REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.1° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

O alimentație bogată în pește reduce simptomele astmului la copii

O alimentație bogată în pește reduce simptomele astmului la copii

Replica API 21 mai 2020 | 00:00 910

O alimentaţie bogată în somon, păstrăv şi sardine poate reduce în mod semnificativ simptomele astmului la copii, potrivit unui studiu internaţional condus de cercetători din cadrul La Trobe University din Melbourne, potrivit Xinhua, citată de ziarmedical.ro.

“Ştim deja că o dietă bogată în grăsimi, zahăr şi sare poate influenţa dezvoltarea şi evoluţia astmului la copii, iar acum avem dovezi că putem gestiona simptomele printr-o alimentaţie sănătoasă”, a spus Papamichael.

Dintre cei 64 de copii cu astm care au luat parte la studiu, jumătate au fost îndrumaţi să urmeze o dietă tradiţională mediteraneeană, bogată în mâncăruri pe bază de legume şi în ulei de peşte, în timp ce restul au urmat dietele obişnuite.

Cei care au urmat o dietă bogată în peşte au experimentat o reducere semnificativă a inflamaţiei la nivelul bronhiilor.

“Peştele gras este bogat în acizi graşi omega-3 cu proprietăţi antiinflamatorii”, a explicat Papamichael.

Potrivit profesorului Bircan Erbas, din cadrul Şcolii de psihologie şi sănătate publică din La Trobe, “astmul este cea mai des întâlnită afecţiune respiratorie în rândul tinerilor şi una dintre principalele cauze pentru care copiii au nevoie de spitalizare sau ajung la camera de gardă”.

“Este imperativ să identificăm noi terapii pe care le putem folosi alături de medicaţia convenţională pentru astm”, a mai spus Erbas.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218