REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
12.4° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Numărul firmelor și PFA-urilor intrate în insolvență a crescut cu 5,5%, în primele opt luni

Numărul firmelor și PFA-urilor intrate în insolvență a crescut cu 5,5%, în primele opt luni

Replica API 21 septembrie 2017 | 00:00 614

Numărul societăților comerciale și persoanelor fizice autorizate intrate în insolvență a crescut în primele opt luni din acest an cu 5,55%, comparativ cu perioada similară din 2016, la 5.758 de unități, reiese din datele publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), scrie Agerpres.

Cele mai multe firme și PFA-uri în insolvență sunt din București, respectiv 1.228, în creștere cu 10,33% comparativ cu ianuarie — august 2016, Capitala fiind urmată de județul Iași, cu 352 (+6,67%), și de Bihor, cu 319 cazuri (-15,83%).

Cele mai multe insolvențe au fost înregistrate în comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor — 1.732, în scădere cu 0,7%.

De asemenea, un număr de 10.043 firme și-au suspendat activitatea (-13,52%), iar 18.185 s-au dizolvat, număr în scădere cu—16,34%.

Aproape jumătate dintre companiile active în România prezintă un risc de insolvență ridicat, se arată într-un comunicat al Coface, remis recent AGERPRES.

"Ponderea foarte ridicată a companiilor cu risc major de insolvență este explicată de fenomenul polarizării firmelor românești, mult mai accentuat comparativ cu ceea ce observăm în Ungaria, Polonia sau Cehia. Spre exemplu, cele mari mari 10% din firmele românești dețineau la sfârșitul anului 2015 aproape 91% din totalul veniturilor înregistrate de către întreg mediul de afaceri, în timp ce această pondere este mult mai scăzută în cazul Ungariei (72%), Poloniei (68%) sau Cehiei (59%)", se arată în document.

Potrivit acestuia, 99% dintre companiile românești se luptă pentru o cotă de piață de maximum 33%, în condiții de concurență foarte agresivă și economie subterană mult mai ridicată decât media înregistrată în UE.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369