REPLICA ONLINE CONSTANTA

14° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
14° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Noi restricții impuse de Guvern bisericilor

Noi restricții impuse de Guvern bisericilor

Replica API 3 decembrie 2020 | 00:00 1766

Raed Arafat și reprezentanții cultelor din România au avut o ședință în care s-au stabilit condițiile în care se vor desfășura slujbele de Crăciun și de Anul Nou.

În urma discuțiilor s-a ajuns la concluzia că trebuie impuse noi restricții, dar toate vor fi cuprinse într-un ghid, așa cum cere, de mai multe luni, reprezentantul României la OSCE în panelul de experți pe libertate religioasă, Cătălin Raiu.

Oamenii vor putea participa la liturghiile de Crăciun şi de Anul nou în interiorul bisericilor, scrie realitatea.net, citată de stiripesurse.ro.

Potrivit ghidului de reguli pentru organizarea slujbelor, în primul rând, credincioşii vor păstra în interior o distanţă de 2 metri, afară de 1 metru şi jumătate şi vor avea masca de protecţie care să le acopere atât gura cât şi nasul. Tot în ghid se specifică şi faptul că preoţii trebuie să se asigure că sunt dezinfectate toate obiectele şi suprafeţele comune la care ajung oamenii. Trebuie precizat că cel mai important obiect ce este atins de către credincioși, în comun, este lingurița de împărtășanie.

Şi în cazul rugăciunilor pe care preotul le face la domiciliu există nişte reguli. De pildă, de Bobotează când vor merge cu crucea în casele oamenilor, preotul trebuie să respecte o distanţă de 2 metri între celelalte persoane şi să poarte masca de protecţie.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Astia chiar au ce au cu religia. Inchinatu acasa te departeaza in timp de religia ta. Stia si comunismu asta. Pana si musulmanii zic sa te duci macar o data in viata la Mecca. O sa ma rog la supermarket si in transportul in comun sau cu sirul de masini care pleaca pe valea Prahovei la munte. O sa ma rog in circumscriptia de votare sau la lucru. Acolo e voie.
4
2
Cine crede in Dumnezeu se poate ruga si inchina si acasa, inchisoare, pat de spital ..., nu e nevoie sa mearga intr-o biserica
1
5
E bine si asa. Avem nevoie mai mult decat oricand de Doamne Doamne. Doamne ajuta!
4
0
Eu cand sug piticul am distanta corespunzatoare.La votare nu este nevoie sa pastrati distanta doar sa ma votati pe mine fascistul
8
3

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218