REPLICA ONLINE CONSTANTA

20° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Numărul de rezervări pe litoral s-a triplat după anunţul preşedintelui privind deschiderea plajelor la 1 iunie

Numărul de rezervări pe litoral s-a triplat după anunţul preşedintelui privind deschiderea plajelor la 1 iunie

Replica API 30 mai 2020 | 00:00 896

Numărul de rezervări pe litoral s-a triplat joi faţă de zilele anterioare, după ce preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că românii vor putea merge la plajă începând cu 1 iunie, iar tendinţa de creştere se va accentua în următoarele săptămâni, susţin reprezentanţii agenţiei online Litoralulromanesc.ro.

Românii au început să rezerve atât vacanţe last minute pe litoral, începând cu acest weekend, cât şi sejururi în lunile iulie şi august sau chiar septembrie.

"În ceea ce ne priveşte, având în vedere că operăm online, e foarte uşor să monitorizăm reacţia imediată a turiştilor. Astfel, am constatat o creştere puternică a traficului pe site-ul nostru în minutele imediat următoare anunţului preşedintelui. După anunţ, au început să curgă rezervările, iar acest ritm s-a păstrat toată ziua de ieri şi a continuat şi astăzi", a declarat Ionuţ Nedea, directorul general al Litoralulromanesc.ro.

Numărul de rezervări făcute în a doua jumătate a zilei de joi a fost, practic, de trei ori mai mare decât în oricare dintre zilele anterioare, iar solicitările au venit de la români din întreaga ţară. Potrivit sursei citate, la call center-ul agenţiei au sunat, după anunţul preşedintelui, chiar şi oameni care îşi exprimaseră anterior dorinţa de a-şi anula vacanţele pe care le rezervaseră la mare înainte de pandemie şi care au revenit asupra deciziei şi au hotărât să meargă pe litoral.

"Ne aşteptăm ca tendinţa de creştere să se accentueze în următoarele săptămâni şi, cumva, după 15 iunie să revenim la nivelul de anul trecut. Chiar dacă va exista o presiune în ceea ce priveşte cererea, tarifele nu vor fi majorate, o garanţie pe care o putem oferi turiştilor care-şi achiziţionează pachetele prin intermediul agenţiei", a mai spus Ionuţ Nedea, scrie Agerpres.

Pentru prima jumătate a lunii iunie, în Mamaia, o cameră într-un hotel de 2 stele poate fi rezervată de la 113 lei pe noapte, la 3 stele - de la 115 lei pe noapte şi la 4 stele de la 212 lei pe noapte. În celelalte staţiuni, tarifele pentru o noapte de cazare pornesc de la 81 de lei pentru un hotel de 2 stele şi de la 100 de lei pentru unul de 3 stele.

Litoralulromanesc.ro, deţinut de compania Creative Eye SRL din Constanţa, cu capital integral privat românesc, este cel mai mare retailer de vacanţe în staţiunile autohone de la Marea Neagră, atât ca număr de turişti, cât şi ca vânzări.

Anul trecut a înregistrat un volum de vânzări de 30 milioane de euro, iar prin intermediul agenţiei au ajuns anul trecut în staţiunile româneşti de la Marea Neagră peste 200.000 de turişti. Portalul promovează peste 500 de structuri de cazare în 13 staţiuni de pe litoralul românesc, de la unităţi de o stea până la cele de cinci stele.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
vrabia malai viseaza!!!! poate e vorba de litoralul greciei sau al bulgariei.
0
0
de la 10 la 30 de rezervari
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367