REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.7° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
6.7° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

O expoziţie de grafică satirică la Galeria de Artă „Virgil Coman”

O expoziţie de grafică satirică la Galeria de Artă „Virgil Coman”

Replica API 3 noiembrie 2017 | 00:00 449

O nouă expoziție îi va aștepta pe constănțeni la Galeria de Artă „Virgil Coman” din pasajul pietonal din zona Tomis Mall. Vineri, 3 noiembrie, ora 14,00, va avea loc vernisajul unei expoziții de grafică „Statement – Toamnă Veselă”, o declarație artistică semnată de Leonte Năstase

Statement este un eveniment cultural organizat de Asociația Culturală Wild Art, în formula deja consacrată, dr. Laura Stroe, prof. univ. dr. Marian Cojoc și ing. Dan Ferariu.

De această dată, Galeria de Artă Virgil Coman va găzdui lucrări de grafică satirică inspirate din viața urbei tomitane, oameni, locuri, fapte și anotimpuri vesele. Leonte Năstase, un vechi prieten și colaborator Wild Art va fi prezentat de cunoscutul istoric, prof. univ. dr. Valentin Ciorbea, iar lucrările sale pot fi admirate până pe data de 18 noiembrie. Evenimentul Statement- Toamna Veselă este susținut de Constanța Culturală.

Leonte Năstase s-a născut pe 26 mai 1944, la Căciulăteşti, judeţul Dolj, a absolvit Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, promoţia 1975. S-a dedicat desenului umoristic încă din anii studenţiei, iar de atunci şi până în prezent, se dedică, cu aceeaşi pasiune, artei sale. Artistul care face cinste Constanţei este laureat al tuturor saloanelor de umor organizate în România, având în palmares distincţii internaţionale obţinute la saloanele de umor organizate în: Italia, Franţa, Rusia, Bulgaria, Turcia sau Coreea.

În 2004, Leonte Năstase a fost distins de Preşedinţia României cu medalia „Meritul Cultural Clasa I”, pentru 30 de ani de activitate plastică şi publicistică, iar din mai 2012, a fost declarat „Cetăţean de onoare” al comunei Mihail Kogălniceanu, din judeţul Constanţa. Din anul 2011 a devenit un artist activ în Asociația Culturală Wild Art.

F.B.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614