REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.6° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.6° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Numire ŞOC la Oil Terminal: PSD îl paraşutează pe Cristinel Dragomir în conducerea companiei petroliere!

Numire ŞOC la Oil Terminal: PSD îl paraşutează pe Cristinel Dragomir în conducerea companiei petroliere!

Replica API 23 august 2017 | 09:49 1876

Doar două luni a durat liniştea la Oil Terminal SA. Acţionarul majoritar al companiei de stat constănţene vrea să schimbe iar administratorii şi a cerut astfel convocarea unei Adunări Generale a Acţionarilor (AGA). În aceeaşi şedinţă urmează a se stabili şi remuneraţia administratorilor.

Ministerul Energiei, care deţine 59,62% din capitalul social al companiei, a solicitat convocarea AGA, având pe ordinea de zi: "revocarea unor membri ai Consiliului de Administraţie de la societatea Oil Terminal" şi "numirea membrilor provizorii ai Consiliului de Administraţie de la societatea Oil Terminal pe locurile rămase vacante" în urma revocării de la punctul 1. În aceeaşi şedinţă se va stabili durata mandatului membrilor provizorii ai Consiliului de Administraţie, precum şi remuneraţia membrilor provizorii ai consiliului.

În iunie, AGA de la Oil Terminal a votat reînnoirea mandatelor pentru Toma Bogdan Costreie, Cristian Florin Gheorghe, Ionuţ Barbu, Hermina Bectemir şi Ovidiu Aurelian Andrei. În schimb, nu le-au fost reînnoite mandatele Marianei Nicoleta Moise şi al Staar Rating SRL, reprezentat de Dan Cristian Bărbulescu, devenit celebru prin războiul de uzură dus de ani de zile împotriva oricui se afla la conducerea Oil Terminal.

Revenind la schimbările anunţate de ministerul de resort, precizăm că este vorba despre înlocuirea lui Ionuţ Barbu (vezi detalii AICI) şi a Herminei Bectemir. În locul lor apar nume absolut surprinzătoare: Cristinel Dragomir şi Cătălin Caracostea! Cu alte cuvinte, PSD Constanţa continuă să avanseze propuneri trăsnite pentru posturi din diverse instituţii de maximă importanţă, în cazul de faţă - o companie petrolieră de interes strategic.

Despre Cristinel Dragomir amintim că a fost consilier judeţean, din partea PSD, demisionând anul acesta. El a fost pentru o perioadă şi vicepreşedinte cu atribuţii de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa (după ce Nicuşor Constantinescu a pierdut această funcţie) şi a sperat că va fi preşedinte după alegeri. Ghinion, însă! PSD nu l-a onorat cu această funcţie (vezi detalii AICI), mai cu seamă că se speculează că Dragomir nu ar mai fi în graţiile conducerii judeţene de partid. Pe piaţă a fost lansate, în prag de alegeri, şi zvonuri că nu ar mai candida din partea PSD ori că ar avea dosare penale în lucru (unul dintre ele legat de atribuirea ilegală a unor sume de bani din bugetul judeţean). Chiar dacă cei de la PSD au lansat zvonurile, până la urmă el a candidat pe lista social-democraţilor. Numirea lui în C.A.-ul Oil Terminal vine ca un fel de consolare, dar nici aici nu se ştie dacă va face prea mulţi „pureci”, de vreme ce unii colegi din PSD se referă la el ca fiind „băiatul care joacă table, să-şi vadă de campionatele lui, că ne-a încurcat destul”. De prisos menţiunea că nici el, la fel cum nici alţi administratori propulsaţi pe linie de partid în compania petrolieră, nu au vreo legătură cu petrolul sau cu activitatea Oil Terminal. Interesant că preşedintele PSD Constanţa nu a comentat în vreun fel această situaţie, în timp ce actualul preşedinte al CJC s-a delimitat de nominalizare.

Referitor la Cătălin Caracostea, amintim că el este directorul general al SC Neptun Olimp SA, fiind la această societate continuatorul lui Horia Ţuţuianu (actualul preşedinte al CJC).

A.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ca PD-ul a parasutat la conducere pe Wagner Silviu. Credeti ca Dragomir este mai prost ca Wagner? Asa ca nu mai comentati degeaba, cosumandu-va energia.
2
1
Probabil pe hobbit il recomanda unicul sau talent, cel la table. Prin aceasta numire, media IQ-ului echipei de conducere este grav afectata.
6
0
Hoti, semidocti, fara caracter. Fiind o companie strategica propunerile sunt facute de servicii pt cei care au facut servicii. Caracostea e propunerea lui Tutuianu deoarece acesta e paravanul pentru cofetaria Amfiteatru, Trandafirul, Delicia preluate de Tutuianu fraudulos de la Euxin sa. Dragomir e o propunere dubioasa venita probabil de la Bucuresti fara stirea conducerii cu sprijin sie, doisiunsfert si probabil dolineanschi de la secretariatul psd recompensa pt dosarele facute lui Mazare si Constantinescu. Psd Constanta e slabita si fara coloana vertebrala si face propuneri de liberali
5
0
Trist si foarte trist, tot NICUSOR CONSTANTINESC conduce, pacat, chiar credeam ca s a schimbat ceva.
3
4
zvonurile psd despre c.dragomir le lanseaza noua gasca psd de hoti in frunte cu stroe si dumitrache care au ca sarcina de serviciu distrugerea psd
9
0
hotie pe fata cu administratori pusi politic fara nici o experienta in domeniu !!!!!!!!!!!
7
1
Catalin Caracostea nu e sageata lui Tutuianu?
8
2
Pai doar nu o sa numeasca vreun manager cu MBA la Cambridge. Trebuia numit tot un hotoman scolit la umbra lui Maxare si Constantinescu. Spor la furat baieti...
11
1
Asta mai lipsea, nu e destul ca ne baga pe gat inca doi directori, dintre care un pensionar cu o pensie mizera, vine sa manance si el o paine alba!
13
3
Decat florin vizan care fura acciza la gaz de ani de zile mai bn asa
9
8
Va aduc aminte ca s-a mai scris in Replica de dl. DRAGOMIR si la comentarii a scris cateva persoane ca o sa vina la Oil T. Sa speram ca nu va rezista mult. Face ravagii.
21
4
Alt Roman hot
25
3
Asta le lipsea, un serpisor semidoct, obisnuit sa muste din partile moi ale corpului.
25
3

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614