Nou caz de suicid la Tulcea: Un bărbat de 37 de ani, tată a 3 copii, găsit spânzurat de grinda casei
Nou caz de suicid la Tulcea: Un bărbat de 37 de ani, tată a 3 copii, găsit spânzurat de grinda casei
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPolițiștii din cadrul Postului de Poliție Cerna, județul Tulcea, au fost sesizați, la data de 10.01.2025, de către o femeie de 34 de ani, din localitatea Traian, cu privire la faptul că, în cursul zilei de 09.01.2025, ar fi avut un conflict spontan cu soțul său fiind nevoită să părăsească domiciliul, aceasta având emis totodată un ordin de protecție împotriva bărbatului.
La fața locului s-au deplasat polițiștii care l-au găsit pe bărbatul de 37 de ani spânzurat de o grindă a unei anexe aflate în locuința unde a avut loc conflictul dintre acesta și soția sa.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție, violență în familie și ucidere din culpă.
Bărbatul de 37 de ani care și-a pus capăt zilelor după cearta cu soția era tată a trei copii. Pe internet, rudele și prietenii au transmis zeci de mesaje de condoleanțe.
„Sincere condoleanțe! Păcat de tinerețea lui, păcat de copii, de soție, că nu e ușor să crești singură trei copii! Dumnezeu să-l odihnească în pace!“
„De ce frățiorul meu ai ales să-ți închei socotelile cu viața, de ce nu te-ai gândit la noi, la copiii tăi? De ce ai ales să pleci din lumea asta să ne părăsești, acum am înțeles când m-ai luat în brațe ultima dată când ne-am văzut, mi-ai zis sa am grija de mama și de tata... tu erai singurul care mai țineai la mine, îmi pare rău fratele meu că nu pot fi lângă tine sa te conduc pe ultimul drum, dar să știi că o să te port în suflet și în gând mereu. Drum lin către îngeri frățiorul meu drag!“
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News