rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 22 iulie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Nuclearelectrica Cernavodă, vizitată de vicepremierul Viorel Ștefan

Viceprim-ministrul Viorel Ștefan s-a aflat în vizită de lucru la Centrala Nuclearelectrica de la Cernavodă. Acesta a fost întâmpinat de conducerea centralei, în frunte cu directorul Cosmin Ghiță și i-a fost prezentat modul de lucru din cadrul instituției, dar și dotările.

Reamintim că, în urmă cu câteva zile, un document al Autorității Naționale de Reglementare arăta că indicatorii de profitabilitate ai Nuclearelectrica (SNN) vor scădea de peste şase ori prin vânzarea energiei electrice la preţuri reglementate, ceea ce va afecta major capacitatea entităţii de a finanţa proiectele majore de investiţii aflate în derulare, precum retehnologizarea Unităţii 1, susţin reprezentanţii producătorului de energie nucleară.

F.B.

Citește și: Cosmin Ghiţă, numit director general al Nuclearelectrica SA, cu un mandat de 4 ani

Reprezentanţi Nuclearelectrica: Indicatorii de profitabilitate vor scădea de peste 6 ori prin vânzarea energiei la preţuri reglementate

marţi, 19 februarie 20192058
mai mult...Politică
22 iul 00:16PoliticăAndrei Stoican - candidatul Partidului ADER pentru alegerile prezidenţiale

Andrei Stoican va candida la alegerile prezidenţiale din partea Partidului "Ader la Democraţie, Educaţie şi...215

20 iul 00:00PoliticăOlguţa Vasilescu, realeasă preşedinte al PSD Craiova195
20 iul 01:38PoliticăViorica Dăncilă: „Gabriela Firea nu şi-a anunţat dorinţa de a candida“386
20 iul 01:39PoliticăKlaus Iohannis anunță că Emmanuel Macron i-a spus că o susține pe Laura Codruța Kovesi la șefia Parchetului European și că Franța își retrage candidatul

Președintele României, Klaus Iohannis, a avut vineri, 19 iulie a.c., o convorbire telefonică cu Președintele...387

20 iul 01:39PoliticăPMP îşi va anunţa candidatul la prezidenţiale până pe 10 august350
20 iul 01:38PoliticăCCR: Problemele constatate nu sunt de natură să determine consecinţe asupra validării/confirmării referendumului377
20 iul 01:37PoliticăPintea: Salariile personalului medical au ajuns la un nivel decent, nu mai este nevoie ca pacienţii să le completeze veniturile

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat vineri că salariile personalului medical au ajuns la un nivel decent...538

20 iul 01:36PoliticăDan Barna a fost desemnat candidatul comun la prezidențiale al Alianței 2020 USR PLUS. Dacian Cioloș va fi candidatul la funcția de prim-ministru370
20 iul 01:28PoliticăSchimbări în conducerea ALDE Constanţa, după analiza rezultatului de la alegerile europarlamentare1104
20 iul 01:34PoliticăTobogane readuse la viaţă şi desene educative pe asfalt, în parcul din Poarta 6

Parcul din Poarta 6 a fost scena pe care zeci de copii de toate vârstele au ținut să-și etaleze talentul în...492

20 iul 01:30PoliticăVicepreședintele ALDE, atac la președinte: 'Zecile de milioane euro cheltuite pentru referendum, le va da înapoi Klaus Iohannis din banii de meditații'518
20 iul 01:29PoliticăVictor Ponta critică dur Guvernul și PSD: Asta îi interesează doar pe liderii partidului512
Vremea
20°20° - 20° duminică, 21 iulie 2019
cer seninUmiditate: 52%
Vânt: 2.73 m/s din SV
Presiune: 1018.39 milibari

Loto
6/4912728353740
5/4011829363940
joker92629364011
Horoscop
mai mult...SPSportRT
22 iul 00:00SportDarren Cahill, impresionat de felul în care a fost primită Simona Halep la Constanța: „Își iubește țara”

Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep, a urmărit festivitatea de la Constanța în care campioana noastră...47

22 iul 00:00SportGabi Tamaș, de negăsit! S-a întors în țară și a fugit de la echipă: a petrecut în club și a lipsit de la antrenament, clubul anunță poliția

Gabriel Tamaș (35 de ani), fundașul lui Hapoel Haifa, e de negăsit de mai bine de 12 ore în România, după ce a...45

22 iul 00:00SportLiga I: Poli Iaşi - Astra Giurgiu 1-0

Politehnica Iaşi a învins-o pe Astra Giurgiu cu scorul de 1-0 (1-0), duminică seara, pe teren propriu, într-un meci...41

22 iul 00:00SportAlina Cheru şi Alina Zaharia, campioane europene la CE de Judo Kata din Spania

Sportivele române Alina Cheru şi Alina Zaharia au cucerit medalia de aur în proba Ju No Kata din cadrul Campionatelor...39

Local
22 iul 00:00LocalCe trebuie să ştiţi despre transcrierea certificatelor de stare civilă emise de autorităţile străine

Aţi revenit în ţară şi aţi obţinut peste hotare acte de stare civilă întocmite de autorităţile străine?...62

20 iul 01:34LocalDoi șoferi trași pe dreapta de către polițiștii rutieri: unul era sub influența alcoolului, altul fără permis!

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Constanța, la data de 18 iulie a.c., în jurul orei 17.00, au depistat un...553

20 iul 01:35LocalPrins de polițiști la scurt timp de la comiterea unui furt în Cernavodă

Polițiști din cadrul Secției 6 Rurală Cernavodă, la data de 18 iulie a.c., au observat un bărbat care alerga pe o...949

20 iul 01:33LocalAnchetă în cazul unui tâlhar aflat în arest: i s-a mai probat o faptă

În urma cercetărilor în cazul săvârșirii unei infracțiuni de tâlhărie, polițiști din cadrul Biroului...507

20 iul 01:20LocalDoi agenți de la penitenciarul Tulcea, 'vizitați' de DIICOT: introduceau telefoane și etnobotanice

Ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție...1459

20 iul 01:33LocalIPJ Tulcea a primit un aparat care depistează prezența substanțelor interzise

Serviciul Rutier Tulcea a fost dotat cu un aparat care depistează prezența substanțelor interzise, în corpul...826

20 iul 01:40LocalNuclearelectrica sprijină BookLand, pentru dezvoltarea tinerilor

În România numărul elevilor a scăzut cu peste 30% de la Revoluție încoace, 50,000 copii renunțând anual la...391

20 iul 01:24LocalAplicația de prim ajutor a salvamarilor, LANSATĂ la Constanța: informații despre pericole și statistici!

Plaja Zoom Beach a găzduit vineri, 19 iulie a.c., începând cu ora 11:00, lansarea oficială a Sea Status, prima...1176

20 iul 01:31LocalBunuri contrafăcute confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în luna iunie, împreună cu lucrătorii vamali din cadrul...412

20 iul 01:27LocalALERTĂ la Constanța: un bărbat a DISPĂRUT cu copilul concubinei!

Un bărbat din Constanța a dispărut la data de 15 iulie împreună cu un copil minor (al concubinei). Anunțul a fost...2266

Monden
22 iul 17:57MondenBianca Drăgușanu, la distracție în club cu Alex Bodi

Bianca Drăgușanu a fugit la mare în weekend, în compania iubitului ei, Alex Bodi. Vedeta și actualul ei iubit s-au...40

22 iul 00:00MondenCornelia Catanga a fost externată. Monica Pop a dat detalii despre starea artistei

Medicul oftalmolog Monica Pop a anunțat, în urmă cu două zile, că a vizitat-o pe Cornelia Catanga la spital și că...35

22 iul 17:45MondenTrupele fenomen ale anilor ‘90 s-au reunit pe aceeaşi scenă

Săptămâna care se încheie a fost una de foc pentru cele mai îndrăgite trupe ale anilor ‘90. Toate s-au reunit,...36

22 iul 17:38MondenCristina Spătar, despre divorțul de fostul soț: „Nu am primit niciun leu de la el“

Cristina Spătar trăiește de ceva vreme o frumoasă poveste de dragoste alături de bărbatul care îi face zilele...42

22 iul 00:00MondenPrimele poze cu Adelina Pestriţu în rochie de mireasă. Toate ţinutele de la nuntă au fost de covorul roşu

A venit ziua cea mare pentru Adelina Pestriţu (32 de ani), acel moment mult aşteptat în care a îmbrăcat rochia de...37

22 iul 00:00MondenCe fată frumoasă are Johnny Depp! Seamănă leit cu Vanessa Paradis în tinereţe

La vârsta de numai 20 de ani, Lily-Rose Depp, fiica Vanessei Paradis (46 de ani) şi a actorului Johnny Depp (56 de...38

22 iul 00:00MondenNoul album al lui Beyonce, „o declaraţie de dragoste pentru Africa“

"O declaraţie de dragoste pentru Africa" cu mai mulţi artişti de pe continent, dar şi cu vedete americane precum...34

22 iul 00:00MondenPrinţul George al Marii Britanii împlineşte 6 ani

Anul trecut, fiul cel mare al ducilor de Cambridge a apărut la balconul Palatului Buckingham şi a făcut o plimbare...37

22 iul 00:00MondenTrump este gata să garanteze personal pentru rapperul american ASAP Rocky, deţinut în Suedia

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat sâmbătă că este gata să garanteze personal pentru rapperul american...35

22 iul 00:00MondenNatalie Portman se întoarce la franciza "Thor" în rolul unei versiuni feminine a super-eroului

Natalie Portman se va întoarce la franciza "Thor" în rolul unei versiuni feminine a super-eroului principal,...35

Mapamond
22 iul 00:00MapamondProblema migranţilor: ''Ajunge'' cu alegerile făcute doar la Paris şi Berlin, afirmă Matteo Salvini

Franţa şi Germania nu pot decide singure politicile privind migraţia, ignorând solicitările ţărilor cele mai...36

22 iul 00:00MapamondComemorarea atentatului eşuat împotriva lui Hitler: "Sunt momente în care nesupunerea poate fi o datorie"

Germania a salutat, sâmbătă, eroismul autorilor atentatului eşuat împotriva lui Hitler, acum 75 de ani, şi al...38

22 iul 00:00MapamondMarea Britanie: Mii de manifestanţi anti-Brexit pe străzile Londrei

Opozanţi ai Brexitului au manifestat sâmbătă la Londra desfăşurând în aer un uriaş balon portocaliu care îl...39

22 iul 00:00MapamondBritish Airways au suspendat zborurile către Cairo timp de şapte zile începând de sâmbătă

British Airways au suspendat zborurile către Cairo timp de şapte zile începând de sâmbătă pentru a permite o...40

22 iul 00:00MapamondCanada: Fiul unui şef al poliţiei australiene a fost găsit mort în Columbia Britanică

Una din cele două victime ale crimelor "suspecte" petrecute în această săptămână în Vestul canadian este fiul...43

22 iul 00:00MapamondAutorităţile japoneze au emis un mandat de arestare pentru bărbatul suspectat că a incendiat un studio de animaţie

Autorităţile japoneze au emis un mandat de arestare pentru bărbatul suspectat că a incendiat un studio de animaţie...34

22 iul 00:00MapamondZeci de mii de manifestanţi proguvernamentali la Hong Kong

Zeci de mii de persoane s-au adunat sâmbătă în Hong Kong pentru a-şi exprima sprijinul pentru poliţie şi guvernul...37

22 iul 00:00MapamondFalsa ameninţare cu bombă pe o cursă Lufthansa la Belgrad: Autorul apelului spera să obţină o întâlnire cu o însoţitoare de bord

Un bărbat sârb de 65 de ani a mărturisit în faţa unui tribunal sâmbătă că a sunat pentru a anunţa o falsă...35

22 iul 16:54MapamondTreizeci şi trei de migranţi, răniţi într-un accident rutier în Macedonia de Nord

Treizeci şi trei de migranţi au fost răniţi vineri într-un accident rutier în Macedonia de Nord după ce vehiculul...37

22 iul 00:00MapamondBărbatul suspectat că a incendiat Kyoto Animation în Japonia credea că studioul i-a plagiat romanul

Bărbatul suspectat că a incendiat un studio de animaţie în care au murit 33 de oameni în Japonia, cel mai grav atac...34

Sănătate
18 iul 00:17SănătateCabinete medicale noi, la Spitalul Municipal Mangalia

La unitatea sanitară din Mangalia s-au înființat, recent, mai multe cabinete medicale și săli de tratament în...697

17 iul 00:24SănătateSpitalul de Boli Infecțioase Constanța așteaptă fonduri europene pentru REPARAȚII CAPITALE!

Un compartiment de terapie intensivă dat în folosință de anul trecut, paturi noi în tot spitalul, un laborator de...1160

17 iul 00:19SănătateÎNGRIJORĂTOR! CREȘTE numărul constănțenilor infectați cu HIV/SIDA!

Numărul constănțenilor diagnosticați cu infecția HIV/SIDA este în creștere. Aceasta este constatarea medicilor de...1829

17 iul 00:19SănătateToxiinfecţiile alimentare au 'umplut' Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa

Atenție mare la alimentele pe care le consumați, spălați-le bine înainte, la fel și mâinile, pentru a reduce...1389

15 iul 01:48SănătateProdusele alimentare pentru bebeluşi disponibile în comerţ au un conţinut ridicat de zahăr, avertizează OMS

Produsele alimentare pentru bebeluşi disponibile în comerţ conţin deseori prea multe zaharuri, iar informaţiile de...514

15 iul 22:47SănătateMalformații cardiace și congenitale, operate la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu”

O echipă de chirurgi cardiologi se va afla, în perioada 21 – 28 septembrie a.c. la Spitalul Clinic de Urgență...427

12 iul 00:35SănătateBătaie de joc: medic NEPLĂTIT din 2015! Spitalul CF RECUNOAŞTE, dar zice că NU are bani

Spitalul Universitar Constanţa nu o mai scoate la liman cu datoriile! Pe de o parte, se confruntă cu popririle pe...2664

11 iul 02:07SănătatePlatforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate este indisponibilă

Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate este indisponibilă, potrivit unui anunţ publicat pe site-ul Casei...564

9 iul 01:28SănătateCentrul de Sănătate Năvodari este preluat de Spitalul Județean Constanța

Centrul de Sănătate Multifuncțională Năvodari este preluat, luni, 8 iulie a.c., de Spitalul Clinic Județean de...1433

8 iul 00:00SănătateTESTARE GRATUITĂ pentru BOALA CELIACĂ la Constanța!

Asociația Română pentru Intoleranță la Gluten lansează prima Caravană Națională „România fără gluten”,...1118