REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
12.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Nuclearelectrica a oprit unul dintre cele două reactoare pentru reparaţii

Nuclearelectrica a oprit unul dintre cele două reactoare pentru reparaţii

Replica API 25 decembrie 2014 | 00:06 115

Nuclearelectrica (SNN) va oprit marţi unul dintre cele două reactoare pentru efectuarea unor reparaţii, compania menţionând că nu există riscuri privind securitatea mediului, a populaţiei şi a unităţii producătoare de electricitate.

"Repornirea unităţii 2 şi reconecatrea la sistemul energetic naţional vor avea loc după remedierea deficienţei şi efectuarea testelor în conformitate cu procedurile centralei. Toate sistemele funcţionează conform proiectului şi nu există niciun impact advers asupra securităţii nucleare a reactorului, a personalului de exploatare, a populaţiei şi a mediului înconjurator", se arată într-un comunicat transmis de Nuclearelectrica.

Centrala de la Cernavodă funcţionează cu două reactoare, care acoperă aproape 20% din consumul de energie la nivel naţional.

La începutul lunii decembrie, reactorul 1 a fost oprit neplanificat, din cauza unor defecţiuni.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218