rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 28 ianuarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Noua Zeelandă: Cel puţin cinci morţi şi circa 20 de răniţi în urma erupţiei vulcanului de pe White Island

Cel puţin cinci persoane au murit, circa 20 au fost rănite, iar altele sunt date dispărute, luni, după erupţia ''neaşteptată, dar nu neobişnuită'' a vulcanului de pe White Island (Insula Albă) din nordul Noii Zeelande, informează luni Reuters.

Numărul victimelor ar putea fi, însă, mai mare pe White Island, unde vulcanul a erupt la ora locală 14:11 (1:11 GMT), a indicat poliţia.

Potrivit Reuters, dintre cele circa 50 de persoane - unele dintre acestea fiind turişti de pe vasul de croazieră ''Ovation of the Seas'' - 23 au fost salvate, însă altele erau încă pe insulă, unele dintre acestea chiar pe marginea craterului, cu câteva minute înainte de momentul erupţiei.

Reprezentanţii St. John Ambulance au anunţat că până la 20 de persoane ar fi fost rănite în urma erupţiei adăugând că o staţie mobilă de triaj a fost trimisă la faţa locului. Organizaţia a indicat că au fost trimise către insulă şapte elicoptere cu medici la bord.

Michael Schade din San Francisco se numără printre turiştii aflaţi pe insulă chiar înainte de erupţie. Într-o înregistrare video publicată de el pe Twitter în timp ce se îndepărta cu barca de insulă se poate vedea cum un nor uriaş de cenuşă albă se înalţă pe cer, deasupra unui grup de turişti înspăimântaţi aflaţi pe ţărm. ''E atât de greu de crezut'', a spus Schade. ''Întregul nostru grup din tur stătea literalmente pe marginea craterului principal cu nici 30 de minute înainte'', a adăugat turistul.

O cameră video montată pe vârful vulcanului şi operată de agenţia ştiinţifică neozeelandeză GeoNet a filmat grupurile de persoane care s-au apropiat de marginea craterului în ora de dinainte de erupţie.

La ora 14:00 camera a surprins un grup de oameni - puncte minuscule în raport cu vastul vulcan - chiar pe marginea craterului. La ora 14:10 - cu doar un minut înainte erupţie - grupul se îndepărtează de aceasta.

White Island se află la aproximativ 50 kilometri de coasta de est a Insulei de Nord, iar nori uriaşi de cenuşă au fost vizibili de pe principala insulă din Noua Zeelandă.

Potrivit vulcanologilor, norii de cenuşă au ajuns la o înălţime de până la 3.658 metri.

"Ştim că erau mai mulţi turişti, din Noua Zeelandă şi din străinătate, pe insulă sau în jurul ei, azi", la momentul erupţiei, a indicat premierul Jacinda Ardern în cadrul unei conferinţe de presă. ''Ştiu că va suscinta multă îngrijorare şi nelinişte pentru cei care au avut oameni dragi pe sau în jurul insulei la acel moment. Îi pot asigura că poliţia face tot ceea ce se poate'', a adăugat premierul.

Premierul australian Scott Morrison a scris pe Twitter că printre persoanele afectate se numără australieni şi că Guvernul încearcă să afle mai multe. Douăzeci şi patru de australieni se aflau pe White Island când a erupt vulcanul, conform media australiene.

''Ovation of the Seas'' este o navă de croazieră cu 16 punţi deţinută de Royal Caribbean Cruises, cu o capacitate de aproape 5.000 de pasageri şi un echipaj de aproximativ 1.500 de persoane. Acesta se află în prezent în port în Tauranga, pe Insula de Nord, într-o croazieră care a început la Sydney la data de 3 decembrie.

''Putem confirma că mai mulţi dintre oaspeţii noştri se aflau astăzi în turul insulei'', a confirmat un reprezentant al companiei într-o declaraţie transmisă prin e-mail, citată de Reuters. ''Nu avem detalii suplimentare la acest moment'', a adăugat compania.

Erupţia a fost neaşteptată, însă nu neobişnuită, a explicat un specialist. ''Erupţii bruşte, neaşteptate, ale unor vulcani precum White Island, se pot produce în orice moment'', a declarat Shane Cronin, vulcanolog la Universitatea din Auckland, citat de Australia Science Media Centre.

Serviciul de monitorizare GeoNet a ridicat nivelul de alertă pentru vulcanul de pe White Island în luna noiembrie din cauza unei intensificări a activităţii vulcanice.

Săptămâna trecută, un vulcanolog GeoNet, Brad Scott, a declarat în cadrul unui raport că activitatea vulcanică moderată a continuat pe White Island, fiind observate degajări substanţiale de gaze şi aburi.

Zonele limitrofe au devenit periculoase din cauza erupţiei, a indicat într-un comunicat Agenţia Naţională pentru Situaţii de Urgenţă indicând că cenuşa ar putea afecta mai multe regiuni.

''Erupţia de scurtă durată'' nu a prezentat semne de escaladare, a anunţat agenţia neozeelandeză GNS Science.

Vulcanul de pe White Island este unul dintre cei mai activi din Noua Zeelandă.

Cea mai recentă erupţie letală a vulcanului de pe White Island a avut loc în anul 1914 când au murit 12 lucrători într-o mină de sulf.

Peste 10.000 de persoane vizitează vulcanul în fiecare an.

Vulcanul ''Whakaari'', aşa cum este numit în maori, este cel mai activ din Noua Zeelandă, cu o activitate vulcanică continuă în ultimii 150.000 de ani, potrivit GeoNet.

Aproximativ 70 de procente din vulcan se află în apă, aceasta fiind cea mai mare structură vulcanică din Noua Zeelandă.

agerpres.ro

marţi, 10 decembrie 2019503
Comentarii
mai mult...Mapamond
28 ian 00:00MapamondBrexit: Regatul Unit părăseşte UE, dar rămân multe semne de întrebare privind viitoarea relaţie

Zeci de mii de eurosceptici vor celebra, la Londra şi în alte oraşe britanice, 'Ziua Brexit' înaintea ieşirii...63

28 ian 00:00MapamondItalia: Lovitură dură pentru Salvini, Liga pierde în Emilia-Romagna55
28 ian 00:00MapamondCroaţia: Un elicopter militar s-a prăbuşit în Marea Adriatică53
28 ian 00:00MapamondCoronavirus - China - Numărul cazurilor ar fi depăşit 40.000, susţine o echipă de cercetători din Hong Kong

Guvernele ar trebui să ia măsuri ''draconice'' pentru restrângerea deplasărilor populaţiei dacă doresc limitarea...58

28 ian 00:00MapamondSenatorul belgian Hendrik Daems, desemnat preşedinte al APCE58
28 ian 00:00MapamondTrei rachete au căzut pe ambasada americană din Bagdad61
28 ian 00:00MapamondChina, al doilea cel mai mare producător de arme în lume

China, care în urmă cu un deceniu încă era dependentă de importurile de arme, este acum al doilea cel mai mare...54

28 ian 00:00MapamondSUA: Donald Trump neagă afirmaţiile lui John Bolton privind dosarul ucrainean57
28 ian 00:00MapamondUn avion de pasageri iranian a ieşit de pe pistă direct în autostradă; pasagerii sunt în siguranţă54
28 ian 00:00MapamondHong Kong - Coronavirus: Manifestanţii au atacat o clădire ce urma să devină centru de carantină

Manifestanţii din Hong Kong au lansat duminică seară cocktailuri Molotov asupra unei clădiri neocupate unde...55

28 ian 00:00MapamondRusia - Autorităţile anunţă testarea în clinicile din China a 30 de medicamente împotriva noului coronavirus35
27 ian 00:00MapamondSUA: Trump e auzit ordonând înlăturarea Mariei Yovanovitch, într-o înregistare video303
Vremea
5° - 7° marţi, 28 ianuarie 2020
ConstanțaUmiditate: 87%
Vânt: 5.41 m/s
Presiune: 1013 milibari

Loto
6/4991823283545
5/4071420222330
joker10202831456
Horoscop
mai mult...SPSportRT
28 ian 00:00SportSimona Halep, sigură de locul 2 WTA la finalul Australian Open. Cum arată clasamentul acum

...70

28 ian 00:00SportItalienii anunță că Răzvan Marin este dorit de Fiorentina, cea care oferă 12 milioane de euro

...74

28 ian 00:00SportBorussia Dortmund este aproape de o nouă mutare importantă, după Haaland: Emre Can, de la Juventus

Emre Can a fost dorit și de către Manchester United în această iarnă, însă a refuzat deoarece a jucat în trecut...71

28 ian 00:00SportIlie Năstase, sfaturi înțelepte pentru Simona Halep: 'Trebuie să fie foarte concentrată la turneele de Mare Șlem, nu la locul 1'

Ilie Năstase spune că i-a oferit un sfat Simonei Halep, transmițându-i sportivei din Constanța să se concentreze...63

Local
28 ian 00:09LocalLucrările de consolidare a malului din zona localităţii Cumpăna, la un pas să fie SISTATE?

În mai 2019, în localitatea Cumpăna din județul Constanța, o porțiune de aproximativ 30 de metri din strada...1458

28 ian 00:00LocalProgramul cu interferon free pentru pacienții cu hepatita C nu a fost reluat

Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) solicită Casei Naționale de Asigurări de...107

28 ian 00:00LocalȚara Piticilor din Parcul Tăbăcărie, un univers al basmelor copilăriei

Țara Piticilor din Parcul Tăbăcărie devine un loc din ce în ce mai atractiv pentru cei mici, iar asta au putut...109

28 ian 14:18LocalÎncă o mașină a luat foc la Năvodari, pe aceeași stradă!

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, luni, 27 ianuarie, pe strada Plopilor din...131

28 ian 00:00LocalCondamnat pentru act sexual cu un minor!

Polițiștii Postului de Poliție Ceamurlia de Jos împreună cu cei ai Serviciului Investigații Criminale al IPJ...132

28 ian 00:00LocalDoi indivizi din județul Constanța, ARESTAȚI după ce au FURAT mai multe animale dintr-o fermă

Urmare a cercetărilor în cazul săvârșirii unei infracțiuni de furt, polițiști din cadrul Serviciului de Ordine...347

28 ian 00:00LocalPolițiștii constănțeni în alertă, după ce o femeie a fost dată dispărută

Poliţiştii constănțeni au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei femei, de 28 de ani din localitatea...113

28 ian 00:00LocalConstănțeni, dacă aveți haine pe care nu le purtați, lăsați-le în containere

Dacă aveți haine pe care nu le mai purtați, nu le aruncați! Aduceți-le în containerele amplasate de Primăria...216

28 ian 00:00LocalLansarea cărții 'Aneta Forna Christu - Păpușarul cu suflet de copil' la Teatrul Căluțul de mare

La Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare” Constanța se va lansa vineri, 31 ianuarie, de la ora 11.30,...83

28 ian 00:00LocalMoaștele Sfintei Matrona din Moscova, la Constanța

Biserica Ortodoxă, joi, 30 ianuarie, îi serbează pe Sfinţii Trei Ierarhi. În zilele împăratului Alexie Comnen,...91

Politică
28 ian 00:00PoliticăKlaus Iohannis: Dacă va trece moţiunea de cenzură, tot pe Ludovic Orban îl voi propune premier

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni că, în cazul în care va fi adoptată moţiunea de cenzură, îl va...55

28 ian 00:00PoliticăPNL: Guvernul începe runda 2 de verificări pe PNDL

La solicitarea parlamentarilor PNL, Ministerul Dezvoltării va inventaria toate lucrările din teritoriu efectuate de...71

28 ian 00:00PoliticăUSR se declară împotriva propunerii PNL de alegere a preşedinţilor de consilii judeţene de către consilieri

Uniunea Salvaţi România (USR) a anunţat că este împotriva iniţiativei PNL de a modifica legea de alegere a...61

28 ian 00:00PoliticăCîţu: Ordonanţa care va obliga ANAF să ridice popririle pe conturi, în şedinţa de guvern de marţi

Ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, a anunţat că marţi, cel mai probabil, va fi adoptat în şedinţa de guvern...63

28 ian 00:00PoliticăDaniel Dragoş Tănăsoiu, numit şef al Corpului de control al prim-ministrului

Daniel Dragoş Tănăsoiu a fost numit în funcţia de şef al Corpului de control al prim-ministrului, printr-o decizie...65

28 ian 00:00PoliticăConducerile USR şi PLUS vor congres de fuziune în iulie. Decizia finală, pe 8 februarie

Birourile Naţionale ale USR PLUS au decis, luni, în şedinţă comună de alianţă, să solicite organizaţiilor un...55

28 ian 00:00PoliticăCîţu: Ministrul de Finanţe e evaluat de Comisia buget-finanţe; unii din Parlament nu au citit Regulamentul şi îşi bat joc

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a afirmat luni că activitatea sa este evaluată de Comisia de buget-finanţe,...59

28 ian 00:00PoliticăPSD se opune proiectului lansat de PNL privind privatizarea programelor de sănătate

PSD se opune proiectului lansat de PNL privind privatizarea programelor de sănătate, argumentând că sănătatea este...56

28 ian 00:00PoliticăDacian Cioloş: Crimele împotriva umanităţii nu îşi au şi nu îşi vor mai avea niciodată locul în Europa

Retorica politică toxică folosită în ultimii ani de diferiţi lideri europeni, pentru a polariza societatea...55

28 ian 00:00PoliticăOrban: România rămâne activă în procesul de păstrare şi întregire a memoriei Holocaustului

România, prin ea însăşi, dar şi ca stat membru al Uniunii Europene, promovează toleranţa între oameni,...67

Monden
28 ian 00:00MondenInna l-a întrecut la bani pe Ilie Năstase. Ce avere are solista

Site-ul CelebrityNetWorth a realizat un top al celor mai bogate vedete din lume, în care intră şi câţiva dintre...60

28 ian 00:00MondenRaluca de la Bambi i-a suflat trofeul rivalei Andreea Tonciu. Blonda a câștigat prima gală „Bravo, ai stil“

Competiţia „Bravo, ai stil! Celebrities” (Kanal D) a început cu dreptul pentru telespectatori, care au parte de un...59

28 ian 00:00MondenDiana Dumitrescu și Diana Munteanu, în cursa pentru postul de prezentatoare a emisiunii „Mireasă“

Diana Dumitrescu și Diana Munteanu se află în cursa pentru câștigarea rolului de prezentatoare a emisiunii...62

28 ian 00:00MondenFlorin Piersic împlinește 84 de ani. Marele actor face naveta în Anglia ca să joace cu casa închisă

Au trecut vremurile când Florin Piersic apărea pe bandă rulantă şi-n filme, şi în piese de teatru. Din 2007,...61

28 ian 00:00MondenCine sunt noii concurenți de la Survivor România. Doi Faimoși și un Războinic au intrat în competiție

Echipele de la Survivor România s-au îmbogățit cu trei noi concurenți. După eliminarea Cristinei Șișcanu și...62

28 ian 00:00MondenGrammy 2020 - Lista câştigătorilor la principalele categorii

Marea şi surprinzătoarea câştigătoare a celei de-a 62-a ediţii a premiilor Grammy este adolescenta californiană...57

28 ian 00:00Monden„Bad Boys for Life“ se menţine în fruntea box-office-ului nord-american

''Bad Boys for Life'', un film cu cascadorii şi explozii spectaculoase, îşi menţine prima poziţie în box-office-ul...56

28 ian 00:00MondenGrammy 2020 - Billie Eilish a câştigat premiul pentru piesa anului

Adolescenta Billie Eilish a câştigat unul dintre cele mai importante premii ale galei Grammy 2020, cel pentru piesa...56

28 ian 00:00MondenGrammy 2020 - Lizzo a câştigat 3 trofee

Solista rap Lizzo a dat startul, duminică seară, celei de-a 62-a gale a premiilor Grammy, la Staples Center din Los...55

28 ian 00:00Monden„Klaus“ şi Netflix, marii câştigători ai galei Annie Awards 2020

Filmul animat "Klaus", produs de Netflix, a dominat categoriile dedicate lungmetrajelor la gala Annie Awards 2020,...59

Sănătate
27 ian 00:00SănătateUntul de cacao: Beneficii și proprietăți

Folosit încă din cele mai vechi timpuri, untul de cacao este astăzi un ingredient des întâlnit în creme de față,...273

27 ian 00:00SănătatePoți face exces de fructe? Află recomandările de consum

Există binecunoscuta recomandare „consumă cinci fructe și legume pe zi”. Este un sfat de care e bine să ții...318

23 ian 07:25SănătateDupă ce a blocat timp de doi ani legea, PSD cere acum vaccinare obligatorie: „Este o necesitate și o urgență”

Legea care prevede obligativitatea vaccinării este blocată de mai bine de doi ani în comisiile parlamentare de la...593

23 ian 07:24SănătateO pacientă le-a luat foc pe masă, dar Ministerul Sănătății dă avizul de funcționare Spitalului Floreasca

Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din București respectă normele de siguranță a pacientului, este concluzia...651

24 ian 00:00SănătateUnsprezece metode eficiente prin care poti tine gripa la distanta

Temperaturile scazute si virusurile gripale iti pun sanatatea in pericol, iar daca vrei sa previi gripa fara sa iti faci...622

24 ian 00:00SănătateCum trebuie gestionate fracturile osoase la vârstnici

Pentru vârstnici, accidentele soldate cu oase fracturate reprezintă o adevărată provocare. În timp ce pentru copii...501

24 ian 16:57SănătateApa minerală: Beneficii și contraindicații

Apa minerală, carbogazoasă sau plată, provine din izvoare de mare adâncime și are o compoziție chimică deosebit...652

24 ian 00:00SănătateBeneficiile antistres ale unui acvariu cu pești

Dacă te gândești să îți iei un acvariu cu pești în casă, atunci te poți aștepta la mai mult decât la un...487

23 ian 00:00SănătateNouă plante care purifică aerul din casă

Unele specii de plante, cum ar fi iedera sau crizantema, îmbunătățesc calitatea aerului prin absorbția anumitor...707

23 ian 07:18SănătateȘcolile și grădinițele din Constanța au primit dezinfectanți și covorașe pentru prevenirea gripei

Școlile și grădinițele din Constanța au primit dezinfectanți și covorașe pentru prevenirea gripei. Cadrele...463