REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
11.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Noua Zeelandă și-a vaccinat 2,5% din populație într-o singură zi

Noua Zeelandă și-a vaccinat 2,5% din populație într-o singură zi

Replica API 18 octombrie 2021 | 13:47 758

Noua Zeelandă și-a vaccinat 2,5% din populație, sâmbătă, în cadrul unui efort larg al guvernului de la Wellington de a accelera campania sa de vaccinare, relatează Reuters.

Cu ajutorul unei strategii bine gândite și cu încurajările venite de la prim-ministra Jacinda Ardern, campania de vaccinare din Noua Zeelandă a reușit performanța de a vaccina 2,5% din populația țării într-o singură zi – 124.669 de doze au fost administrate în țara de aproape cinci milioane de locuitori.

„Ne-am stabilit o țintă și am atins-o, Aotearoa, să mergem mai departe!”, a spus Ardern la un centru de vaccinare, referindu-se la Noua Zeelandă cu numele folosit de Maori.

Noua Zeelandă a fost un exemplu de gestionare bună a pandemiei de coronavirus – țara a controlat transmiterea virusului fără probleme până ce o epidemie provocată de varianta Delta a dus la o creștere serioasă a numărului de cazuri.

Guvernul neo-zeelandez intenționează să adopte o abordare de tipul „a trăi cu Covid”, dar trebuie să grăbească ritmul vaccinării pentru a putea face acest lucru.

41 de noi cazuri au fost raportate sâmbătă, 40 la Auckland, cel mai mare oraș al țării. Metropola se află în lockdown de la jumătatea lui august, în încercarea de a opri transmiterea variantei Delta.

62% dintre neo-zeelandezi sunt vaccinați cu schema completă, iar 83% sunt vaccinați cu cel puțin o doză, scrie digi24.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614