberali au fost...210

21 feb 00:00PoliticăAderarea României la Schengen şi extinderea UE - printre temele discutate, la Berlin, de Aurescu şi omologul german

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, s-a întâlnit, joi, la Berlin, cu omologul german, Heiko Maas, şi a...217

21 feb 00:00PoliticăBoloş: Racordarea la gaze a gospodăriilor, cheltuială eligibilă; cereri de finanţare pentru autorităţile locale - din 15 mai

Ministrul interimar al Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a anunţat joi că, începând cu 15 mai, urmează să fie...386

21 feb 00:00PoliticăFostul preşedinte al Consiliului European Donald Tusk, decorat de preşedintele Iohannis cu Ordinul Naţional "Steaua României"

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul privind conferirea Ordinului Naţional "Steaua României" în grad...215

21 feb 00:00PoliticăLudovic Orban: Am încredere în BNR, în stabilitatea monedei naţionale şi a cursului de schimb

Premierul interimar Ludovic Orban a declarat joi seară că situaţia economică a ţării este foarte stabilă şi nu...204

21 feb 00:00PoliticăCiolacu îi transmite preşedintelui să nu acuze PSD că nu face majoritate la învestitura Guvernului Orban II

Liderul social-democraţilor, Marcel Ciolacu, îi transmite, în replică, preşedintelui Klaus Iohannis să nu acuze...245

Monden
21 feb 00:00MondenAndreea Antonescu a sunat la 112 și a anunțat că este sechestrată. A primit o amendă uriașă

Intervenție cu surprize pentru polițiștii ieșeni! Andreea Antonescu a sunat la 112 și a anunțat că e sechestrată...343

21 feb 00:00MondenMario Fresh, de nerecunoscut. „M-am îngrășat 12 kilograme. Am mâncat ca un animal“

Fiul „adoptiv” al lui Alex Velea şi al Antoniei şi „ginerele” Andreei Esca s-a transformat total după...426

21 feb 00:00MondenJulie Mayaya, dezvăluiri despre nunta cu iubitul manager. Cum a pierdut inelul de logodnă

Julie Mayaya este o artistă complexă. De când a câștigat trofeul “Vocea României” în 2012, Julie Mayaya s-a...297

21 feb 00:00MondenADDA, super sexy în videoclipul piesei „Lacrimi“, după ce a slăbit 8 kilograme la Asia Express

ADDA lansează „Lacrimi”, a opta piesă de pe albumul „Artă, Viață și Iubire”, album ce urmează să fie...305

21 feb 00:00MondenCe bine se ţine Rod Stewart la 75 de ani! Iată-l alături de soţie, la Brit Awards

Supravieţuitorul unui cancer la tiroidă şi al unei tumori la prostată, artistul britanic continuă să fie extrem de...281

21 feb 00:00MondenAlain Delon, bunic la 84 de ani. Fiica actorului a născut un băiețel, după o primă sarcină pierdută

Alain Delon a devenit bunic la 84 de ani, după ce fiica lui, Anouchka, a a dus pe lume un băiețel. Anouchka Delon a...327

21 feb 00:00MondenFiica lui Steven Spielberg a devenit actriţă porno. Cum a reacționat regizorul

Steven Spielberg, în vârstă de 73 de ani, este cu siguranţă unul dintre cei mai cunoscuţi regizori şi...429

21 feb 00:00MondenRapperul Pop Smoke, împuşcat mortal în locuinţa sa din Los Angeles

Rapperul Pop Smoke a fost împuşcat mortal miercuri într-o casă închiriată, de mai multe milioane de dolari,...246

21 feb 00:00MondenBritney Spears a suferit o fractură de metatarsian în timp ce dansa

Britney Spears şi-a rupt un deget de la picior în timp ce dansa, fractură care a necesitat trecerea ei pe la spital...218

21 feb 00:00MondenOrlando Bloom şi-a corectat tatuajul cu numele fiului său, ce era scris incorect

Actorul britanic Orlando Bloom a corectat un tatuaj ce reprezintă numele fiului său, pe care şi l-a făcut recent,...248

Mapamond
21 feb 00:00MapamondAtacurile din Hanau sunt anchetate ca acţiuni teroriste cu motivaţie xenofobă

Atacurile armate de miercuri seara din oraşul german Hanau soldate cu nouă morţi şi mai mulţi răniţi sunt...197

21 feb 00:00MapamondTrump ar fi propus să-l graţieze pe Assange dacă acesta va declara că Rusia nu a fost implicată în scurgeri de emailuri

Apărarea lui Julian Assange, ameninţat cu extrădarea în SUA, a anunţat miercuri că preşedintele american Donald...203

21 feb 00:00MapamondSUA condamnă expulzarea de către China a trei jurnalişti ai publicaţiei Wall Street Journal

Secretarul de stat american Mike Pompeo a condamnat miercuri expulzarea de către China a trei jurnalişti ai...191

21 feb 00:00MapamondTurcia elimină vizele pentru cetăţenii mai multor state europene

Ministerul de Externe de la Ankara a anunţat joi eliminarea vizelor pentru cetăţenii mai multor state din Uniunea...436

21 feb 00:00MapamondSUA şi Marea Britanie acuză Rusia de un atac cibernetic masiv împotriva Georgiei

SUA şi Marea Britanie au acuzat joi serviciul de informaţii al armatei ruse (GRU) că ar fi în spatele unui atac...200

21 feb 00:00MapamondComisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei: Extrădarea lui Assange în SUA ar afecta libertatea presei

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, nu ar trebui extrădat în SUA pentru că aceasta ar avea un efect paralizant...197

21 feb 00:00MapamondGermania: Nouă morţi în cele două incidente armate din Hanau; presupusul autor a fost găsit mort

Nouă persoane au fost ucise miercuri seara în Hanau, lângă Frankfurt, centrul Germaniei, în două atacuri al căror...204

21 feb 00:00MapamondSpania: O fabrică ilegală subterană de ţigări cu profituri de 625.000 de euro pe săptămână, descoperită în provincia Malaga

O fabrică clandestină subterană în care se produceau peste 3.500 de ţigări pe oră, prima de acest fel din Europa,...296

21 feb 00:00MapamondCEDO cere Bulgariei să nu expulzeze refugiaţi uiguri în China

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a atenţionat joi Bulgaria că, în cazul în care ar decide să expulzeze...224

21 feb 00:00MapamondGermania: Bărbatul suspectat de atacurile din Hanau şi-a exprimat convingerile de extremă dreaptă într-o scrisoare-confesiune

Un bărbat înarmat suspectat că ar fi împuşcat mortal nouă persoane în două baruri de narghilea din localitatea...203

Sănătate
21 feb 07:32SănătateTop trends în mindfulness în 2020

Mindfulness a devenit un curent în ultimul deceniu, conceptul fiind prezent pe coperțile revistelor și făcând...318

21 feb 07:32SănătateCum te menții în formă după ce slăbești

Din ce în ce mai multe persoane care pierd în greutate ajung să o recupereze destul de repede. Unele dintre cele mai...386

21 feb 07:32SănătateCeaiul de scorțioară: beneficii și efecte uimitoare

Aroma dulce a scorțișoarei ne duce cu gândul la bunătățile dulci bogate în acest condiment. Puțini știu,...452

21 feb 07:33SănătatePlacenta accreta: simptome, riscuri și tratament

Placenta accreta este o complicație gravă care apare atunci când o parte sau toată placenta rămâne atașată de...308

21 feb 07:33SănătateCare este adevărul despre "burta de bere"

"Burta de bere" este una dintre cele mai mari probleme ale bărbaților. Așadar, este bine de știut dacă este...457

21 feb 07:34SănătateEpidemia de gripă a făcut încă o victimă, numărul deceselor a ajuns la 40

Un bărbat de 51 de ani din Dâmboviţa a murit din cauza gripei, numărul deceselor din sezonul 2019 – 2020 ajungând...298

21 feb 07:34SănătateA început DEZASTRUL: Spitalele private cer majorarea tarifelor decontate de Casa de Asigurări de Sănătate

Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private - PALMED solicită creşterea tarifelor decontate de Casa...429

21 feb 07:34SănătateEfectele devastatoare ale somnului insuficient: Imunitatea și memoria sunt primele victime

Probabil aţi auzit expresia „somn de frumuseţe“, însă puţini ştiu că acesta se referă la faptul că în...522

21 feb 07:34SănătateVin și primele VEȘTI BUNE de pe frontul luptei împotriva coronavirusului!

Șeful Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat, luni, la Geneva, că...1053

21 feb 07:34SănătateMAE anunță faptul că românii de pe vasul unde bântuie coronavirusul ar putea reveni în România

Ministerul de Externe anunță faptul că cei 14 români de pe nava Diamond Princess nu sunt suspecți de coronavirus,...709