REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.5° ConstanÈ›a Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
10.5° ConstanÈ›a Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Notar trimis în judecată după ce a parafat o vânzare-cumpărare cu acte false

Notar trimis în judecată după ce a parafat o vânzare-cumpărare cu acte false

Replica API 22 noiembrie 2011 | 00:00 2374

Clienţii i-au dat ţeapă

Clienţii i-au dat ţeapă

Un notar public din oraşul Ovidiu a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, pentru comiterea infracţiunii de neglijenţă în serviciu. Totodată, pe lângă notarul public, a fost deferit justiţiei şi Gheorghe Tudor, de 62 de ani, agent de pază la SC City Protect SRL Constanţa, pentru complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals privind identitatea, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi înşelăciune.

În sarcina notarului Doina Gheorghe s-a reţinut că a întocmit un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil, în baza unor acte de identitate false. Notarul se pare că a căzut victimă unor persoane rău intenţionate, care aveau interesul de a pune mâna pe un apartament din Cernavodă. Totul a început în urmă cu 4 ani, când Florentina Brânză, o tânără din Cernavodă, aproape că a fost scoasă afară din apartamentul respectiv, de mai mulţi bărbaţi, care i-au fluturat în faţă un act de vânzare cumpărare, încheiat tatăl ei, Gheorghe Brânză, şi unul dintre indivizi, Costin Samir Lupu. Ciudat este că, aşa cum era să se declare şi la Poliţie ulterior, acest contract nu avea cum să existe, în mod legal, întrucât Gheorghe Brânză, tatăl Florentinei Brânză, era decedat de 8 ani. Astfel, au fost sesizate organele de anchetă, iar procurorii au decis că notarul care a întocmit acel contract de vânzare-cumpărare, Doina Gheorghe, trebuie să răspundă pentru neglijenţă, întrucât a fost tras pe sfoară. Poliţiştii au mai descoperit că agentul de pază Tudor Gheorghe a contribuit la falsificarea documentelor care au stat la baza întocmirii actului notarial.

A înşelat vigilenţa notarului, iar acum cere despăgubiri

Anchetatorii au stabilit că, în faţa notarului, s-au prezentat mai multe persoane, iar una se dădea drept Gheorghe Brânză, proprietarul apartamentului, care deţinea un buletin falsificat. A fost încheiat actul notarial, apartamentul a fost plătit cu 11.900 de euro, fără ca fiica defunctului să ştie ce se întâmplă în acel moment. Odată ce poliţiştii au intrat pe fir, familia lui Gheorghe Brânză a obţinut în instanţă desfiinţarea actului notarial, însă cei care au achitat contravaloarea imobilului, respect Costin Samir Lupu şi ceilalţi, nu şi-au mai primit banii înapoi, motiv pentru care s-au constituit părţi civile în procesul intentat notarului. Primul termen în acest dosar va avea loc azi, 22 noiembrie, la Curtea de Apel Constanţa.

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614