rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 29 noiembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Noi restricții severe sunt așteptate în Italia. Călătoriile în scop turistic sunt interzise

Noul Guvern italian este așteptat să emită un decret ce va fi valabil timp de o lună, începând cu 6 martie, cu interdicții și restricții inclusiv în preajma Sărbătorilor Pascale, potrivit agenției ANSA. Călătoriile în scop turistic vor fi interzise iar deplasările dintr-o regiune în alta se vor face doar din motive întemeiate, scrie digi24.ro

Conform sursei citate, ar putea fi prelungită interdicția de deplasare între regiuni până pe data de 27 martie. Vor fi permise revenirea la locuința de reședință și deplasările dintr-o regiune în alta însă doar din motive de serviciu, sănătate sau urgențe.

De asemenea, vizitele la o gospodărie vor fi permise în zona galbenă, o singură dată pe zi, între orele 5:00 și 22:00 și pot fi făcute de către două persoane, plus copii sub 14 ani, potrivit Mediafax.

Totodată, italienii vor putea merge la o a două casă chiar dacă aceasta se află în zona roșie, însă doar pentru reuniuni de familie. Cu toate acestea, în unele cazuri, regiunile pot decide , mai ales în zonele cu risc epidemiologic, interzicerea acestor deplasări.

Sălile de sport și piscinele vor rămâne închise iar sporturile de echipă vor fi interzise. Rămâne însă permisă activitatea fizică individuală în aer liber, precum mersul pe jos, mersul cu bicicleta sau alergarea.

În ceea ce privește cinematografele și teatrele, ministrul pentru Afaceri Regionale, Mariastella Gelmini a anunțat că ar putea fi redeschise în luna aprilie.

Barurile și restaurantele rămân deschise în zona galbenă, însă doar până la ora 18:00.

sâmbătă, 27 februarie 2021846
SKINMED CLINIC, Centrul de Excelență Dermatologie București
GANDUL.RO
Adevărul despre starea lui Vârciu! Vești crunte: 'Toate analizele pe care le-am făcut...'
Comentarii
mai mult...Mapamond
29 noi 00:00MapamondAmbasadorii chinez şi rus critică împreună 'Summitul pentru democraţie', proiectul lui Joe Biden

Într-un articol comun, ceea ce reprezintă un eveniment rar, ambasadorii Chinei şi Rusiei la Washington au criticat...113

29 noi 15:30MapamondSUA: Un copil de 5 ani, împuşcat mortal în timpul filmării unui videoclip de către un grup de adolescenţi116
29 noi 19:25MapamondUn cutremur puternic cu magnitudinea de 7,5 a lovit Peru198
29 noi 19:25MapamondOmicron continuă să se răspândească în lume

Noua variantă de coronavirus Omicron a continuat să se răspândească în întreaga lume duminică, două cazuri...276

29 noi 15:25MapamondÎn fața tulpinii Omicron, Isrelul își închide granițele676
29 noi 15:24MapamondJoe Biden, avertizat de dr. Anthony Fauci: Varianta Omicron este posibil deja în SUA325
29 noi 15:26MapamondObligativitatea purtării măştilor sanitare revine în Danemarca

Guvernul Danemarcei a reintrodus obligativitatea purtării măştilor sanitare începând de luni în contextul...214

29 noi 15:27MapamondFranța trece la măsuri extreme: Carantină pentru cei vaccinați515
29 noi 15:23MapamondPANICĂ în Europa! Probabilitate mare ca varianta OMICROM de Covid-19 să fie prezentă și în Germania426
29 noi 15:20MapamondȚara în care 100% din populație a fost vaccinată antiCovid cu cel puțin o doză

Întreaga populaţie din Emiratele Arabe Unite care este eligibilă pentru vaccinare împotriva COVID-19 a primit "cel...463

29 noi 15:18MapamondOlanda: 61 de pasageri veniți din Africa de Sud suspectați că sunt infectați cu noua variantă Omicron365
29 noi 15:17MapamondKosovo: Un bărbat înarmat a atacat un autobuz plin de elevi. Doi copii au murit503
Vremea
14.6°14.6° - 17.1° luni, 29 noiembrie 2021
ConstanțaUmiditate: 79%
Vânt: 10.2 m/s
Presiune: 993 milibari

Loto
6/49121731292748
5/4018373640326
joker3111171626
Horoscop
mai mult...SPSportRT
29 noi 23:59SportFotbal - Liga I: Universitatea Craiova - FCSB 2-3

FCSB a învins-o pe Universitatea Craiova cu scorul de 3-2 (2-1), duminică seara, în deplasare, într-un meci din...258

29 noi 23:53SportFotbal: Chelsea - Manchester United 1-1, în Premier League

...224

29 noi 23:54SportFotbal: Manchester City - West Ham 2-1, în Premier League

Manchester City este la egalitate de puncte cu liderul Chelsea după ce a învins-o cu 2-1 acasă pe West Ham United,...159

29 noi 23:54SportFotbal - Italia: AC Milan, învinsă cu 3-1 de acasă de Sassuolo

AC Milan a fost învinsă cu 3-1 de Sassuolo, pe San Siro, într-un meci din etapa a 14-a din Serie A, în care Vlad...286

Local
29 noi 23:43LocalBĂRBAT de 27 de ANI, PRINS DROGAT la VOLAN

La data de 27 noiembrie a.c., în jurul orei 23.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Ovidiu au identificat un...491

29 noi 23:43LocalMinor, PRINS la volanul unui AUTOTURISM

La data de 28 noiembrie a.c., în jurul orei 2.20, patrula mixtă, formată dintr-un polițist din cadrul Secției 2 și...326

29 noi 23:44LocalRAZII în CONSTANȚA: AMENZI pe BANDĂ RULANTĂ!

931

29 noi 23:42LocalÎncă 3 DECESE la Constanţa din cauza COVID-19

Până duminică, 28 noiembrie, 56.275 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat, la nivel...457

29 noi 23:42LocalINCENDIU în apropierea municipiului Tulcea

Detașamentul de Pompieri Tulcea a fost solicitat, duminică, 28 decembrie a.c., în jurul orei 17:10, să intervină...193

29 noi 23:43LocalAproape 47.000 de persoane, imunizate în ultimele 24 de ore

Aproape 47.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, conform statisticii realizate duminică de...191

29 noi 23:44LocalPARFUMURI contrafăcute, descoperite la FRONTIERĂ

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit într-o autoutilitară condusă de cu cetățean bulgar în...314

29 noi 23:44LocalZece cetățeni străini descoperiți de polițiștii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Varsand și Nădlac II au descoperit zece...192

29 noi 23:44LocalPrimarul Reșit TANER, RAPORT de ACTIVITATE

407

Politică
29 noi 20:23PoliticăNicolae Ciucă: Contextul crizei sanitare ne obligă să luăm măsuri

Premierul Nicolae Ciucă afirmă, în mesajul de Ziua Bucovinei, la 103 ani de la unirea Bucovinei cu Regatul României,...280

29 noi 20:22PoliticăRafila: Soluţia legislativă privind obligativitatea certificatului COVID la muncă ar trebui adoptată până la finele anului

Soluţia legislativă privind obligativitatea certificatului COVID la locul de muncă ar trebui adoptată până la...524

29 noi 20:22PoliticăRomânia aduce primii bani din PNRR: 15 miliarde de euro intră în țară

361

29 noi 20:24PoliticăBogdan Aurescu, ultimele date despre românii blocați în Africa de Sud

Ministrul de Externe Bogdan Aurescu a anunțat duminică, la Digi24, că în Africa Sud sunt 39 de cetățeni români...235

29 noi 20:24PoliticăAdrian Năstase, avertisment pentru PSD

Adrian Năstase le transmite, duminică, foștilor colegi din PSD un avertisment legat de provocările pe care le vor...479

29 noi 20:23PoliticăFostul principe Nicolae: Am fost ofertat de PSD și PNL

Fostul principe Nicolae a afirmat duminică, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, referitor la o eventuală...321

29 noi 20:22PoliticăCoadă la depunerea demisiilor din PNL: o întreagă organizație pleacă din partid

Alianța cu PSD și faptul că Florin Cîțu este noul președinte al liberalilor provoacă haos în partid. Întreaga...781

29 noi 20:21PoliticăEmil Boc: „PSD-PNL sunt ca două echipe rivale care dau totul când joacă pentru națională“

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat vineri că noul guvern PSD-PNL-UDMR trebuie să ducă la capăt...411

29 noi 20:21PoliticăGheorghiță, despre noua variantă de coronavirus: Ne îngrijorează foarte mult potențialul impact

480

Interviuri
13 noi 00:11InterviuriMihai LUPU: RAJA nu poate fi preluată de PSD! Video

Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a fost prezent în studioul Replica, vineri, 12 noiembrie....2932

23 noi 19:11InterviuriDELICOTI vrea să TRANSFORME comuna Poarta Albă în oraș! VIDEO

Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, a fost în studioul Replica, luni, 22 noiembrie. În cadrul interviului au...1695

26 noi 00:17InterviuriCaragheorghe, USR: Primarul MINTE; noi ne-am întâlnit cu oamenii din PENINSULĂ! Video

1396

10 noi 00:12InterviuriIonuț RUSU: De sărbători, Constanța va avea ILUMINAT FESTIV de poveste! Video

Viceprimarul Constanței, Ionuț Rusu, a fost prezent în studioul Replica, marți, 9 noiembrie. În cadrul interviului...4777

26 noi 00:14InterviuriCristian Cîrjaliu: Am PIERDUT un an DEGEABA din cauza consilierilor USR! Video

Cristian Maricel Cârjaliu a fost prezent în studioul Replica de Constanța, joi 25 noiembrie, pentru a răspunde, în...2214

27 noi 00:08InterviuriDr. CEALERA: NU avem CAZURI grave la persoane VACCINATE! VIDEO

Medicul Ionuț Cealera, managerul Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, a fost prezent, vineri, 26 noiembrie,...2213

6 noi 00:10InterviuriSENATORUL USR Remus NEGOI: Sunt ZVONURI că vicele USR, al CJ, ar putea fi schimbat

Economia românească este pe perfuzii, sistemul sanitar este în comă, în educație este haos, însă niciunul dintre...1701

28 oct 00:08InterviuriCICU, de la GARDA de COASTĂ: Au fost depistate 22 de MAȘINI de LUX FURATE sau folosite la INFRACȚIUNI

Cristian Cicu, directorul Gărzii de Coastă, a fost prezent în studioul Replica, miercuri, 27 octombrie. În cadrul...3394

27 oct 00:10InterviuriPrim PROCURORUL TELICEANU: Stelian Ion a avut intenții bune, dar NU și PUTERE. Video

3139

Monden
29 noi 00:00Monden'House of Gucci' şi Lady Gaga iau cu asalt cinematografele din Statele Unite

Los Angeles, 26 nov/ Agerpres/ - După debutul său strălucit în cinematografiei cu "A Star is Born" (2018), Lady Gaga...144

29 noi 00:00MondenStephen Sondheim, o legendă a musicalurilor americane, a murit la vârsta de 91 de ani

Compozitorul şi textierul Stephen Sondheim, considerat o legendă a musicalurilor de pe Broadway şi devenit celebru...108

29 noi 00:00MondenUn film despre efectele pandemiei de COVID-19, desemnat cel mai bun lungmetraj la 'Oscarurile Asiei' 2021

105

29 noi 00:00MondenNicole Cherry a născut o fetiță! Prima imagine cu micuța, din maternitate

Bucurie mare în familia cântăreței Nicole Cherry, după ce aceasta a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă....161

29 noi 00:00MondenChinurile Maiei Morgenstern după ce a jucat în Patimile lui Hristos: „Am fost agresată și scuipată“

Maia Morgenstern (59 de ani) a făcut dezvăluiri cutremurătoare pe tema Holocaustului, dar și despre agresiunile...213

29 noi 00:00MondenCântăreaţa Adele, pe primul loc atât în topul single-urilor, cât şi în topul albumelor din Marea Britanie

Cântăreaţa britanică Adele a realiza o performanţă rară, clasându-se simultan pe primul loc atât în topul...100

29 noi 19:25MondenFlorin Oprițescu a MURIT: Actorul avea doar 42 de ani

Florin Opriţescu, cel mai cunoscut actor român care juca în producţii spaniole, a murit. Actorul a murit în cursul...2456

29 noi 18:41MondenCorul Madrigal va susţine în Italia un concert dedicat Zilei Naţionale a României

Corul Naţional de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, va susţine un Concert...155

29 noi 20:19MondenBryan Adams testat pozitiv pentru Covid-19, a doua oară într-o lună

339

Mapamond
29 noi 15:26MapamondObligativitatea purtării măştilor sanitare revine în Danemarca

Guvernul Danemarcei a reintrodus obligativitatea purtării măştilor sanitare începând de luni în contextul...214

29 noi 15:27MapamondFranța trece la măsuri extreme: Carantină pentru cei vaccinați

Oamenii care au intrat în contact cu persoane infectate cu Omicron vor sta în carantină chiar dacă sunt vaccinați,...515

29 noi 15:23MapamondPANICĂ în Europa! Probabilitate mare ca varianta OMICROM de Covid-19 să fie prezentă și în Germania

426

29 noi 19:25MapamondOmicron continuă să se răspândească în lume

Noua variantă de coronavirus Omicron a continuat să se răspândească în întreaga lume duminică, două cazuri...276

29 noi 15:25MapamondÎn fața tulpinii Omicron, Isrelul își închide granițele

Israelul a anunţat sâmbătă că va interzice intrarea tuturor străinilor în ţară şi va reintroduce tehnologia de...676

29 noi 15:24MapamondJoe Biden, avertizat de dr. Anthony Fauci: Varianta Omicron este posibil deja în SUA

Preşedintele american Joe Biden a fost informat despre cele mai recente evoluţii legate de noua variantă a...325

29 noi 15:20MapamondȚara în care 100% din populație a fost vaccinată antiCovid cu cel puțin o doză

Întreaga populaţie din Emiratele Arabe Unite care este eligibilă pentru vaccinare împotriva COVID-19 a primit "cel...463

29 noi 15:18MapamondOlanda: 61 de pasageri veniți din Africa de Sud suspectați că sunt infectați cu noua variantă Omicron

61 de persoane care au aterizat la Amsterdam cu două curse din Africa de Sud au fost testate pozitiv pentru Covid-19,...365

29 noi 15:17MapamondKosovo: Un bărbat înarmat a atacat un autobuz plin de elevi. Doi copii au murit

503

Sănătate
29 noi 15:00SănătatePastila anti-COVID-19 de la Merck este eficientă, dar nu și pentru femeile însărcinate

Pastila anti-COVID-19 dezvoltată de grupul farmaceutic Merck este eficientă în tratarea persoanelor infectate cu noul...239

29 noi 15:01SănătateRisc extrem de ridicat ca varianta Omicron să se răspândească în Europa

Riscul este "de la ridicat la foarte ridicat" ca noua variantă de COVID-19, numită Omicron şi detectată iniţial în...613

29 noi 15:02SănătateCoronavirus - Rafila: Românii care vin din sudul Africii vor sta în carantină!

320

29 noi 14:56SănătateConstrucția a trei spitale regionale din România: 'Este șocant, banii au fost virați din 2019'

Europarlamentarul Corina Creţu a declarat că acum, când se negociază programele operaţionale, o prioritate a...481

29 noi 14:57SănătateIată ce diferență face booster-ul în privința imunității naturale

Protecţia oferită de boosterul anti-COVID este mai mare decât „imunitatea naturală”, spun oamenii de ştiinţă...383

29 noi 14:59SănătateCoronavirus - Valul 5 bate la ușă: 'Este cronica unei nenorociri anunţate'

Medicul Mihai Craiu susţine că, în condiţiile în care numărul persoanelor care se vaccinează în România este...387

29 noi 15:04SănătateRafila, despre noua tulpină: „Va ajunge și în România, sigur“

Se știu foarte puține date despre tulpina nouă, descoperită în Africa de Sud, iar România ar putea emite...785

29 noi 15:05SănătateTulpina super-mutantă de coronavirus a primit numele Omicron

Experții OMS au decis vineri că noua variantă de coronavirus secvențiată de cercetătorii din Africa de Sud este o...640

29 noi 15:08SănătateAplicaţia care îţi spune ce conţine fiecare aliment cumpărat, lansată în România

423

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT