REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
14.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Noile legi privind achiziţiile publice intră joi în vigoare

Noile legi privind achiziţiile publice intră joi în vigoare

Replica API 26 mai 2016 | 00:00 226

Noile legi privind achiziţiile publice intră joi în vigoare, iar normele de aplicare urmează să fie adoptate în Guvern pe 31 mai, potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP).

Preşedintele ANAP, Bogdan Puşcaş, declara marţi că angajamentul Guvernului este ca în data de 31 mai să fie aprobate Hotărârile privind normele de aplicare.

'Odată cu cele patru legi (ale achiziţiilor publice n.r.), ANAP a repornit un proces de transformare a legislaţiei secundare. Vor fi trei norme de aplicare, care se vor concretiza prin HG, dar am avut deja o etapă de preconsultare publică. Acum sunt în forma semi-finisată pe site-ul agenţiei, urmând ca în perioada următoare să integrăm şi observaţiile ministerelor de linie. Angajamentul Guvernului este ca pe 31 mai să reuşim aprobarea acestor HG', a declarat preşedintele ANAP, Bogdan Puşcaş.

Potrivit acestuia, normele privind concesiunile de servicii şi cele de lucrări ar putea să mai întârzie, pentru că necesită o atenţie mai mare, având în vedere că se urmăreşte deblocarea unor proiecte de infrastructură mare, care au aşteptat ani de zile noile prevederi cu privire la parteneriatul public privat.

ANAP precizează că pentru determinarea ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic, prin noul pachet se aplică unul dintre următoarele criterii de atribuire: preţul cel mai scăzut, costul cel mai scăzut, cel mai bun raport calitate-preţ, cel mai bun raport calitate-cost. Pentru a facilita accesul IMM-urilor, prin noile legi se vor utiliza reguli de împărţire pe loturi a contractului de achiziţie publică. Autorităţile contractante vor trebui să justifice decizia de a nu recurge la atribuirea contractului pe loturi, potrivit economica.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367