REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
16.2° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

NOUL președinte al Consiliului Judeţean PREGĂTEŞTE DEMITERI în LANŢ! VIDEO

NOUL președinte al Consiliului Judeţean PREGĂTEŞTE DEMITERI în LANŢ! VIDEO

Replica API 30 octombrie 2020 | 08:35 13431

Mihai Lupu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, taie şi spânzură după validarea în funcţie, eveniment ce s-a desfăşurat joi, în prezenţa premierului Ludovic Orban. Acesta transmis şefilor de instituţii să-şi dea demisiile, dacă consideră că nu şi-au făcut treaba şi îi atenţionează pe cei care s-au grăbit, în ultimele zile, să susţină concursuri pentru diferite posturi din CJ şi nu vor mai rămâne... bătuţi în cuie pe funcţii. Lupu a avut cuvinte de laudă la adresa lui Aurel Presură, noul director de la RAJA, pe care şi-l doreşte, în continuare, pe funcţie. În schimb, se clatină scaunul şefului de la DGASPC, Petre Dinică, dar şi scaunul şefului de la RAJDP, Lucian Lungoci. O atenţie sporită o are Spitalul Judeţean Constanţa şi managerul Cătălin Grasa. Mihai Lupu a vorbit mai multe despre acest aspect în cadrul unui interviu acordat ziarului Replica, imediat după depunerea jurământului.

Mihai Lupu

„Vedem în ultimul timp, în fiecare zi sunt concursuri la instituţii, crezând că vor rămâne acești oameni pe posturi. Nu. Sunt hotărât şi le transmit să-şi ia marja de timp, să-şi facă autoevaluarea, ca să nu-i dau eu afară. Vor fi schimbaţi toţi şefii care nu şi-au făcut treaba. Nu acceptăm ca instituţiile să fie politizate. Oamenii care aleg să facă politică, să iasă din instituţii. Atrag atenţia clar că nu admit în CJ elemente de fraudă, de corupţie. Voi analiza tot“, a spus Lupu, după investirea în funcţie. Preşedintele CJ a dezvoltat subiectul, în cadrul unui interviu acordat publicaţiei Replica, după constituirea CJ şi învestirea sa în funcţie. „Sunt nemulţumit de sănătatea din acest județ, sunt nemulțumit de administrarea drumurilor din judeţ, de problema de asistență socială din acest judeţ, de aparatul adminsitrativ din CJ, pentru că nu am văzut niciun proiect care să vină în sprijinul cetăţenilor, să aducă bunăstare instituţiilor. Voi face o evaluare foarte clară şi, în funcţie de atribuţiile şi fişa postului, voi decide exact rămânerea în instituţie sau nu. Sunt proceduri legale pe care le voi respecta”, spune Lupu. „Trebuie evaluată toată reţeaua sanitară din Constanţa”, a mai completat președintele CJ.

Aurel Presură

Aurel Presură, directorul RAJA, în graţiile lui Mihai Lupu

Aurel Presură, fostul director adjunct al RAJA SA, în prezent director general, după ce Felix Stroe a demisionat, se află în graţiile şefului CJ, Mihai Lupu. Acesta din urmă spune că activitatea lui Presură este exemplară. „Domnul Presură e în funcţie şi va participa la selecţia de management a companiei. Este un profesionist, nu e angrenat politic, omul şi-a făcut treaba temeinic. Nu ne jucăm cu angajamentele asumate. Nu schimbăm oamenii doar pentru că vin ai noştri, pleacă ai voştri”, a mărturisit Lupu.

Transportul gratuit al elevilor din judeţ, prioritar pentru Lupu

Preşedintele CJ mai spune că un proiect prioritar pentru el şi pe care-l va pune pe ordinea de zi a primei şedinţe de Consiliu Judeţean îl reprezintă transportul elevilor din judeţul Constanţa. „Am cerut aparatului administrativ să pregătească această ordonanţă, cu toate avizele necesare astfel încât, în prima şedință să aplicăm legea. Nu ştiu de ce PSD nu a făcut asta şi alte lucruri. Esenţial este că nu au putut să gestioneze lucrurile. Au fost sancţionați pentru asta”, a anunțat Mihai Lupu.

Video:

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218