rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 21 noiembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Nu renunţă la scenă nici la 80 de ani!

Florin Piersic

Se hrănesc cu aplauze, aşa că veteranii muzicii şi ai teatrului românesc se pregătesc de noua stagiune. Alexandru Arşinel de-abia aşteaptă să revină la Teatrul ”Constantin Tănase”, Marina Voica are invitaţii la concerte, Florin Piersic e cerut chiar şi la export cu spectacolul ”Străini în noapte”, Ion Dichiseanu a prins un nou rol într-un film, iar Ileana Stana Ionescu va fi în continuare simpatica soacră, în”Micul infern”, de la Teatrul Naţional din Capitală, scrie Click.

Alexandru Arşinel

Alexandru Arşinel are 79 de ani, însă va urca pe scena Teatrului de revistă ”Constantin Tănase” şi în noua stagiune. El şi-a încărcat bateriile, în această vară, departe de forfota Capitalei.

”Am avut o vacanţă în care m-am relaxat la maximum. Am fost la casa părintească de la Dolhasca, unde m-am revăzut cu sora mea şi am ţinut mult să trec pe la mormântul mamei şi al tatei. Apoi, am poposit la Vatra Dornei cu ocazia unui festival tare frumos, iar restul vacanţei am stat la Sinaia, unde eu şi soţia mea ne-am bucurat de aer curat şi de pregătirea dulceţei de afine, care a rămas un obicei de la mama. Acum ne pregătim cu forţe proaspete pentru spectacole. Avem Festivalul Umorului ”Constantin Tănase”, de la Vaslui, pe 29 şi 30 septembrie, în octombrie ne pregătim de aniversarea a 100 de ani a ”Teatrului Cărăbuş”, apoi spectacolele din Israel, care se vor desfăşura pe parcursul unei săptămâni, şi bineînţeles, spectacolele pe care le avem în repertoriul nostru la teatrul de revistă”, ne-a povestit vestitul actor de comedie.

Marina Voica

Marina Voica (81 de ani) e invitată, pe 21 octombrie, la spectacolul ”In memoriam Dan Spătaru”, de la Sala Palatului.

Ion Dichiseanu

La 84 de ani, Ion Dichiseanu ştie cum să se energizeze. Vara aceasta s-a aflat pe Litoral unde a urmat tradiţionala cură de nămol, a făcut baie în mare, s-a ”tratat” cu whisky şi tutun, iar acum se pregăteşte să revină cu drag şi spor pe scenă.

Maestrul a fost distribuit într-un film regizat de Toma Enache, unde se pare că va juca alături de fosta lui parteneră din ”Pluralul englezesc”, şi anume Cezara Dafinescu.

Au avut loc deja primele filmări, iar Dichi se pregăteşte pentru un alt proiect coordonat de regizorul Ion Cărmăzan.

Alexandru Arşinel (79 de ani) joacă în mai multe spectacole, la Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase”

”E prima colaborare pe scară cinematografică după mulţi ani. Mă simt foarte bine, abia aştept”, ne-a spus Ion Dichiseanu. Dar şi marele artist Florin Piersic a rămas, şi la 82 de ani, un munte de energie. Drept dovadă, el munceşte deja pentru noua stagiune, care debutează în septembrie, cu câteva reprezentaţii ale piesei ”Străini în Noapte”.

Colega lui de scenă, Medeea Marinescu, a anunţat, pe contul de Facebook, primele întâlniri cu publicul: ”Stagiunea «Străini în Noapte» începe pe 14 septembrie la Bruxelles şi pe 16 septembrie la Paris. Eu şi sunt sigură că şi marele meu partener, Florin Piersic, aşteptăm să revenim în faţa unui public care ne-a primit de fiecare dată cu emoţie şi bucurie. Cu aceeaşi emoţie şi bucurie aşteptam această nouă întâlnire”.

Ileana Stana Ionescu

Ileana Stana Ionescu (81 de ani) revine la TNB cu ”Micul infern”

Un bilet la spectacolul din Bruxelles costă între 24 şi 48 de euro. Acest show va mai fi prezentat şi pe 15 octombrie, la Teatrul Naţional din Bucureşti, de la orele 20.00. Preţul unui bilet este de 100 de lei. Dar, îl veţi mai vedea şi pe 21 septembrie, la Opera Naţională din Timişoara şi pe 16 octombrie, la Buzău. Deşi a împlinit 81 de ani, nici Marina Voica, solista care în anii tinereţii a dat lovitura cu piesa ”Şi afară plouă, plouă”, nu vrea să renunţe la muzică, marea ei dragoste.

Ea figurează alături de Alexandru Arşinel şi de alte nume mari pe afişul spectacolului ”In memoriam Dan Spătaru”, care va avea loc pe 21 octombrie, de la orele 19.00, la Sala Palatului din Bucureşti.

Preţ bilet: 100 şi 150 de lei. Ca de obicei, ea va urca pe scenă pe tocuri: ”Înainte de fiecare concert mă plimb prin curte în pantofii cu toc, ca să se obişnuiască picioarele”, ne-a povestit ea într-un recent interviu.

Ileana Stana Ionescu (81 de ani) e o actriţă foarte iubită, iar fanii ei de-abia aşteaptă să o vadă sau să o revadă în spectacolul ”Micul Infern”, care debutează, în noua stagiune a Teatrului Naţional din Bucureşti, pe 14 septembrie, şi în care ea joacă rolul soacrei. Preţul unui bilet: între 20 şi 50 de lei.

Ileana a povestit, pentru adevărul.ro, despre dragostea pentru această meserie. „N-aş pleca din această ţară niciodată. Simpatia oamenilor este cea mai mare răsplată pe care poate s-o primească un actor. Aplauzele şi dragostea declarată. Pot să-ţi dea miliarde, dar, dacă nu există dragoste, e degeaba. Sunt extrem de încântată că pot să am astfel de relaţii cu oricine”.

sâmbătă, 1 septembrie 2018405
Comentarii

00sa inceapa(3 sep 21:14)
programul rabla pt artisti..ca astia nu vor sa iasa la pensie
01implacabilul(2 sep 20:33)
ce Urata este batranetea,cat de superba este tineretea in esenta ei
mai mult...Monden
21 noi 00:00MondenCu ea se iubește David Guetta! Este cu 25 de ani mai tânără decât celebrul DJ

David Guetta este unul dintre cei ma talentați și apreciați DJ din lume. Deși a trecut printr-o căsnicie care s-a...150

21 noi 00:00MondenRobert de Niro şi Grace Hightower divorţează după 20 de ani de căsnicie231
21 noi 00:00MondenEl o înlocuiește pe Gabriela Cristea, la „Te iubesc de nu te vezi”? „Te pun în locul meu”209
21 noi 10:46MondenMara Bănică împlineşte 43 de ani! "Regrete? Zero. Încredere? 120%"

Este o zi foarte importantă în familia Marei Bănică! Cunoscuta jurnalistă împlineşte astăzi 43 de ani, iar ziua...180

21 noi 00:00MondenÎnsărcinată în 5 luni și jumătate, Mirela Vaida s-a retras din proiectul „Mamma Mia”: „Fac o pauză până după naștere!”149
21 noi 00:00MondenLidia Buble, dezvăluire senzațională. Ce ar face cântăreața dacă s-ar întâlni cu Johnny Depp166
21 noi 23:20MondenAndreea Bălan, apel disperat pentru o mămică diagnosticată cu o boală rară: „Are mare nevoie de noi!”

Însărcinată pentru a doua oară, Andreea Bălan a făcut un apel disperat pentru ca o tânără mămică...274

21 noi 17:12Monden„Cea mai frumoasă soție”, „Gin Rummy” și „Testosteron” - trei piese pentru toate gusturile, la Teatrul de Stat Constanța284
19 noi 00:00MondenFlorin Busuioc, externat din spital, după ce în urmă cu o săptămână a suferit un infarct pe scenă769
19 noi 00:00MondenCampioni la răzgândiri. Trupa Proconsul a renunțat iar la un recital anunțat pentru unul plătit

Bodo și colegii lui de la Proconsul și-au luat stand la un târg de nunți din Capitală, au bătut palma și pentru...425

19 noi 00:00MondenMaria Buză are datorii mari. Actrița a spus adevărul despre situația ei financiară918
19 noi 10:40MondenJessie J a mărturisit că este infertilă și nu va putea avea copii409
Vremea
3° - 4.5° miercuri, 21 noiembrie 2018
ploaie ușoarăUmiditate: 100%
Vânt: 10 m/s din NE
Presiune: 1028.08 milibari

Loto
6/493510334248
5/4081318263628
joker161828404320
Horoscop
mai mult...SPSportRT
21 noi 00:00SportRomânia a învins echipa Muntenegru în Liga Naţiunilor

Naţionala de fotbal a României a învins echipa Muntenegrului cu scorul de 1-0 (1-0), marţi seara, pe Gradski Stadion...642

21 noi 00:00SportFostul antrenor al Simonei Halep, Darren Cahill, are o nouă pasiune: lecţii de tenis online. Ce tarif are

Fostul antrenor de tenis al Simonei Halep, Darren Cahill, nu a renunţat la sportul alb. Deşi a preferat să nu mai...415

21 noi 00:00SportEmoționant: arbitrul Ovidiu Haţegan, consolat de olandezul van Dijk pentru decesul mamei sale

Arbitrul român Ovidiu Haţegan, care a condus partida dintre Germania şi Olanda, terminată la egalitate, 2-2, luni...548

21 noi 00:00SportRomânia s-a calificat spectaculos în turul de elită al Campionatului European Under-19

Selecţionata de juniori a României s-a calificat spectaculos în turul de elită al Campionatului European de fotbal...490

Local
21 noi 01:14LocalLECȚIE de VIAȚĂ! Copiii de la Centrul de plasament „Ovidiu” împart cadouri familiilor sărace din județul Vaslui

Tinerii de la Centrul de Plasament „Ovidiu“ Constanța oferă mereu o lecție despre dragoste și despre fericirea...440

21 noi 01:23LocalNoi medalii în „colecțiile” olimpicilor de la Colegiul „Mircea cel Bătrân”

Elevi ai Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” Constanța s-au remarcat, din nou, la olimpiadele și...449

21 noi 01:22LocalJingle Box – eveniment caritabil la Cambridge School of Constanța

Elevii Liceului Teoretic Educațional Center - Cambridge School of Constanța au lansat la început acestui an școlar,...383

21 noi 00:45LocalACCIDENT TERIBIL LA DACIA! VIDEO

Un teribil accident rutier a avut loc în cursul zilei de marți, 20 noiembrie, în zona Dacia. Un autoturism a intrat...11490

21 noi 01:22LocalCântul tătăresc dobrogean – întâlnire de suflet, dedicată Zilei Dobrogei

Luni, 19 noiembrie a.c., la sala de consiliu a Palatului Copiilor din Constanţa prof. Narciz Amza, susţinută de...616

21 noi 01:21LocalAșezământul de copii și femei abuzate din Techirghiol, aproape de finalizare. Mai este nevoie de puțin AJUTOR!

Așezământul de copii și femei abuzate „Sf. Arsenie” din Techirghiol, proiect social dezvoltat de Biserica „Sf....437

21 noi 01:21LocalUn tânăr a FURAT haine dintr-un magazin din Constanța

Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție, la data de 19 noiembrie a.c., în jurul orei 16:40, au depistat un tânăr,...499

21 noi 01:21LocalȘoferi din Mangalia și Cernavodă, 'arși' de polițiștii rutieri!

Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție, la data de 19 noiembrie a.c., au depistat un bărbat, în vârstă de 32 de...2408

21 noi 01:01LocalACCIDENT RUTIER în sensul giratoriu din Km 4 -5!

Un accident rutier a avut loc în zona magazinului Kaufland din Km 4 -5, chiar în sensul giratoriu. Potrivit oamenilor...4485

21 noi 01:20LocalUn bărbat căutat pentru fapte cu violență în Germania, PRINS la Constanța

Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, la data...796

Politică
21 noi 00:00PoliticăAsociația Constanța Altfel atenționează constănțenii: ”Nu achiziționați apartamente noi, înainte...”

Asociația Constanța Alfel trage un semnal de alarmă și atenționează cetățenii care intenționează să facă...1328

21 noi 01:28PoliticăIlan Laufer, ministrul respins de Iohannis, susţine că i se pregăteşte un dosar penal

Ilan Laufer, propunerea PSD pentru Ministerul Dezvoltării, respins de preşedintele Iohannis, susţine că are...631

21 noi 01:26PoliticăBăsescu provoacă un scandal internaţional: Dragnea ar fi trucat licitaţia pentru corvete, pentru a câştiga olandezii

Traian Băsescu lansează acuzaţii extrem de grave la adresa lui Liviu Dragnea. Fostul preşedinte susţine că liderul...724

21 noi 23:33PoliticăFăgădău: Căutăm soluţii pentru a transfera CET-ul către constănțeni

Continuă discuţiile pe tema sistemului de termoficare în sistem centralizat de la Constanţa. Primarul Decebal...886

21 noi 00:54PoliticăPrimăria Ovidiu organizează cea de-a doua ediție a Simpozionului Ovidienii

448

21 noi 01:23PoliticăMiniștrii acceptați au depus depus jurământul!

Președintele României a semnat decretul de numire a noilor miniștri. Numele Olguțăi Vasilescu, propusă la...491

21 noi 01:22PoliticăFOTO. Mormane de gunoaie aruncate pe Valea Portului. Primăria a făcut curat!

Primăria Constanța împreună cu firma de salubrizare a întreprins, luni, 19 noiembrie a.c., o amplă acțiune de...307

21 noi 00:55PoliticăProiect de hotărâre inițiat de PMP pentru a denumi „TRIANON” parcul de la Casa de Cultură!

Partidul Mișcarea Populară Constanța, prin președinele Claudiu Palaz, a depus în cursul zilei de luni, 19 noiembrie...583

21 noi 01:29PoliticăOrban: 'Papagalul zilei' este Fifor

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat luni seara că "papagalul zilei" este Mihai Fifor, deoarece după ce a...516

21 noi 17:09PoliticăCodrin Ştefănescu, promovat în PSD. DETALII despre Daniel Florea, cel care preia funcţia de secretar general adjunct al partidului

Codrin Ștefănescu a fost promovat pe funcția pentru care a făcut scandal la Congresul PSD din primăvara lui 2017...1728

Mapamond
21 noi 00:00MapamondUn bebeluș de 8 luni a stat 5 zile în comă, din cauza unui sărut. Avertismentul părinților ei

O fetiță în vârstă de doar 8 luni, din Marea Britanie, a fost la un pas de moarte din cauza unui sărut. Mama...161

21 noi 00:00MapamondUn lift plin cu oameni a căzut în gol 84 de etaje

Șase persoane care luaseră masa la etajul 95 al clădirii Hancock din Chicago au căzut în gol 84 de etaje cu liftul,...183

21 noi 00:00MapamondUn fost gangster danez a fost asasinat după ce a scris o carte despre lumea interlopă

Un fost şef al unei bande de gangsteri din Danemarca a murit marţi, la o zi după ce a fost împuşcat la Copenhaga la...144

21 noi 00:00MapamondAustralia nu va semna acordul ONU privind migraţia

Australia nu va semna acordul ONU privind migraţia pentru că ar însemna să îşi compromită politicile dure în...120

21 noi 00:00MapamondFranţa şi Germania vor construi împreună următoarea generație de avioane de luptă

Franţa şi Germania au ajuns la un acord referitor la următoarele etape ale unui program comun de proiectare a unui...134

21 noi 00:00MapamondMercenarii ruşi din Grupul Wagner, activi în 10 țări ale lumii

Companiile omului de afaceri rus Yevgeny Prigozhin sunt implicate în asigurarea securității sau organizarea de...152

21 noi 01:26MapamondIsraelul refuză pactul ONU privind migrația: Benjamin Netanyahu consideră INACCEPTABILĂ propunerea

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat marţi că ţara sa nu va semna Pactul ONU privind migraţia, document...240

21 noi 01:26MapamondUn nou ATENTAT cu cel puțin 50 de morți și peste 70 de răniți zguduie lumea

Cel puțin 50 de persoane au fost ucise, iar alte 70 rănite, în urma unei explozii provocate în apropierea unui salon...762

20 noi 23:25MapamondVa urma un nou referendum pentru Brexit? Liderul opoziției din Marea Britanie, ieșire surprinzătoare după ce s-a ajuns la un acord cu Bruxellesul

Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist, principala formaţiune de opoziţie din Marea Britanie, a declarat că un al...748

20 noi 23:24MapamondMaroc: 22 de imigranţi sunt daţi dispăruţi în urma unui naufragiu

Un număr de 22 de migranţi sunt daţi dispăruţi după ce ambarcaţiunea în care se aflau a naufragiat în largul...376

Sănătate
21 noi 01:19SănătatePacienții constănțeni care suferă de HIV, fără tratament! Nu există contract de achiziție pentru medicamente

Pacienţii români care suferă de HIV au rămas fără tratament, probleme majore cu lipsa medicaţiei fiind...270

19 noi 01:48SănătateConcurs la Spitalul Medgidia! Iată ce post este disponibil

Spitalul Municipal Medgida organizează, în luna decembrie, concurs pentru ocuparea postului de asistent medical cu...2249

15 noi 17:21SănătateFundaţia Baylor Marea Neagră nu a primit autorizarea privind transportul medicamentelor în regim de scutire de la plata TVA

Fundația Baylor Marea Neagră din Constanța are misiunea prevenirii, tratării și îngrijirii bolilor infecțioase,...729

15 noi 00:06SănătateConstănțenii își pot testa GRATUIT glicemia, în mai multe puncte din oraș

Diabetul reprezintă, din nefericire, una dintre cele mai răspândite boli la nivel mondial. Numai la noi în țară...602

13 noi 21:24SănătateAparatură modernă pentru Neonatologia Spitalului Medgidia

Organizația Salvați Copiii cu sprijnul DP World Constanța dotează secția de neonatologie din cadrul Spitalului...764

13 noi 21:27SănătateA FOST REDESCHISĂ SECȚIA DE BALNEOFIZIOTERAPIE DIN CADRUL POLICLINICII 2

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sfântul Apostol Andrei” Constanța anunță că din această...2049

10 noi 00:00SănătateMesaj de condoleanțe

...993

10 noi 21:28SănătateCabinetele stomatologice nu dispar de la parterul blocurilor

Medicii dentiști au motive să răsufle ușurați: două prevederi legale privind condițiile de funcționare a...1856

10 noi 00:09SănătateAlte acuzații ȘOCANTE: după două foarfece, chirurgul de la Spitalul Militar ar fi UITAT și gheme de ațe de sutură în altă pacientă!

La începutul acestei săptămâni, în spațiul public, au apărut acuzații extrem de grave la adresa dr. Gheorghe...3943

10 noi 00:11SănătateDOLIU în lumea medicală! A murit un apreciat medic oncolog!

Doliu în lumea medicală. Apreciatul medic oncolog Cristian Davidescu s-a stins din viață, anunțul fiind făcut de...2335