REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.5° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
15.5° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

O actriţă din „Game of Thrones“ denunţă serviciile sociale israeliene de răpirea copilului său

O actriţă din „Game of Thrones“ denunţă serviciile sociale israeliene de răpirea copilului său

Replica API 20 august 2019 | 00:00 273

Josephine Gillan, care a interpretat rolul tinerei curtezane Marei în serialul 'Game of Thrones' , a denunţat serviciile sociale din Israel pentru a-i fi "răpit" copilul în vârstă de opt luni, relatează ziarul spaniol La Vanguardia.

Actriţa a denunţat pe contul său de Twitter că fetiţa sa Gloria, care se afla în grija unei prietene, a fost luată de angajaţi ai serviciilor sociale din Israel şi că nu ştie unde se află.

Într-o campanie lansată pe pagina GoFundMe, pentru a face faţă costurilor legale, actriţa a explicat că atunci când fiica ei împlinise cinci luni, serviciile sociale i-au atras atenţia că trebuie să o lase în grija unei persoane, cât timp ea se recuperează după o depresie postpartum.

Totuşi, potrivit actriţei, un grup de zece angajaţi s-au prezentat la casa prietenei sale în mijlocul nopţii şi au luat copilul, cu care nimeni nu a mai putut lua contact şi care a fost dus într-un loc necunoscut.

Josephine Gillan a precizat că angajaţii de la serviciile sociale erau însoţiţi de poliţişti care au ameninţat-o pe prietena ei că va face puşcărie dacă opune rezistenţă.

Gillan a avut un rol episodic în producţia HBO, în care a interpretat-o pe tânăra curtezană Marei. Ea a mărturisit ca implicarea în serial i-a schimbat viata, pentru ca înainte a fost forţată să se prostitueze pentru a-şi câştiga existenţa.

Personajul pe care il interpretează este Marei, o tânără curtezană novice, dar actriţa a spus că a primit rolul pentru că ştia foarte bine lumea pe care urma sa o înfăţişeze.

Josephine a avut o copilărie marcată de abuzuri sexuale, alcool şi droguri, iar la vârsta de 12 ani a ajuns într-un orfelinat. În momentul în care a păşit pe platourile de filmare ale serialului HBO era neîncrezătoare, dar a descoperit că şi alte actriţe proveneau dintr-un mediu similar.

De când a jucat în 'Game of Thrones' a fost distribuită în două filme independente şi urmează sa înceapă filmările la un lungmetraj horror. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218