rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 23 ianuarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Nuclearelectrica afişează un profit net în creştere cu aproape 60%, după primele şase luni

Nuclearelectrica a afişat un profit net de 290,661 milioane lei, în primele şase luni ale acestui an, în creştere cu 59,4% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor financiare ale companiei transmise miercuri Bursei de la Bucureşti.

"În perioada de 6 luni încheiată la 30 iunie 2019, SNN a obţinut un profit net de 290.661 mii lei. Rezultatul din exploatare (EBIT) a înregistrat o creştere cu 69,2%, iar EBITDA o creştere cu 31,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, în principal ca urmare a creşterii veniturilor din exploatare cu 20,1%, influenţate de creşterea cu 22% a veniturilor din vânzarea energiei electrice", menţionează compania.

Directorul general al companiei, Cosmin Ghiţă, a afirmat miercuri, într-o conferinţă de presă, că aceste creşteri sunt rezultatul unei strategii foarte bune de vânzări, axată pe produse pe termen lung.

"Rezultatul vine dintr-o strategie foarte bună de vânzări, cu gestionarea corectă a riscurilor. Strategia noastră a vizat vânzarea pe piaţa centralizată a produselor pe termen lung, a fost un pariu care ne-a ajutat foarte mult. Noi nu intrăm pe produse de vârf, nu am vrut să avem o politică agresivă, care să ne ducă la risc din punctul de vedere al echilibrului comercial, întrucât suntem producători în bandă. Totodată, am luat în calcul abordarea prudenţială în managementul opririlor planificate şi o atenţie sporită cu privire la posibile defecţiuni, cu pregătirea stocurilor de echipamente necesare, ceea ce ne-a ajutat să trecem peste iarnă", a declarat Ghiţă.

Compania livrează energie şi pe piaţa reglementată, la un preţ aprobat de ANRE la 188,33 de lei.

"Energia nucleară este a doua cea mai ieftină sursă de energie din sistem, singura care este disponibilă 100%, astfel că cred că majorarea producţiei de energie din surse nucleare va duce la creştere competitivităţii în economie", a continuat reprezentantul Nuclearelectrica.

Producţia brută de energie electrică a celor două unităţi operaţionale ale CNE Cernavodă a fost de 5,368 milioane MWh în semestrul I al anului 2019, din care 4,919 milioane MWh au fost livraţi în Sistemul Energetic Naţional.

Faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, cantitatea de energie electrică vândută pe piaţa concurenţială a contractelor bilaterale a crescut cu 9%, beneficiind de o creştere a preţului mediu de vânzare pe această piaţă cu 18% (preţ fără Tg), în timp ce cantitatea de energie electrică vândută pe piaţa spot (PZU) a scăzut cu 35%, în condiţiile înregistrării unui preţ mediu de vânzare pe această piaţă mai mare cu 38% (preţ fara Tg).

Societatea a vândut aproximativ 0,1% din energie pe piaţa reglementată la preţ reglementat. Pentru anul 2019, pentru respectarea prevederilor Ordonanţei 114/2018, ANRE a stabilit o cantitate de energie electrică de vândut de către SNN pe contracte reglementate de 1.377 GWh (din care 6,1 GWh pentru perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2019), urmând ca pentru anii următori obligaţiile de vânzare pe bază de contracte reglementate atribuite SNN să se stabilească la un nivel maxim de 65% din cantitatea de energie electrică livrată.

ANRE a stabilit pentru SNN un preţ reglementat de 188,33 lei/MWh (fara Tg).

Cantităţile de energie electrică vândute pe piaţa concurenţială a contractelor bilaterale au reprezentat o cotă procentuală de 86% din volumul total al energiei electrice vândute. Preţul mediu de vânzare pe contractele bilaterale a fost de 233,66 lei/MWh (cu Tg inclus), înregistrând o creştere de 18,2% faţă de preţul mediu înregistrat în semestrul I al anului 2018.

Cantitatea de energie electrică vândută pe bază de contracte, pe piaţa spot (PZU) precum şi pe PE este de 5,112 milioane MWh, cu 2,9% peste programul de vânzări şi cu 0,26% mai mică faţă de cantitatea de energie electrică vândută în aceeaşi perioadă a anului 2018. Pe piaţa spot (PZU), s-a vândut o cantitate de energie electrică reprezentând 13,5% din volumul total de vânzări, faţă de o cotă procentuală de 20,6% înregistrată în aceeaşi perioadă a anului 2018. Preţul mediu de vânzare a energiei pe PZU realizat de SNN în semestrul I al anului 2019 a fost de 218,64 lei/MWh (cu Tg inclus), faţă de 158,73 lei/MWh (cu Tg inclus) în aceeaşi perioadă a anului 2018.

Veniturile realizate de SNN pe piaţa de energie electrică aferente livrărilor de energie electrică din semestrul I al anului 2019 sunt de 1,183 miliarde lei, mai mari cu 0,16% faţă de veniturile bugetate pentru primele şase luni şi respectiv mai mari cu 21,8% faţă de realizările din aceeaşi perioadă a anului anterior.

Valoarea totală a programului de investiţii al SNN pentru anul 2019 este de 256,548 milioane lei (fără componenta alocată plăţii serviciului datoriei aferent împrumuturilor pe termen lung), program aprobat prin Hotararea din mai a Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor societăţii.

"Ca şi în anii anteriori, Nuclearelectrica SA şi-a structurat programul de dezvoltare investiţii pe obiective definite în raport cu nevoile sucursalelor de producţie (CNE Cernavodă şi FCN Piteşti), astfel încât să obţină un nivel cît mai ridicat de utilizare al capacităţii de producţie (EAF Energy Availability Factor) în condiţiile respectării normelor de securitate nucleară şi ale menţinerii pe termen lung a nivelului de excelenţă în exploatarea centralei. Totodată, programul de dezvoltare urmăreşte să răspundă necesităţii de modernizare/retehnologizare a unor sisteme, din considerente atât de natură economică (reduceri de consumuri specifice, îmbunătăţirea unor parametri caracteristici proceselor deservite, cu impact pozitiv asupra eficienţei) cât şi de natură juridică, fiind necesară implementarea unor îmbunătăţiri asociate securităţii nucleare, protecţiei mediului şi securităţii muncii, acestea reprezentând cerinţe imperative, venite din partea autorităţilor de reglementare din domeniu", se mai precizează în documentul SNN transmis Bursei de la Bucureşti. AGERPRES

joi, 15 august 2019427
Comentarii
mai mult...Economic
23 ian 00:00EconomicIndustria din România a intrat în contracţie puternică, în decembrie 2019

Activitatea din industrie a înregistrat, în decembrie 2019, o contracţie puternică, iar scăderea comenzilor pentru...166

23 ian 00:00EconomicPAID România a plătit cu 60% mai multe despăgubiri în 2019; inundaţiile au produs cele mai multe daune137
23 ian 00:00EconomicEnel a fost inclusă pentru prima dată în Indicele Bloomberg al egalităţii de gen146
23 ian 00:00EconomicRomânia a preluat preşedinţia OCEMN de la 1 ianuarie. CCIR va conduce Consiliul de Afaceri al organizaţiei

România a preluat, începând cu data de 1 ianuarie 2020, Preşedinţia-în-Exerciţiu (PiE) a Organizaţiei de...150

23 ian 00:00EconomicEurostat: Germania, Polonia, Ungaria şi România, cele mai multe accidente feroviare din UE146
23 ian 00:00EconomicRomânia, campioană în UE la deficitul guvernamental şi la creşterea datoriei guvernamentale, în trimestrul trei 2019142
22 ian 00:00EconomicDeclaraţia unică va fi modificată şi va include veniturile din tranzacţionarea criptomonedelor

Declaraţia unică va fi modificată şi va include veniturile din tranzacţionarea criptomonedelor, iar depunerea ei se...373

22 ian 00:00EconomicCarrefour România retrage de la comercializare aspiratorul vertical Klindo; clienţii care au cumpărat produsul, aşteptaţi să-l returneze359
22 ian 00:00EconomicVolumul tranzacţiilor imobiliare din România a depăşit borna de un miliard de euro în 2019318
22 ian 00:00EconomicUn autovehicul rulat din şase a avut cel puţin o daună în 2019

Un autovehicul second-hand din şase (60%), verificat pe InspectorAuto.ro în 2019, a avut cel puţin o daună, iar 425...295

22 ian 00:00EconomicPwC: 57% dintre directorii generali din România estimează o încetinire a creşterii economice globale în 2020290
22 ian 00:00EconomicPiaţa de media din România va ajunge la o valoare de 514 milioane de euro în 2020282
Vremea
4.5° - 6° joi, 23 ianuarie 2020
ConstanțaUmiditate: 55%
Vânt: 11.6 m/s
Presiune: 1029 milibari

Loto
6/493911242847
5/40182229343813
joker204142434515
Horoscop
mai mult...SPSportRT
23 ian 00:00SportOrganizatorii au anunțat ora partidei dintre Simona Halep și Harriet Dart, de la Australian Open

Simona Halep (locul 3 WTA) a trecut de Jennifer Brady în primul tur de la Australian Open, și se va duela cu britanica...525

23 ian 00:00SportSerena Williams s-a calificat în turul al treilea al Australian Open pentru a 19-a oară în cariera sa

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams s-a calificat în turul al treilea al Openului Australiei, pentru a 19-a...239

23 ian 00:00SportMonica Niculescu s-a calificat în turul al doilea la Australian Open 2020, în proba de dublu

Monica Niculescu şi japoneza Misaki Doi s-au calificat, miercuri, în turul al doilea al probei de dublu de la...213

23 ian 00:03SportHagi face curăţenie la Viitorul! Încă un jucător e OUT! Cine a plecat de sub comanda "Regelui" şi unde va juca

Echipa antrenata de Gheorghe Hagi, Viitorul Constanta, a anuntat printr-un comunicat emis pe site-ul oficial al clubului...706

Local
23 ian 00:00LocalȘedința AGA a Curții de Apel Constanța, pe tema pensiei de serviciu a magistraţilor

La sediul Curţii de Apel Constanţa a avut loc marți, 21 ianuarie, şedinţa Adunării Generale a judecătorilor,...227

23 ian 00:00LocalCurs de inițiere pentru viitorii scafandri

Centrul de Scafandri din Constanța organizează, în perioada 27-31 ianuarie, selecția pentru admiterea la cursul de...212

23 ian 00:00LocalRADET Constanța anunță citirea contoarelor

R.A.D.E.T. Constanța anunță că în intervalul de timp 27.01.2020 – 01.02.2020 se vor efectua citirile contoarelor...204

23 ian 00:00LocalContinuă lucrările de reabilitare a trotuarelor de pe bulevardul Tomis

Angajații SC Confort Urban SRL continuă intervențiile asupra trotuarelor pe bulevardul Tomis, tronsonul cuprins...248

23 ian 00:00LocalEvaluarea activităţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa în anul 2019

Marți, 21 ianuarie a.c. la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, în prezenţa lui Niculescu George...218

23 ian 00:00LocalInspectorii ITM Constanța au aplicat, în 2019, sancțiuni în valoare de peste 7.000.000 lei

Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța a continuat și în anul 2019 activitatea de control și verificare a...223

23 ian 00:00LocalPrins DROGAT la volan, pe străzile din Medgidia

Un tânăr de 28 de ani s-a ales cu dosar penal, după ce s-a urcat băut la volan. La data de 21 ianuarie a.c., în...258

23 ian 00:00LocalAutobuzele CT BUS, curățate și dezinfectate

Autobuzele sunt dezinfectate periodic cu un concentrat de suprafață, pentru uz uman și veterinar, cu spectru larg de...191

23 ian 00:00LocalO clădire inclusă pe lista monumentelor istorice din Constanța va deveni MUZEU DIGITAL

Administratorul unei societăți din București, înființată în anul 2018, a obținut certificatul de urbanism în...249

23 ian 00:00LocalAtenție, constănțeni! Se verifică toate sirenele de alarmare publică din Constanța

Inspectorii Serviciului Protecție Civilă, Securitate, Sănătate în Muncă și Situații de Urgență din cadrul...229

Politică
23 ian 21:07PoliticăOrban: PNL o va propune pe Alina Gorghiu pentru şefia Senatului

Premierul Ludovic Orban a anunţat miercuri că PNL o va propune pe Alina Gorghiu pentru şefia Senatului, după ce...176

23 ian 00:00PoliticăDaniel Zamfir, preşedintele Comisiei economice din Senat, s-a înscris în PSD

Daniel Zamfir, preşedinte al Comisiei economice din Senat, s-a înscris miercuri în Partidul Social Democrat - filiala...211

23 ian 00:00PoliticăTurcan: Sunt bani pentru majorarea pensiilor, nu văd de ce acest subiect trebuie să fie în permanenţă rostogolit

Vicepremierul Raluca Turcan a afirmat, miercuri, că banii pentru mărirea pensiilor au fost prevăzuţi în buget,...177

23 ian 00:00PoliticăTăriceanu, despre calitatea de suspect într-un nou dosar: Are o legătură evidentă cu campania electorală

Liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, susţine că noua sa convocare la Parchet în calitate de suspect într-un alt...174

23 ian 20:59PoliticăMeleşcanu, despre evenimentele din decembrie 1989: Am văzut în presa străină că au fost ciocniri între armată şi manifestanţi

Preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, a declarat miercuri că în decembrie 1989, când se afla la Viena, nu a...183

23 ian 00:00PoliticăOrban, despre eliminarea pensiilor speciale: Noi nu suntem de acord cu amendamentele lui Adrian Solomon

Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, că liberalii nu sunt de acord cu amendamentele propuse de deputatul PSD...232

23 ian 00:00PoliticăTurcan: Guvernul va adopta un set de OUG care să pregătească baza legislativă pentru cheltuirea judicioasă a fondurilor europene

Guvernul va adopta un set de ordonanţe de urgenţă care să pregătească baza legislativă pentru "cheltuirea...149

23 ian 00:00PoliticăOrban: Guvernul va stabili condiţiile, pe anul în curs, pentru programul „Prima Casă“

Premierul Ludovic Orban a anunţat miercuri că Guvernul urmează să emită o hotărâre prin care sunt stabilite...157

23 ian 00:00PoliticăUSR-PLUS se opune restricţionării dreptului de vot pentru cetăţenii care au viză de flotant

Alianţa USR-PLUS susţine modificarea legislaţiei pentru introducerea alegerii primarilor în două tururi de scrutin,...162

23 ian 00:00PoliticăIohannis: Este importantă dezvoltarea relaţiei cu Israelul, inclusiv prin organizarea unei şedinţe comune de Guvern

Preşedintele Klaus Iohannis a avut miercuri, în marja Forumului liderilor internaţionali dedicat Comemorării...161

Monden
23 ian 00:00MondenSmiley a anunțat că se mută temporar în SUA. Care este motivul

Smiley va deveni „străin” și își va mută parte din echipa și proiecte la Los Angeles pentru următoarele două...345

23 ian 00:00MondenAlexandru Comerzan dispus să plătească 400 de dolari pentru o porţie de sushi. Unde va cheltui premiul de la „Chefi la cuţite“

Alexandru Comerzan, în vârstă de 31 de ani, este câştigătorul sezonului 7 al emisiunii Chefi la cuţite şi...194

23 ian 00:00MondenAugustin Viziru se însoară, iar iubita lui va naște o fetiță

Augustin Viziru, actorul din producțiile „Umbre” şi „Faci sau taci”, s-a hotărât să se facă băiat de...254

23 ian 00:00MondenChef Florin Dumitrescu, pe patul de spital. Motivul pentru care bucătarul a ajuns pe mâinile medicilor

Chef Florin Dumitrescu, în vârstă de 32 de ani, unul dintre cei trei bucătari ai emisiunii Chefi la Cuţite, a ajuns...368

23 ian 00:00MondenPamela Anderson s-a căsătorit în secret cu un mogul de la Hollywood. Cei doi au mai avut o relaţie acum 30 de ani

Pamela Anderson şi mogulul de la Hollywood Jon Peters s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii private, la Malibu,...236

23 ian 00:00MondenMedicul care i-a prescris analgezice lui Prince a scăpat de acuzaţiile de omor

Viaţa unui muzician foarte cunoscut nu este una întotdeauna uşoară. De cele mai multe ori, celebrităţile se...152

23 ian 20:25MondenBradley Cooper iubeşte din nou după despărţirea de Irina Shayk? O actriţă cu 14 ani mai mică i-a furat inima

Bradley Cooper (45 de ani) şi Irina Shayk şi-au spus adio anul trecut, după o relaţie de patru ani şi mai multe...212

23 ian 20:25MondenPaolo Sorrentino prezintă noul sezon al serialului "The new pope" difuzat de HBO

De la Berlusconi la Vatican, regizorul italian Paolo Sorrentino şi-a prezentat propria versiune ludică şi ironică...162

23 ian 00:00MondenTrupa sud-coreeană de K-pop BTS va susţine un nou turneu mondial

Trupa sud-coreeană de K-pop BTS a anunţat miercuri că va susţine un nou turneu mondial, "Map of the Soul", care va...159

23 ian 17:36MondenCântăreaţa Adele a ţinut un regim strict care a ajutat-o să slăbească peste 45 de kilograme

Cântăreaţa britanică Adele a ţinut o dietă strictă însoţită de exerciţii, sub supravegherea antrenoarei sale...249

Mapamond
23 ian 00:00MapamondUrsula von der Leyen estimează că un acord comercial UE-SUA ar putea fi convenit în câteva săptămâni

Finalizarea unui acord comercial între SUA şi UE este posibilă în ''câteva săptămâni'', a declarat miercuri la...160

23 ian 00:00MapamondInterdicţie de călătorie în SUA: Trump anunţă că vor fi adăugate alte „câteva ţări“ pe lista statelor vizate de restricţii

Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri că administraţia sa se pregăteşte să adauge 'câteva...195

23 ian 00:00MapamondIerusalim: Incident între paza lui Emmanuel Macron şi securitatea israeliană

Un incident minor a avut loc miercuri în zona Bisericii Sfânta Ana din Ierusalim între un membru al forţelor de...213

23 ian 00:00MapamondEkaterini Sakellaropoulou, prima femeie aleasă în funcţia de preşedinte al Greciei

Parlamentul de la Atena a ales-o miercuri pe Ekaterini Sakellaropoulou în funcţia de preşedinte al Greciei, prima...167

23 ian 00:00MapamondItalia: Luigi di Maio va demisiona din funcţia de lider al Mişcării 5 Stele

Politicianul Luigi di Maio va demisiona miercuri din postul de lider al Mişcării 5 Stele (M5S), partid aflat la...146

23 ian 00:00MapamondCamera Lorzilor a modificat acordul pentru Brexit înaintat de premierul britanic Boris Johnson

Camera Lorzilor din Parlamentul Regatului Unit a adus marţi noi amendamente legii pentru retragerea din Uniunea...170

23 ian 00:00MapamondCoreea de Nord avertizează că ar putea căuta o ''nouă cale'' în faţa ostilităţii americane

Coreea de Nord a avertizat marţi că ar putea căuta o ''nouă cale'' pentru a-şi apăra interesele şi a accelera...149

23 ian 00:00MapamondLibanul are un nou guvern

Libanul are de marţi seară un nou guvern, condus de Hassan Diab, la aproape trei luni de la demisia sub presiunea...151

23 ian 00:00MapamondBirourile liderului opoziţiei venezuelene, Juan Guaido, au fost percheziţionate

Agenţi ai serviciilor de informaţii venezuelene (SEBIN) au percheziţionat marţi, la Caracas, birourile opozantului...150

23 ian 00:00MapamondProteste în insulele greceşti din Marea Egee împotriva taberelor de migranţi

Insulele greceşti unde se află importante tabere de migranţi organizează miercuri o zi de protest pentru a obţine...179

Sănătate
23 ian 00:00SănătateNouă plante care purifică aerul din casă

Unele specii de plante, cum ar fi iedera sau crizantema, îmbunătățesc calitatea aerului prin absorbția anumitor...132

23 ian 00:00SănătateNouă plante care purifică aerul din casă

Unele specii de plante, cum ar fi iedera sau crizantema, îmbunătățesc calitatea aerului prin absorbția anumitor...145

23 ian 07:18SănătateȘcolile și grădinițele din Constanța au primit dezinfectanți și covorașe pentru prevenirea gripei

Școlile și grădinițele din Constanța au primit dezinfectanți și covorașe pentru prevenirea gripei. Cadrele...100

23 ian 00:00SănătateCoronavirusului din China: Seamănă foarte mult cu gripa, iar medicii spun că, dacă vor exista cazuri în România, bolnavii pot fi tratați în țară

Boala provocată de noul coronavirus care a ucis 9 oameni în China se aseamănă foarte mult cu gripa, principalele...161

22 ian 00:00SănătateAmeliorarea prognosticului în melanomul malign

Melanomul malign reprezintă o formă de cancer dezvoltat în țesuturile pigmentate, precum piele, ochi, intestine,...353

22 ian 00:00SănătateCum să renunți la fumat fără să iei în greutate

Pentru mulți dintre fumători, faptul că există riscul să se îngrașe, îî împiedică să renunțe la acest...371

22 ian 00:00SănătateRanitidina, interzisă în farmacii: pacienții trebuie să caute tratamente alternative

Agenția Națională a Medicamentului anunță blocarea la vânzare în farmacii a medicamentelor pe bază de...374

21 ian 00:00SănătateEvali, noua afecţiune indusă de ţigara electronică. Care sunt simptomele

O nouă afecţiune indusă de ţigara electronică şi o nouă consecinţă a fumatului este Evali, o boală care în...534

21 ian 00:00SănătateȘapte obiceiuri matinale care te îngrașă

Ești atentă la alegerile alimentare pe care le faci, obișnuiești să faci sport, însă kilogramele în plus nu vor...659

21 ian 00:00SănătateCăderea părului: alimentele care previn, dar și care tratează această problemă

Calviția afectează femeile și bărbații de orice vârstă, din diverse motive. Alimentația are un rol important în...527