Nunțile se reiau din luna mai, estimează Alexandru Rafila
Alexandru Rafila crede că nunțile vor putea fi reluate în condiții normale începând din luna mai. Este posibil să se impună, totuși, distanțarea sau folosirea măștilor, scrie stiripesurse.ro.
Întrebat, sâmbătă, despre discuțiile pe care le-a avut cu cei din industria nunților și când ar putea să își programeze oamenii nunțile, Rafila a răspuns că a avut foarte multe întâlniri în ultima perioadă cu reprezentanți ai diverselor industrii.
„Cred că în luna martie o să putem să avem o discuție aplicată despre un calendar, pe termen mediu măcar, în așa fel încât să existe predictibilitate. Toată lumea își dorește predictibilitate. Cred că în martie, când vom avea elemente mult mai concrete în ceea ce privește evoluția pandemiei, putem să stabilim împreună un program. E o opinie personală, dar cred că începând din luna mai aceste tipuri de evenimente se pot relua. Probabil cu anumite limitări, nu știu dacă se referă neapărat la număr, dar trebuie păstrate elementele de siguranță care înseamnă o oarecare distanțare sau în cazul unor evenimente publice utilizarea măștii”, a răspuns ministrul.
Potrivit acestuia, folosirea măștilor la tulpina Omicron este „cel mai important element, pentru că este o barieră mecanică ce previne transmiterea.
Ministrul spune că important este să trecem de acest val, despre care crede eu că va fi ultimul important din punctul de vedere al sănătății publice.

Instanţa de judecată a emis, miercuri, mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile pe numele...152
În vederea organizării de către Administrația Națională ”Apele Române” în parteneriat cu Ordinul...170
Miercuri a început la Kiev primul proces pentru crime de război împotriva unui militar rus, după invazia Rusiei în...141
Urmare a cercetărilor într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe,...194


ConstanțaUmiditate: 58%
Vânt: 10.51 m/s
Presiune: 1023 milibari

Portughezul José Peseiro, fost antrenor al echipei Rapid București, a fost numit selecţionerul echipei naţionale...201
Andy Murray s-a retras oficial de la Openul Franței, deoarece are în vedere o participare la Wimbledon și sezonul pe...202
Formula 1 poate interzice piloţilor să mai poarte bijuterii în timpul curselor, dar Federaţia internaţională de...278
Antoine Griezmann va fi jucător la Atletico Madrid şi în sezonul viitor, a anunţat preşedintele Enrique Cerezo....228


Oamenii legii, în timp ce efectuau acțiuni de patrulare pe străzile din Palazu Mare, au dat peste un șofer care rula...1794
În urma cercetărilor într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, polițiști...1092
Consiliul Județean Constanța organizează marți, 17 mai, o conferință de presă organizată cu ocazia lansării...427
Primăria municipiului Medgidia organizează în perioada 20 - 22 mai 2022, pe Stadionul Municipal „Iftimie Ilisei”,...353
Japonia oferă un sprijin esenţial pentru persoanele strămutate din cauza invaziei din Ucraina, asigurând transportul...242
Ministerul Justiţiei (MJ) a demarat un proiect finanţat din fonduri norvegiene, prin intermediul căruia vor fi...203
Sorin Oprescu, fostul primar general al Bucureștiului, a fost de negăsit, imediat după condamnarea definitivă la 10...2307
Procesul de redeschidere a minelor de magneziu şi grafit ar putea începe în 2023, cu anumite condiţionări privind...511
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, s-a aflat în studioul Replica de Constanța, unde a vorbit...3478
Centrele pentru adulți din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța sunt...2332
Disconfort, haos, nervi în trafic, șantiere peste șantiere… sunt aspecte cunoscute de către administrația locală...11407
Gheorghe Haleț este unul dintre cei mai apreciați oameni de televiziune și cultură din Constanța. A cochetat și cu...5056
Divele s-au întrecut în ţinute care mai de care mai decoltate şi mai sexy pentru a cuceri atenţia fotografilor...454
Machine Gun Kelly (MGK) a fost prezent pe scena de la Billboard Music Awards, unde a făcut o afirmație care i-a luat...261
Jerry Bruckheimer, producătorul seriei de filme "Pirates of the Caribbean", a confirmat că Johnny Depp nu va reveni...229
Actriţa americană Amber Heard, cunoscută din filmul ''Aquaman'', a declarat luni în faţa juraţilor că Johnny Depp...264
Minele antipersonal reprezintă principala ameninţare la adresa locuitorilor din teritoriile ucrainene eliberate de sub...175
COVID-19 se poate răspândi rapid în Coreea de Nord, unde programele de vaccinare nu au început încă, a avertizat...207
Franţa "va fi alături de Finlanda şi Suedia" în caz de agresiune, a declarat luni seară Palatul Elysée, după ce...186
Cel puţin zece persoane au fost ucise în bombardamente ruse asupra oraşului Severodoneţk, în estul Ucrainei,...164
Multă lume suferă de balonare astfel că aflăm de la ce apare această senzaţie de disconfort. Expertul în boli...257
Probabil că ai auzit de multe ori, cel puțin în copilărie: ”Nu mânca pepenele cu sâmburi! Nu îți face...342
Ministerul Sănătății a transmis, luni, că secretarul de stat Tiberiu Brădățan, care a spus că pastilele de iod...220
În ultimele 24 de ore nu a fost raportat niciun deces la pacienţi cu COVID-19, a informat, luni, Ministerul...173