REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate a scăzut cu aproape 13%, în primele 5 luni

Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate a scăzut cu aproape 13%, în primele 5 luni

Replica API 4 iulie 2016 | 00:00 190

Numărul societăţilor cu capital străin nou înfiinţate în primele cinci luni din 2016 a scăzut cu 12,95%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, la 2.217 societăţi, reiese din datele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), preluate de Agerpres.

Valoarea totală a capitalului social al celor 2.217 de noi societăţi este de 15,4 milioane de dolari. Cele mai multe firme au fost înfiinţate în luna martie, respectiv 509, cu 17,7% mai puţine decât în aceeaşi lună din 2015.

La finalul lunii mai, numărul societăţilor cu participare străină la capital din România era de 206.683, valoarea totală a capitalului social fiind de peste 43,2 miliarde euro.

Potrivit datelor ONRC, România a înregistrat în 2015 cel mai mic număr al societăţilor cu capital străin nou înfiinţate din ultimii 18 ani.

Astfel, anul trecut au fost înfiinţate 5.831 de astfel de firme, în scădere de la 6.219 unităţi, în 2014. După 1991, cele mai multe societăţi au fost înfiinţate în anul 2007, când au fost numărate peste 15.000 de astfel de unităţi. La polul opus, cele mai puţine au fost în anul 1995, respectiv 3.400.

Din punct de vedere al capitalului social subscris, 2015 este cel mai slab din ultimii 12 ani în ceea ce priveşte firmele cu capital străin înfiinţate. Astfel, valoarea totală se ridică la circa 1,2 miliarde euro. În anul 2003, suma totală era de 996,2 milioane euro. Cea mai mare valoare a capitalului social, aproape 4 miliarde euro, cumulat, a fost înregistrată în 2008. Şi în anul 2014 a fost înregistrată o valoare notabilă, de 3,89 miliarde euro. În ceea ce priveşte cea mai mică valoare de după 1991, anul 1995 se remarcă printr-o valoare a capitalului social de 183,7 milioane euro.

Comparativ cu anul 2014, anul trecut valoarea totală a fost mai mică cu 68%, conform informaţiilor ONRC.

Sursa: ECONOMICA.net

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108