REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.9° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.9° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Ninsorile, ploile şi inundaţiile au făcut cel puţin 132 de morţi în Pakistan şi Afganistan

Ninsorile, ploile şi inundaţiile au făcut cel puţin 132 de morţi în Pakistan şi Afganistan

Replica API 14 ianuarie 2020 | 00:00 275

Ninsorile, ploile şi inundaţiile au făcut cel puţin 132 de morţi în Pakistan şi Afganistan în ultimele două săptămâni, au declarat marţi oficiali din cele două ţări, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Cel puţin 93 de persoane au murit şi alte 76 au fost rănite în Pakistan, unde au fost de asemenea semnalate persoane dispărute, în timp ce în Afganistan peste 39 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 60 au fost rănite, potrivit surselor citate.

Condiţiile meteorologice vor continua să se menţină nefavorabile zilele următoare.

Kashmirul pakistanez a fost cea mai afectată regiune, cu 62 de morţi şi 53 de răniţi în ultimele zile, potrivit Autorităţii locale de gestionare a catastrofelor.

Bilanţul a fost confirmat de Mathar Riaz Rana, responsabilul administrativ al Kashmirului pakistanez.

'Avem dificultăţi în operaţiunile de salvare din cauza drumurilor blocate. Echipele noastre de salvare încă încearcă să ajungă în zone izolate', a mai spus el.

Cel puţin 19 persoane şi-au pierdut viaţa şi zece au fost date dispărute în Valea Neelum, unde s-a produs o avalanşă din cauza ninsorilor abundente, potrivit Agenţiei Naţionale pentru Gestionarea Catastrofelor (NDMA).

'Ninsorile abundente şi alunecările de teren au provocat dezastru şi moarte', a scris pe Twitter premierul Imran Khan, adăugând că a cerut intervenţia armatei pakistaneze.

În Valea Neelum, avalanşele au distrus sau afectat peste 150 de case şi magazine, potrivit unui responsabil local.

Zăpada şi ploaia au provocat de asemenea moartea a 31 de persoane şi rănirea altor 23 în sud-vestul Balochistan, a declarat Agenţia de gestionare a catastrofelor din această provincie.

'Majoritatea victimelor au fost femei şi copii', a declarat Mohammad Younus, un oficial al agenţiei.

Forţe paramilitare au fost mobilizate pentru a salva sute de turişti blocaţi în districtul Kan Mehtarzai, a declarat Imran Zarkon, şeful acestei autorităţi provinciale.

În Afganistan, 'majoritatea pagubelor şi cele mai multe dintre victime provin din prăbuşirea unor acoperişuri din cauza ninsorilor şi ploilor abundente' din sudul şi vestul ţării, a declarat Ahmad Tamim Azimi, un purtător de cuvânt al Autorităţii naţionale afgane pentru gestionarea catastrofelor (ANDMA).

În provincia Herat, şapte membri ai aceleiaşi familii au murit după ce acoperişului casei lor s-a prăbuşit, a adăugat oficialul afgan.

'Peste 300 de case au fost complet distruse sau parţial avariate în provinciile din vest şi din est', a mai spus el.

Mai multe drumuri principale au fost închise în provinciile din centrul şi nordul ţării din cauza căderilor de zăpadă.

Operaţiunile de salvare şi trimiterea de ajutoare după producerea unor catastrofe naturale sunt adeseori afectate de lipsa de echipamente în Afganistan. Starea mediocră a infrastructurilor îngreunează, de asemenea, accesul echipelor de salvare în zonele izolate.

Sursa: stiripesurse.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614