rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 18 octombrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Nu mai poate fi nici Iris, dar nici Naționala de Rock. Minculescu a devenit Mr. ”Bună seara prieteni!”

Rezultatele războiul în instanță pe care l-a pornit împotriva foștilor colegi! Cristi Minculescu nu numai că nu mai are voie să fie Iris, nu-și mai poate spune nici ”Naționala de rock”, așa cum s-a prezentat în ultimele luni. Așa că a devenit solistul trupei... ”Bună seara prieteni!”, scrie Libertatea.

Cum 'Naționala de Rock', sintagma sub care Minculescu, dar și ceilalalți de demisionari din Iris-Doru Borobeică și Valter Popa-, s-a născut în perioada când Iris îi cuprindea pe toți sub aceeași titulatură, și acesta a fost revendicată de ambele părți. Pe de-oparte de Nelu Dumitrescu, deținătorul de drept al mărcii comerciale Iris și de noii săi colegi, de asemenea de Cristi Minculescu. Până la încheierea procesului (următorul termen va fi în tomana a.c.), unul de uzură ce, pe zi ce trece, face să veștejească fosta floare a rock-ul românesc, Cristi Minculescu nu se mai poate prezenta nici Iris, nici Naționala de Rock' și, pentru următoarele apariții va fi Mr 'Bună seara prieteni!', ca va cânta pe zi ori noapte, sintagma ce-I aparține și pe care a făcut-o celebră solistul în ultimii 20 de ani.

Rămas fără dreptul de a se folosi de marca Iris, conform unei decizii a instanței (care a judecat cazul prin ordonanță prezidențială), Cristi Minculescu nu se lasă și continua furibund războiul pentru a anula, tot în sala de judecată, posesia brandului Iris ce aparține lui Nelu Dumitrescu, cel ce a fondat grupul cu patru ani înainte ca popularul solist să vină în componență. Prima data Cristi Minculescu a părăsit Iris după doar doi ani, și a înființat Voltaj.

Timp de un an, pe poața muzicală au fost două grupuri Iris. Cristi Minculescu, Valter Popa și Doru Borobeică au continuat să se prezinte Iris, ca și trupa pe care au părăsit-o (și care s-a reformat cu ajutorul altui membru fondator, Ion 'Nuțu' Olteanu), confuzând fanii. Drept pentru care, ca măsură de prevenție, Nelu Dumitrescu a întocmit ordonanța de interzicere a folosirii de către foștii săi colegi a numelui.

vineri, 10 august 2018409
Comentarii
mai mult...Monden
18 oct 00:00MondenINNA, primul album în limba spaniolă compus integral de ea. Artista prezintă teaserul “YO”

Chiar de ziua ei, așa cum și-a obișnuit fanii, INNA le-a făcut cadou teaser-ul albumului “YO”, în limba...164

18 oct 00:00MondenAmănunte picante despre noul iubit al lui Brigitte Sfăt. Corneliu ar fi încă însurat. Cine l-a dat de gol293
18 oct 00:00MondenDesignerul lui Carmen Iohannis reacţionează după criticile la adresa ţinutelor „primei doamne“: „Văd că foarte multă lume se pricepe mai nou la modă“328
18 oct 19:39MondenBianca Moccia, italianca de 15 ani cu o voce rară, i-a lăsat mască pe jurați la “X Factor”

Bianca Moccia a făcut senzație pe scena X Factor, în ediția de marți seara, 16 octombrie. Are 15 ani, vine din...208

18 oct 00:00MondenLuis Fonsi a doborât șapte recorduri Guinness, cu „Despacito“154
18 oct 00:00MondenAndrea Bocelli, aterizare de urgență. Ce s-a întâmplat cu elicopterul în care se afla166
18 oct 00:00MondenJanet Jackson va primi premiul Global Icon la gala MTV Europe Music Awards 2018

Cântăreaţa americană Janet Jackson va primi premiul Global Icon la ediţia de anul acesta a galei MTV Europe Music...137

18 oct 00:00MondenPatru staruri POP, printre care Bono şi Pharrell Williams, dedică un album muzical...unei pisici moarte137
18 oct 00:00MondenScriitoarea nord-irlandeză Anna Burns a câştigat Man Booker Prize 2018125
18 oct 00:00MondenNetflix şi BBC pregătesc o miniserie "Dracula"

Realizatorii serialului "Sherlock" pregătesc şi o miniserie în trei părţi dedicată celui mai celebru vampir din...144

17 oct 20:43MondenSalman Khan o ajută pe Iulia Vântur în cariera din India. Gestul neașteptat făcut de celebrul actor419
17 oct 00:00MondenEllie White a refuzat să intre în politică. “Nu aș putea juca rolul unei marionete”235
Vremea
19°16.3° - 19° joi, 18 octombrie 2018
cer acoperit de noriUmiditate: 92%
Vânt: 2.36 m/s din ENE
Presiune: 1028.66 milibari

Loto
6/4921924454749
5/4021923303325
joker6171829328
Horoscop
mai mult...SPSportRT
18 oct 00:00SportSimona Halep: Sunt recunoscută cu ușurință pe stradă în România. Avem o țară mică, am nevoie de liniște

Simona Halep s-a retras de la turneul de la Moscova, "Kremlin Cup", din cauza problemelor la spate, însă, până să...426

18 oct 00:00SportCâţi bani încasează FRF pentru calificarea naţionalei U21 la EURO 2019: "Financiar este o..."

Naţionala U21 a României s-a calificat după 20 de ani la un turneu final şi, din punct de vedere financiar, FRF a...665

18 oct 00:00SportCazul Halep, în atenţia WTA. Directorul turneului de la Moscova: Nu ajungem nicăieri

Retragerea Simonei Halep de la turneul WTA de la Moscova din cauza problemelor de la spate nu a rămas fără urmări....812

18 oct 00:00SportProaspăt calificată la EURO 2019, România U21 ar putea juca un amical de lux, cu Franța

România U21 ar putea juca, în noiembrie, pe Arena Naţională, un amical de lux cu naţionala similară a Franţei, de...230

Local
18 oct 01:04LocalLovitură pentru Omar Hayssam. Ce au decis judecătorii!

Magistrații Tribunalului Dâmbovița au respins, miercuri, cererea făcută de Omar Hayssam de întrerupere a...555

18 oct 00:52LocalAtenţie, constănţeni! RADET efectuează probele la rece!

Având în vedere prognozarea scăderii temperaturilor exterioare în următoarea perioadă, RADET Constanța...2085

18 oct 01:06LocalPoliția Română a lansat campania CyberScams. Iată despre ce fraude este vorba!

Poliția Română a lansat, la data de 17 cotombrie a.c., la inițiativa Europol – Centrul European Cybercrime,...384

18 oct 01:05LocalNoutăți privind permisele de călătorie GRATUITE pe autobuzele RATC

Pensionarii care beneficiază de abonamente gratuite pe mijloacele de transport ale Regiei Autonome de Transport în...564

18 oct 01:05LocalS-a dat alarma în școli din Mangalia și Bărăganu! Elevii, instruiți despre situațiile de urgență!

Elevii de la Școala Gimnazială „Emil Gârleanu” din Bărăganu au participat, marți, 16 octombrie a.c., la un...512

18 oct 01:04LocalElevii din Medgidia și Poarta Albă vor da lecții despre alimentația echilibrată!

Sărbătorită în fiecare an în data de 16 octombrie, Ziua Internațională a Alimentației a fost marcată de elevii...311

18 oct 01:02LocalMedicul Loti Popescu a lansat „Alfabetul Sănătății”

O carte pentru inimă, pentru viață și pentru un stil de viață sănătos a fost lansată, vineri, 12 octombrie...434

18 oct 01:02LocalAtenție, constănțeni! Se schimbă programul pentru eliberarea cazierelor

Ca urmare a unor lucrări pe care distribuitorul de electricitate le va desfășura în zona IPJ Constanța, la data de...848

18 oct 01:01LocalDoi șoferi din Constanța s-au ales cu dosare penale!

Polițiștii din cadrul Secției 2 Rurală Mihail Kogălniceanu, la data de 17 octombrie a.c., în jurul orei 2.20, au...316

18 oct 00:52LocalACCIDENT MORTAL la Neptun: o mașină s-a oprit în mai mulți copaci!

Un teribil accident rutier a avut loc miercuri, 17 octombrie, a.c., în urma căruia o persoană și-a pierdut viața....4625

Politică
18 oct 01:09PoliticăAsociaţia lui Vergil Chiţac a obţinut în instanţă suspendarea a două hotărâri ale Consiliu Local Constanţa

De la înființarea Asociației ”Constanța Altfel”, o organizație civică al cărei președinte este Vergil...512

18 oct 01:09PoliticăInspecţia Judiciară s-a autosesizat: Legături suspecte între un procuror cunoscut, Dacian Cioloş şi USR

Inspecţia Judiciară s-a autosesizat pe tema unor legături suspecte între procurorul Bogdan Gabor, fost membru CSM,...407

18 oct 01:08PoliticăComisia Europeană, prima reacţie după adoptarea OUG pentru Justiţie

Oficialii europeni au anunţat că urmăresc cu 'îngrijorare' modificările făcute la legile justiţiei. "Aşa cum...345

18 oct 01:08PoliticăMajorări pentru constănţenii care nu şi-au achitat impozitele la timp!

Serviciul Public de Impozite și Taxe (SPIT) Constanța informează cetățenii care nu au achitat impozitele și taxele...509

18 oct 01:07PoliticăLiviu Dragnea, reacție după Eurobarometru: ‘Ar trebui să convingă oficialii europeni de ceea ce am spus și eu’

Potrivit lui Dragnea informațiile oferite de Eurobarometru arată o situație de fapt în Europa, și anume că tot mai...401

18 oct 01:06PoliticăTudorel Toader vine cu explicații: OUG pe legile justiției nu se aplică retroactiv

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a venit cu o serie de explicații pe OUG privind legile justiției și a explicat...449

18 oct 01:04PoliticăAugustin Lazăr TOARNĂ gaz pe foc în scandalul OUG privind Legile Justiției: 'Şi noi am vrea să ştim ce vreţi să ştiţi dumneavoastră. Este o analiză în curs'

Procurorul general Augustin Lazăr a declarat miercuri dimineaţă, referindu-se la OUG privind justiţia, că este o...375

18 oct 01:03PoliticăCCR discută miercuri trei contestaţii vizând organizarea şi desfăşurarea referendumului pentru redefinirea familiei în Constituţie

Curtea Constituţională discută miercuri trei contestaţii vizând organizarea şi desfăşurarea referendumului...265

18 oct 01:01PoliticăReacția DNA la OUG pe legile justiției - Ce avertisment transmite Anca Jurma

Într-un punct de vedere formulat către CSM, conducerea DNA susține că aplicarea retroactivă a noilor condiții de...552

18 oct 01:00PoliticăLista miniştrilor care vor fi 'executaţi' de CEx-ul PSD

Conducerea PSD a decis convocarea mult așteptatului Comitet Executiv al partidului, în cadrul căruia se va face o...1691

Mapamond
18 oct 00:00MapamondAvionul cu care călătorea Melania Trump, nevoit să aterizeze după ce a fost semnalat fum în cabină

Avionul cu care prima doamnă a SUA, Melania Trump, călătorea miercuri înspre Philadelphia a fost nevoit să...144

18 oct 00:00MapamondErdogan, în vizită în Republica Moldova: Dodon i-a spus că ar dori sabia lui Ştefan cel Mare la Chişinău

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a început miercuri o vizită de două zile în Republica Moldova, unde a...229

18 oct 18:45MapamondAtac armat la un colegiu din Crimeea: Comitetul de anchetă rus face precizări

Comitetul de anchetă rus de pe lângă Parchetul General de la Moscova a declarat că un elev de 18 ani a deschis focul...146

18 oct 00:00MapamondMarine Le Pen: Ungaria lui Orban este mult mai democratică decât Franţa lui Macron

Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, a declarat miercuri că ţara sa se transformă într-un regim autoritar...140

18 oct 00:00MapamondMajoritatea britanicilor ar vota împotriva Brexitului dacă s-ar organiza un nou referendum

Dacă Marea Britanie ar organiza astăzi un alt referendum privind apartenenţa ţării la Uniunea Europeană, este...149

18 oct 00:00MapamondBruxelles: Sute de poliţişti sunt în grevă, în plin summit al Uniunii Europene

Sute de poliţişti din Bruxelles s-au declarat bolnavi pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de condiţiile de...131

18 oct 00:00MapamondExplozie la un colegiu în Crimeea. Rusia spune că o bombă a fost plasată în cantina şcolii; majoritatea victimelor sunt adolescenţi

Explozia produsă miercuri la un colegiu politehnic din oraşul port Kerci (Crimeea) a fost provocată de o bombă...148

18 oct 00:00MapamondHackeri acuzaţi de legături cu Rusia au atacat trei companii est-europene

Mai mulţi hackeri au infectat trei companii energetice şi de transport din Ucraina şi Polonia cu un nou malware...137

18 oct 00:00MapamondAvortul a fost legalizat în statul australian Queensland

Avortul a fost legalizat miercuri în statul australian Queensland, după o dezbatere intensă desfăşurată timp de...142

18 oct 00:00MapamondTraficul în vederea exploatării sexuale, cea mai întâlnită formă de trafic de persoane

Traficul de persoane în vederea exploatării sexuale este cea mai întâlnită formă de trafic de fiinţe umane în...137

Sănătate
16 oct 00:08SănătateSe va extinde clădirea spitalului Municipal Mangalia

Spitalul Municipal Mangalia are o vechime de aproape 60 de ani și se află într-o continuă dezvoltare, iar în...771

4 oct 00:23SănătateŞase decese din cauza virusului West Nile, în ultima săptămână

Nouăsprezece noi cazuri de meningită şi meningo-encefalită cu virus West Nile, transmis prin înţepătura de...637

5 oct 19:09SănătateSecția de terapie intensivă nou-născuți de la Spitalul Judeţean, în proces de renovare şi modernizare!

Proiectul renovării și modernizării Secției de terapie intensivă nou-născuți a Spitalului Clinic de Urgență...987

28 sep 23:56SănătatePrimul studiu de amploare pentru personalizarea depistării cancerului mamar va începe pe 1 decembrie

Un studiu de amploare va începe pe 1 decembrie pe un eşantion de 85.000 de femei din Europa şi Israel cu scopul de a...742

26 sep 12:00SănătateBolnavii de cancer nu mai pot face radioterapie GRATUITĂ în Constanţa!

Singurul centru de radioterapie din Constanța unde pot fi tratați bolnavii de cancer din toată Dobrogea nu mai oferă...1377

26 sep 12:05SănătateClinica de Neuropsihiatire de la Palazu va intra în renovare

Imagini dezolante în incinta Clinica de Neuropsihiatrie de la Palazu: saloane în paragină, cu mobilier care are zeci...1018

26 sep 00:36SănătateToți angajații de la Spitalul Județean Constanța vor fi testați, până la sfârșitul anului, pentru hepatită și HIV

La Secţia Pneumologie TBC din Agigea, secţie exterioară a Spitalului Judeţean Constanţa, s-a încheiat activitatea...1177

22 sep 01:02SănătateSemnal de ALARMĂ al medicilor: 'Ucigaşul silenţios' afectează zeci de mii de români

O substanţă din alimentaţie este numit și „ucigașul silențios”, pentru că produce pagube întregului...3548

18 sep 16:33SănătateUn reputat chirurg pediatru din Turcia vine la Constanţa. Şansă în plus pentru copiii nascuţi cu malformaţii grave

În data de 29 septembrie a.c., prof. dr. Ahmet Alptekin, unul dintre cei mai cunoscuţi chirurgi pediatri din Turcia,...1066

17 sep 01:03Sănătate„11 căi de luptă împotriva depresiei” – ghid practic, în biblioteca virtuală Baylor

Biblioteca virtuală Baylor se îmbogăţeşte cu un nou ghid de stil de viaţă: „11 căi de luptă împotriva...1270