rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 20 februarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Numărul de turişti în Delta Dunării s-ar putea dubla în acest an, estimează o asociaţie de profil

Numărul turiştilor care au vizitat judeţul Tulcea în acest an a crescut semnificativ, în primul semestru, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, iar estimările arată că până la finalul sezonului numărul de înnoptări s-ar putea dubla faţă de anul 2017, potrivit unui comunicat al Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMTDD).

Statisticile Institutului Naţional de Statistică (INS) arată că, în primul semestru al acestui an, judeţul Tulcea a fost vizitat de 58.297 turişti, înregistraţi în structurile de cazare, faţă de 33.093 în aceeaşi perioadă a anului 2017.

"Având în vedere faptul că această creştere, cu peste 25.000 de turişti, conform datelor oficiale, este raportată la prima perioadă a anului, când gradul de ocupare este mai redus, estimăm că până la finalul anului vom avea cel puţin o dublare a numărului de turişti în Delta Dunării şi Dobrogea de nord. În lunile iulie, august, septembrie şi octombrie, gradul de ocupare este aproape maxim, ceea ce înseamnă că vor fi ocupate aproape în permanenţă cele aproximativ 9.200 de locuri de cazare înregistrate în judeţul Tulcea", a declarat Cătălin Ţibuleac, preşedintele AMDTDD.

Potrivit Asociaţiei, promovarea corectă a destinaţiei şi numărul mare de evenimente care au atras atenţia asupra ofertei turistice pe care o reprezintă Delta Dunării şi Dobrogea de nord vor aduce rezultatele scontate, la finalul acestui an, adică dublarea numărului de turişti, după o perioadă în care s-au înregistrat scăderi, de la un an la altul.

"Dacă vom continua să promovăm împreună destinaţia turistică Delta Dunării şi Dobrogea de nord, vom reuşi, în foarte scurt timp, să garantăm prosperitatea acestei zone, pe care doar astfel o vom putea dezvolta, pentru a le oferi turiştilor ceea ce îşi doresc de la o vacanţă într-un astfel de loc unic în lume. Chiar dacă în Delta Dunării nu se poate face turism de masă, ci doar un turism responsabil, fără a depăşi un anumit număr de spaţii de cazare, respectiv de turişti care se pot afla simultan în Rezervaţia Biosferei, avem cele mai mari şanse de a creşte câştigurile din industria ospitalităţii în întregul judeţ, astfel încât să crească calitatea serviciilor, dar şi numărul afacerilor prospere, al locurilor de muncă, veniturile tulcenilor şi, în final, nivelul de trai al locuitorilor acestui judeţ", a precizat Ţibuleac.

În luna iunie, numărul de vizitatori români care au ales ca destinaţie de vacanţă Delta Dunării a fost de 19.542 de persoane, faţă de 10.903, în aceeaşi perioadă a anului trecut, iar din analiza preliminară a datelor furnizate de INS reiese că această creştere a fost generată în special de posibilitatea de a se achita contravaloarea cazării cu voucherele de vacanţă, precizează AMDTDD.

"Având în vedere faptul că multe dintre pensiunile mici din Delta Dunării şi Dobrogea de nord nu au reuşit să intre în acest program naţional care deja a generat creşteri substanţiale în turismul românesc, AMDTDD încearcă să identifice soluţiile cele mai eficiente pentru a-i sprijini pe proprietarii de pensiuni, astfel încât aceştia să poată intra în program. Din primele rezultate ale analizei situaţiei, făcute de AMDTDD, reiese că cei mai mulţi proprietari de pensiuni cu număr mic de camere nu au fost informaţi corect şi nu au reuşit să rezolve problemele birocratice, astfel încât au nevoie de sprijin, pentru a-şi creşte cifra de afaceri în viitor", precizează sursa citată.

Asociaţia de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD) este o organizaţie neguvernamentală, cu personalitate juridică, înfiinţată în luna aprilie 2018, cu scopul de a promova şi de a dezvolta, pe termen scurt, mediu şi lung, Delta Dunării şi Dobrogea de Nord.

sâmbătă, 25 august 2018343
Comentarii
mai mult...Economic
20 feb 18:15EconomicProgramul „Prima casă”: Guvernul a aprobat plafonul de garantare. Câţi bani sunt alocaţi pentru anul 2019

Executivul a aprobat în şedinţa de de astăzi plafonul total de garantare pentru anul 2019, aferent programului...80

20 feb 00:00EconomicIndicii ROBOR au revenit marţi pe creştere puternică78
20 feb 00:00EconomicANAT: Vouchere de vacanţă în valoare de 250 de milioane de euro, emise în România în 201892
20 feb 00:00EconomicPIAROM: Ponderea contractelor de muncă pentru normă întreagă, doar 15,34% în total, la 1 octombrie 2018

Ponderea contractelor de muncă pentru normă întreagă (CIM) cu salariul brut peste 4.500 lei era, la 1 octombrie...89

20 feb 00:00EconomicGrapini: Şoferul din România care lucrează în Germania să fie plătit la fel cu şoferul din Germania88
20 feb 00:00EconomicMinisterul Energiei a cerut prorogarea cu un an a aplicării contribuţiei de 2% din cifra de afaceri pentru companiile energetice89
20 feb 00:00EconomicDaea, despre produsele din carne de porc din Ungaria ajunse în România: ANSVSA şi-a făcut datoria

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a susţinut luni că Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru...79

19 feb 00:00EconomicANRE a aplicat operatorilor de electricitate şi de gaze naturale amenzi de peste 19,7 milioane de lei, în 2018210
19 feb 00:00EconomicAnghel (BVB): Sectorul privat din România are o pondere de aproape 80% în PIB199
19 feb 00:00EconomicMinistrul Finanţelor: Până la final de februarie vom avea o formă modificată a programului „Prima Casă“; va fi mai social

Programul 'Prima Casă' are prevăzut un plafon de două miliarde de lei pentru acest an şi el va continua, însă...205

19 feb 00:00EconomicEugen Teodorovici: Banii privind taxa auto vor fi rambursaţi până în luna iunie a acestui an240
19 feb 00:00EconomicPiaţa de medicamente fără prescripţie medicală, suplimentele alimentare şi dispozitivele medicale de îngrijire, în creştere cu 14,4% în 2018193
Vremea
7.4°2.9° - 7.4° marţi, 19 februarie 2019
ploaie ușoarăUmiditate: 0%
Vânt: 3.86 m/s din SSE
Presiune: 1031.98 milibari

Loto
6/49121317284547
5/403925313924
joker3411134316
Horoscop
mai mult...SPSportRT
20 feb 00:11SportOptimile Champions League: Liverpool-Bayern 0-0 și Lyon-Barcelona 0-0

Liga Campionilor continuă în această săptămână, cu ultimele meciuri din manșa tur a optimilor de finală. Marți...112

20 feb 00:08SportHalep - Bouchard: 7-6, 6-4. Calificare în optimile de la Dubai

Simona Halep s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Dubai, după o victorie în două seturi în...669

19 feb 00:00SportNurnberg - Dortmund 0-0. Liderul pierde teren în fața campioanei en-titre

Liderul Borussia Dortmund continuă să piardă din avansul faţă de Bayern Munchen, campioana en-titre, după 0-0 la...267

19 feb 00:00SportConcordia - FCSB 0-0 | Becali a uitat de jocul slab şi a făcut praf arbitrul

Gigi Becali a pus la zid arbitrajul, după remiza dintre FCSB şi Chiajna, 0-0. Adrian Cojocaru nu le-a acordat un...480

Local
20 feb 02:06LocalIubirea în toate formele ei, pe scena Teatrului de Stat Constanța

Ultimul weekend al lunii februarie, weekend-ul iubirii, aduce pe scenă tematica reală, contemporană, tematica...173

20 feb 02:07LocalS-a urcat BĂUT la volan și a făcut accident rutier

Polițiștii Secției 4 Poliție, la data de 18 februarie a.c., împreună cu un jandarm din cadrul GMJ Constanța au...335

20 feb 02:08LocalTânără din Constanța, AMENINȚATĂ de fostul IUBIT! A intervenit Poliția

Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție, la data de 18 februarie a.c., au fost sesizați de către o femeie, în...1051

20 feb 01:00LocalUnul dintre vameșii acuzați că protejau o fabrică ilegală de alcool a ajuns la închisoare

Polițiștii Serviciului Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, la data de 18...527

20 feb 02:12LocalSute de amenzi date de Poliția Locală pentru încălcări ale legislației rutiere și mizerie!

Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au aplicat, luni, 18 februarie a.c., 290...728

20 feb 02:11LocalTabără de nomazi de pe Valea Portului, desființată de Poliția Locală

Persoanele găsite de polițiștii locali erau veniți din Castelu și Cobadin, în municipiul Constanța, la cerșit...381

20 feb 02:10LocalPROMOȚIE DE ZILELE ÎNDRĂGOSTIȚILOR ÎN POLIGONUL DE TIR ZIP ESCORT

Împarte cu o persoană dragă experiența unei ședințe de tragere în poligonul cu arme de foc! În perioada 14...196

20 feb 02:09LocalProgram bilingv de predare a limbii spaniole la Colegiul Naţional Pedagogic "Constantin Brătescu"

Luni, 18 februarie a.c., Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu” a primit vizita ataşatului pentru...179

20 feb 02:04LocalCe spune Kaufland despre pieptul de pui cu viermi găsit în magazinul lor

Un constănțean a reclamat, sâmbătă, 16 februarie a.c., faptul că o caserolă cu piept de pui pe care intenționa...4249

20 feb 01:49LocalEPIDEMIE. În continuare, GRIPA face victime la Constanța!

Numărul bolnavilor care decedează și în cazul cărora specialiștii confirmă prezența virusului gripal crește de...1308

Politică
20 feb 00:37PoliticăȘcoala Gimnazială nr. 14 din Palazu Mare va fi reabilitată

...127

20 feb 02:23PoliticăIohannis: PSD a acționat din nou împotriva Justiției și a statului de drept

OUG pentru modificarea legilor justiției și a unor regulamente privind admiterea la INM a fost adoptată, marți, în...206

20 feb 02:24PoliticăAsfaltări la Cernavodă: pe ce străzi s-a ajuns!

Primăria orașului Cernavodă anunță că marți, 19 februarie, prin programul ”Lucrări de întreținere și...175

20 feb 02:24PoliticăAugustin Lazăr: Recentele modificări pe justiţie ar putea bloca instituţional Ministerul Public

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), Augustin Lazăr,...170

20 feb 02:22PoliticăTudorel Toader îi pune la punct pe procurorii din CSM: 'Au contribuit la degradarea prestigiului demnității de procuror'

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii consideră că modificările aduse de Tudorel Toader...186

20 feb 02:20PoliticăSecţia de anchetare a magistraţilor a cerut de trei ori preluarea dosarului Tel Drum. DNA a refuzat

DNA arată că Secţia de anchetare a magistraţilor a cerut în trei rânduri preluarea dosarului Tel Drum, toate...287

20 feb 00:42PoliticăTudorel Toader, după ședința de Guvern: S-a adoptat o OUG pentru modificarea legilor justiției

OUG pentru modificarea legilor justiției și a unor regulamente privind admiterea la INM a fost adoptată, marți, în...605

20 feb 02:29PoliticăHotărâre a Consiliului Local Medgidia, declarată nelegală de prefect!

Prefectul județului Constanța a anulat o hotărâre a Consiliului Local Medgidia. Este vorba despre hotărârea care...294

20 feb 02:13PoliticăCurtea de Apel anulează ordinul prin care Kovesi a revocat-o din DNA pe Mihaiela Moraru-Iorga

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis, marţi, să anuleze ordinul prin care fostul procuror-şef DNA Laura...218

20 feb 02:12PoliticăTaxa de deșeuri de construcții se achită la SPIT Constanța

Serviciul Public de Impozite și Taxe (SPIT) Constanța informează persoanele fizice și operatorii economici care...219

Monden
20 feb 00:00MondenPrincipalul suspect în atentatul dintr-un club de noapte din Istanbul respinge toate acuzaţiile

Principalul suspect în atentatul din 2017 într-un club de noapte din Istanbul în care au fost ucise 39 de persoane a...88

20 feb 00:00MondenCum este Cătălin Măruță dincolo de lumina reflectoarelor. „Încăpățânat, perfecționist, coleric”

Prezentatorul de televiziune Cătălin Măruță a dezvăluit cum este el dincolo de ecranul televizorului. Întrebat...86

20 feb 00:00MondenOana Zăvoranu, mesaj dur pentru influencere. „Așa nesătule și veșnic în călduri sunt astea?”

Oana Zăvoranu a postat un nou mesaj dur pe contul de socializare în care atacă anumite influencere. Dacă unii dintre...88

20 feb 00:00MondenVictor Slav și Cătălin Cazacu se alătură juriului „Bravo, ai stil!”, în această săptămână

De săptămâna aceasta, două vedete se alătură juraților emisiunii "Bravo, ai stil!". Victor Slav și Cătălin...88

20 feb 00:00MondenMarius Moga lansează vedete pe bandă rulantă! Zadi e noua lui descoperire

La "uzina" DeMoga Music se lansează artiști unul și unul. Recent, Marius Moga a investit încredere în Zadi, o...98

20 feb 00:00MondenDans în ploaie la Asia Express. Concurenții au făcut haz de necaz pe străzile din Sri Lanka

Vremea capricioasă din Sri Lanka le dă mari dureri de cap concurenților de la Asia Express. Ploaia "i-a murat" pur...83

20 feb 15:53MondenReacția lui Trăistariu, după ce Ester Peony a câștigat Eurovision România: „Juriul internațional a făcut dreptate“

Mihai Trăistariu, unul dintre veteranii Eurovisionului, a decis anul acesta să se retragă din competiție. A vrut...94

20 feb 00:00MondenIrina Loghin a împlinit 80 de ani! În tinereţe, Elena Ceauşescu era geloasă pe ea

Irina Loghin a împlinit, azi, 19 februarie, venerabila vârstă de 80 de ani. Îndrăgita interpretă de muzică...102

20 feb 00:00MondenOzzy Osbourne şi-a anulat concertele din perioada următoare pentru a se reface după pneumonie

Ozzy Osbourne şi-a anulat o serie de concerte pe care urma să le susţină în cadrul unui turneu pentru a se reface...91

20 feb 00:00MondenQueen va cânta live la gala Oscarurilor

Trupa rock britanică Queen va cânta live la gala de duminică a Oscarurilor, au declarat luni organizatorii, în urma...90

Mapamond
20 feb 00:00MapamondSpania: Mariano Rajoy va fi audiat ca martor pe 26 februarie în procesul separatiştilor catalani

Mariano Rajoy, şeful guvernului spaniol în timpul tentativei de secesiune a Cataloniei în octombrie 2017, va fi...93

20 feb 00:00MapamondBrexit: Juncker se va întâlni cu prim-ministrul Theresa May miercuri la Bruxelles

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, se va întâlni miercuri seară cu prim-ministrul britanic Theresa...104

20 feb 00:00MapamondSUA: Editorialist invitat să demisioneze, după ce a făcut apologia Ku Klux Klanului

Senatorul democrat de Alabama Doug Jones a invitat un jurnalist să demisioneze după publicarea unui editorial...88

20 feb 00:00MapamondSUA: 16 state contestă în justiţie urgenţa pentru zid decretată de Trump

În total, 16 state americane, conduse de California, au depus un recurs în justiţie luni la San Francisco împotriva...87

20 feb 00:00MapamondItalia: Părinţii lui Matteo Renzi plasaţi în arest la domiciliu

Părinţii fostului premier italian Matteo Renzi au fost arestaţi şi plasaţi sub arest la domiciliu într-un dosar de...94

20 feb 00:00MapamondSUA: Trump denunţă o posibilă tentativă „ilegală“ de a fi îndepărtat de la putere

Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că secretarul său adjunct al justiţiei şi un fost şef al FBI...92

20 feb 00:00MapamondGermania: Cel puţin 15 răniţi după coliziunea dintre două nave în Marea Baltică

Cel puţin cincisprezece persoane au fost rănite, dintre care zece grav, după ce două nave au intrat marţi în...94

20 feb 00:00MapamondDe teama spionajului, Rusia le interzice militarilor să aibă asupra lor smartphone-uri în misiune

Parlamentul din Rusia a adoptat marţi o modificare legislativă care le interzice militarilor să aibă smartphone-uri...93

20 feb 00:00MapamondBrazilia: Barajele de tipul celui de la Brumadinho vor dispărea până în 2023

Toate barajele miniere concepute după modelul celui de la Brumadinho, a cărui rupere a cauzat o tragedie ce a...87

20 feb 00:00MapamondEgipt: Doi poliţişti ucişi într-o explozie la Cairo

Doi poliţişti au fost ucişi luni la Cairo în explozia unui dispozitiv în timp ce urmăreau un individ suspectat că...89

Sănătate
18 feb 06:13SănătateBlocul materno-fetal de la Spitalul Medgidia, reabilitat cu bani de la Ambasada Americii

Spitalul Municipal Medgidia deservește anual peste un sfert din locuitorii județului Constanța, peste 200.000 de...478

18 feb 06:21SănătateÎncă un medicament împotriva tusei a fost retras de la vânzare în România

Încă un medicament împotriva tusei a fost retras de la vânzare în România. Este vorba de Epistat, sirop şi...835

18 feb 06:21SănătateCredeți că laptele pe care îl cumpărați chiar e lapte? Iată ce spune Ministerul Agriculturii!

Echipe mixte formate din inspectori cu atribuții de control din cadrul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale,...1192

15 feb 03:20SănătateSpitalul de Pneumoftiziologie Constanța s-ar putea extinde. Bani sunt, cu birocrația este mai greu!

Anul trecut, Spitalul de Pneumoftiziologie Constanța a fost la un pas să realizeze un proiect de extindere, însă,...776

14 feb 02:16SănătateINJECŢIILE CU BOTOX – modă cu probleme legislative! Cât de bine pregătiţi sunt cei care promit buze senzuale?

Pe lângă partea șocantă – și anume faptul că o persoană fără niciun fel de pregătire medicală a ajuns să...1121

12 feb 00:51SănătateSiropul de tuse EURESPAL, RETRAS DE PE PIAȚĂ!

Eurespal, un medicament împotriva tusei pe care medicii îl recomandă inclusiv copiilor, sub formă de sirop și...1250

11 feb 23:15SănătateEPIDEMIE. Numărul bolnavilor răpuși de GRIPĂ, în creștere alarmantă! Încă un mort la Constanța!

Numărul bolnavilor care decedează și în cazul cărora este confirmată prezența virusului gripal crește de la o zi...2488

6 feb 00:12SănătateÎncă doi bolnavi RĂPUȘI de GRIPĂ la Constanța!

Este vorba despre un bărbat de 51 de ani, fără condiții medicale preexistente, nevaccinat antigripal, care a murit...3100

5 feb 00:13SănătateNoi centre de zi pentru copiii cu dizabilităţi, în judeţul Constanţa!

Ajutor considerabil pentru părinții și copiii cu dizabilități! Aceștia nu vor mai trebui să vină tocmai în...1652

4 feb 23:42SănătateUn nou aparat modern va fi folosit de pacienții din cel puțin patru județe, prin care și Constanța

Spitalul Judeţean din Galaţi a fost dotat cu un aparat modern de tratare a cancerului, care va fi folosit de zeci de...1438